- 
 Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu,
 Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si
 Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de
 Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor
 îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea
 sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în
 tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu
 pacatele si rautatile mele cele fara de numar:
 1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita
 împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El este
 milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc
 mereu.
 2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea,
 zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul
 mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui,
 iar daca nu, ma va pierde.
 3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot
 nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
 4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am
 încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea
 cuiva.
 5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al
 Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si
 istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul
 Sfânt de la mine (Caz concret).
 6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind
 cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi
 mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui
 Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor
 lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
 7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe
 aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.
 8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta
 (daca am stiut) celor nestiutori.
 9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu,
 credinta, religie.
 10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor,
 ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici
 îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si
 iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu
 cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
 11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai
 ocupa de noi.
 12. Am crezut mai mult în calendar decât în
 învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa
 calendarul vechi.
 13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind
 hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la
 Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau
 cununati de catre preotii stilisti.
 14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în
 Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte
 eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani,
 budhisti, baptisti, penticostali, adventisti,
 iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte
 martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie,
 radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia
 transcendentala, zen-budismul si alte asemenea aces -
 tora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
 15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la
 discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am
 facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei
 de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând
 sub afurisenia Bisericii.
 16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
 17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe
 orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata
 celor ce mi-au lucrat.
 18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei
 trupesti sau duhovnicesti.
 19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat la
 pacat (la care anume); am luat apararea celui ce
 pacatuia.
 20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost
 vremea a face acest lucru.
 21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul
 Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si
 nedespartita - Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
 22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si a
 celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau
 Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul
 Maslu).
 23. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice.
 Am cautat sa plac mai întâi oamenilor si apoi lui
 Dumnezeu.
 24. M-am rusinat a face fapte urâte înaintea
 oamenilor, dar am facut în ascuns fara a ma rusina de
 Dumnezeu.
 25. Am purtat numele de crestin, dar cu viata am
 fost mai rau decât un pagân.
 26. M-am unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii,
 primindu-i în casa mea, mâncând, rugându-ma împreuna
 cu ei. Am fost în casa lor sau la adunarile lor
 încurajându-i în credinta lor, zicând ca si ei vorbesc tot
 din Scriptura si cred tot în acelasi Dumnezeu.
 27. Am primit binecuvântare, daruri si ajutor de la
 eretici sau sectari. M-am casatorit cu eretic sau sectar.
 M-am casatorit prin cununie mixta (de exemplu: am
 primit Taina Cununiei si la ortodocsi si la catolici); am
 îngaduit copiilor mei sa faca o astfel de casatorie. Am
 avut nasi la Botez sau Cununie persoane de alta
 credinta.
 28. Am avut si mai am îndoieli asupra Sfintei
 Biserici, a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a
 Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaste sau a altor
 învataturi ortodoxe.
 29. Am citit carti eretice sau sectare, care sunt
 pagubitoare pentru suflet si potrivnice Bisericii. Am
 vândut publicatii sectare, eretice, pornografice.
 30. Am facut glume, ironii; am facut pe altii sa râda
 pe seama cuvintelor din Sfânta Scriptura, a Sfintilor,
 precum si a preotilor si a celorlalti slujitori ai Bisericii.
 Am profanat biserici, troite sau morminte.
 31. Am trait anti-crestineste si prin mine s-a hulit
 numele lui Dumnezeu între oameni. M-am rugat lui
 Dumnezeu sa-mi ajute la pacat.
 32. Am tinut ziua sâmbetei, la fel ca adventistii, în
 loc de Duminica.
 33. Am crezut în spiritism; m-am dus la cei care
 vorbesc cu mortii, la cei care deschid cartile sfinte
 (chiar si la preoti); am crezut în vise si vedenii.
 34. Am defaimat schiopii, ologii, ciungii, cocosatii,
 urâtii etc, nesocotind ca si ei sunt oameni si zidiri ale lui
 Dumnezeu. M-am automutilat. Am fost sau sunt de
 acord cu: schimbarea sexului, eutanasia, clonarea etc.
 35. M-am rusinat a face semnul Sfintei Cruci la
 aratare, când am trecut pe lânga biserici sau troite.
 Am batjocorit semnul Crucii, facându-l strâmb pe fata
 mea. Am facut semnul Crucii pe cusaturi, covoare, paturi
 pe care le-am asezat pe jos sau pe pat, calcând sau
 asezându-ma pe ele.
 36. Am slujit fapturii mai mult decât lui Dumnezeu,
 iubind copiii, parintii, fratii, sotia (sotul), rudeniile,
 prietenii, sau: averea, luxul, desertaciunile lumesti,
 jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe
 Dumnezeu.
 37. M-am lasat amagit de pacat, de frica si rusinea
 oamenilor, pentru bunuri trecatoare, pacatoase si pentru
 placeri trupesti.
 38. Am slujit idolilor, adica: pântecelui, iubirii de
 arginti, precum si altor pacate idolesti, jertfindu-le din
 agoniseala mea.
 39. Am ocarât pe altii ca sunt blânzi, rabdatori,ca
 merg la biserica, ca postesc si se roaga. Am râs de cei
 ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume si
 cântece desfrânate, fumat si bauturi ametitoare; precum
 si de cei ce se spovedesc si împartasesc, pazind
 poruncile lui Dumnezeu.
 40. Am oprit pe altii de la faptele cele bune.
 41. Am fumat, bucurând pe diavol si mâniind pe
 Dumnezeu, cheltuind banii în loc sa ajut pe cei lipsiti.
 42. Am ajutat pe cei ce fumeaza oferindu-le tigari
 si chibrite. Am oferit tigari în schimbul unor servicii,
 facându-ma astfel partas la pacatul lor.
 43. Am folosit droguri, stupefiante sau multa cafea,
 distrugându-mi sanatatea sau viata.
 44. Mi-am ras barba si mustatile, m-am tuns dupa moda
 veacului de acum sau mi-am lasat plete.
 45. M-am mascat dându-mi alta
 înfatisare, schimbându-ma din barbat în femeie sau
 invers, sau în capra, urs, strigoi, paiata sau alte chipuri
 urâcioase.
 46. M-am rosit, vopsit, parfumat; mi-am taiat parul, am
 umblat cu capul descoperit, chiar si în biserica (ca
 femeie). Am purtat cercei (chiar si în semnul Sfintei
 Cruci), margele, inele; m-am ras pe partile ascunse
 ale trupului. Ca femeie am purtat pantaloni, devenind
 urâciune înaintea lui Dumnezeu (vezi: Deuteronomul
 22,5; canoanele Sinodului din Gangra).
 47. Am fost la stranduri, plaja; am facut nudism.
 48. Ca femeie, am intrat în biserica fiind în
 rânduiala firii (perioada lunara). Am sarutat Sfintele
 Icoane, am luat anafora sau m-am împartasit; mi s-a pus
 Sfântul Potir pe cap, am sarutat mâna preotului slujitor,
 fiind în aceasta stare.
 49. Am luat anafora dupa ce am mâncat sau baut,
 ori când am trait trupeste cu sotia sau barbatul, sau
 când am avut scurgeri în vis.
 50. Am hipnotizat, am adus oameni în transa,am
 prezis lucrurile viitoare.
 51. M-am ocupat cu telepatia; am crezut ca este
 un lucru bun, folositor.
 52. M-am dus la descântatori, ghicitori, la cei care
 deschid cartile sfinte (preoti, calugari sau la alt cineva) si
 mi s-a ghicit în ghioc, cafea, în palma etc.
 53. Am facut si eu însumi farmece, vrajitorii,am
 ghicit, am descântat, am explicat visele, vedeniile,
 zodiacul; am dat copilul pe geam, am facut si alte lucruri
 vrajitoresti (se va spune ce anume).
 54. Am crezut în noroc, destin
 (predestinatie), horoscop, astrologie etc.
 55. Am crezut în superstitii sau ca este semn rau
 când îti tiuie urechea, se zbate ochiul; când îti iese cu
 galeata goala în fata; când îti trece pisica neagra prin
 fata sau preotul etc. Am folosit culoarea rosie împotriva
 deochiului; am purtat baiere, amulete, talismane
 crezând ca-mi pot fi de folos.
 56. Am folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii
 Domnului si al Sfintilor, precum si semnul Sfintei
 Cruci, pentru vrajitorie, descântece...
 57. Am crezut ca exista strigoi, vârcolaci, zmei si alte
 chipuri ale satanei si din aceste pricini am tinut
 unele datini sau zile ca sa nu mi se întâmple ceva
 rau.
 58. Am legat barbat si femeie sa nu se împreune, sa
 nu se poata casatori; am luat mana de la animale, am
 turnat carbuni si am descântat la cei bolnavi.
 59. În noaptea de Anul Nou m-am uitat în oglinda,
 verigheta, am pus busuioc sub cap si alte multe obiceiuri
 dracesti ca sa-mi visez soarta. Pentru a fi iubita de un
 anumit barbat, i-am pus spurcaciuni în mâncare sau
 bautura.
 60. Am sfatuit pe altii sa mearga la vrajitori sau sa
 faca lucruri vrajitoresti. Am avut credinta mincinoasa
 ca sufletul dupa iesirea din trup se reîncarneaza în alt
 trup sau intra în animale, plante etc.
 61. Am jurat strâmb la judecata sau în alte îm -
 prejurari (urmarile juramântului).
 62. Am raul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu si
 al sfintilor fara de rost, la toate nimicurile.
 63. Nu am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri,
 pentru boli, necazuri, ispite, ci am cârtit, m-am blestemat
 pe mine, dorindu-mi chiar si moartea; am blestemat pe
 altii.
 64. M-am jurat ca voi rasplati cu rau celor ce mi-au
 facut rau.
 65. Am socotit ca trebuie sa împlinesc juramântul
 nelegiuit facut la mânie sau la betie si l -am împlinit.
 66. În loc de a ma împaca, am dat în judecata pe
 aproapele meu.
 67. M-am jurat sa mor, sa orbesc, sa ma arda
 focul, sa moara mama, tata, copilul meu etc.
 68. Am silit pe altii cu bani, prin îngrozire sau
 viclesug ca sa jure pentru mine.
 69. Am dracuit pe cei din casa, pe straini, dobitoace,
 lucruri, chiar si pe mine însumi.
 70. Am jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în fata
 copiilor, a oamenilor mari, îndemnând si pe altii la asa
 ceva.
 71. Nu m-am luptat pentru a pazi poruncile lui
 Dumnezeu, ci pentru a le dispretui, a le huli.
 72. M-am împartasit cu nevrednicie cu Sfintele Taine
 ale Domnului nostru Iisus Hristos.
 73. Dupa spovedanie si împartasanie m-am întors din
 nou la pacate, facându-ma fur de cele sfinte.
 74. Am scuipat dupa ce m-am împartasit.
 75. Am luat particele.
 76. Am luat Aghiasma Mare fara a fi spovedit.
 77. Am trecut la pomelnicul mortilor pe cei vii care miau
 facut rau; i-am scris pe toaca sau clopot pentru a fi
 pedepsiti de catre Dumnezeu.
 78. Am crezut si am spus si altora ca nu trebuiesc
 botezati copiii când sunt mici, zicând ca ei nu au pacate.
 79. Am facut fagaduinte bune lui Dumnezeu la vreme
 de strâmtoare, la grea cumpana, iar când mi-a fost bine
 le-am calcat.
 80. Am fagaduit a da daruri la Biserica, la cei
 necajiti, saraci si nu am dat, calcându-mi fagaduinta.
 81. Am lucrat Duminica si în sarbatorile bisericesti, la
 mine sau la altii. Am facut lucruri care as fi putut sa le
 fac si în alte zile: cumparaturi, mâncare,spalat etc.
 82. Am cumparat si vândut în acele zile în loc sa
 merg la biserica.
 83. Am facut claci cu povestiri necuviincioase,cu
 vorbe si glume murdare, cu lautari, cu betii si jocuri,
 ajungându-se la certuri si scandaluri.
 84. Mergând la biserica mi-am ales un loc de cinste
 si nu am stat cu buna rânduiala, vorbind si tulburând
 pe cei din jur.
 85. Nu am ascultat cu toata evlavia si credinta
 slujbele din biserica. În timpul slujbelor am dormit sau
 m-am gândit la lucruri desarte.
 86. Nu m-am dus Duminica si în sarbatori la biserica,
 ci am stat acasa uitându-ma la slujba de la televizor
 sau ascultând la radio, fara a avea un motiv
 binecuvântat.
 87. Am venit la biserica dupa ce a început slujba si
 am plecat înainte de a se termina, asemanându-ma cu
 Iuda, vânzatorul.
 88. Duminica si în sarbatori nu am facut fapte bune
 potrivite vredniciei zilei.
 89. Am lepadat Sfânta Traditie a Bisericii, sus tinând
 ca numai Sfânta Scriptura este izvorul de credinta si
 mântuire.
 90. M-am dus la biserica numai de ochii lumii,sau cu
 gânduri desarte, sau spre a ma ruga pentru osânda
 celor ce mi-au gresit.
 91. Am îndemnat pe alti crestini sa nu mearga la
 biserica.
 92. Nu mi-am facut pravila de rugaciune si
 canonul rânduit de catre duhovnic, ocupându-ma cu
 cele lumesti.
 93. Am postit post negru sâmbata si Duminica. Am
 facut metanii în aceste zile, fara a avea canon de la
 duhovnic.
 94. Am stat la masa fara a face rugaciune si m-am
 ridicat fara a multumi lui Dumnezeu pentru toate câte mi-a
 dat.
 95. Am mâncat si baut cu lacomie, peste masura,
 fiindu-mi rau; am vomitat dupa ce am stat la masa, din
 cauza multei mâncari sau bauturi.
 96. Nu am postit cele patru posturi, nici
 lunea, miercurea si vinerea de peste an. Am postit numai
 o saptamâna la început si alta la sfârsit.
 97. Ca parinte, nu am avut grija în egala masura de
 fiecare din copiii mei.
 98. Am împiedicat pe copiii mei de a merge pe calea
 credintei sau sa se calugareasca, sa mearga la
 biserica, ba i-am si pedepsit pentru asta.
 99. Nu m-am îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu
 i-am dus la spovedanie si împartasanie si nu le-am dat
 pilda prin viata si comportarea mea.
 100. Când copiii mei au avut apucaturi rele nu i-am
 mustrat, nu i-am pedepsit si nu i-am oprit de la acestea.
 101. Ca parinte m-am purtat prea aspru si am
 pedepsit pe nedrept pe copiii mei.
 102. Am povatuit pe copiii mei sau pe cei din familie
 sa calce peste semanaturile oamenilor, sau sa strice
 munca si avutul altora, sa fure, sa minta sau sa faca alt
 rau.
 103. Am purtat ura împotriva parintilor mei pentru
 ca nu am fost lasat în voia mea sa fac ceea ce îmi
 placea mie.
 104. Nu am ascultat parintii când mi-au dat sfaturi
 folositoare de suflet, când mi-au cerut sa nu umblu prin
 localuri de petreceri si sa nu ma întovarasesc cu cei care
 au apucaturi rele si desfrânate.
 105. Nu mi-am îndeplinit datoria fata de parintii mei;
 nu i-am cinstit cu lucrul si cu cuvântul, am fost
 neascultator si m-am purtat urât cu ei.
 106. Mi-am blestemat parintii, i-am batjocorit,i-am
 batut, le-am spus cuvinte jignitoare; le-am dorit boala,
 necaz si chiar moartea. I-am parasit la nevoie, la boala
 si în neputinte, neajutându-i.
 107. Ca parinte nu m-am rusinat de copiii
 mei,dezbracându-ma în fata lor.
 108. Am vazut goliciunea parintilor mei.
 109. Nu am ascultat de cei mai mari ai mei
 (profesori, conducatori, sefi) atunci când m-au înva tat de
 bine.
 110. Nu am ascultat de parintii mei duhovnicesti
 (duhovnic si nasi), nu m-am rugat pentru ei; i-am
 batjocorit, i -am vorbit de rau, i-am urât.
 111. Ca parinte duhovnicesc (nas) nu am purtat grija
 de fiii mei sufletesti, atât cât mi-a stat în putinta.
 112. Nu mi-am ales sotie/sot tinând seama de
 învataturile Bisericii si binecuvântarea parintilor, ci
 dupa voia si placerea mea.
 113. Ca barbat nu mi-am iubit sotia ca pe mine
 însumi; am batjocorit-o, am certat-o, am batut -o, am
 socotit -o ca pe o roaba, nu am ajutat -o si nu m-am
 straduit sa caut si sa gasesc armonia si pacea în viata
 de familie.
 114. Ca sotie nu am ascultat de sotul meu, ci l-am
 certat, l -am ocarât, încât am ajuns la cearta si scandal.
 115. Am silit pe sotul meu, din pricina mândriei si a
 slavei desarte, sa cheltuiasca bani prea multi pe
 îmbracaminte luxoasa si la moda, pe placeri si desertaciuni
 lumesti.
 116. Nu m-am supus sotului/sotiei la îndatoririle
 conjugale, motiv pentru care a pacatuit.
 117. M-am despartit de sotie/sot fara motiv bine
 cuvântat si m-am recasatorit, despartind familie.
 118. Am avut gând de razbunare si chiar m-am
 razbunat asupra vrajmasilor mei, dorindu-le necazuri,
 chiar si moartea; i-am pizmuit, i-am batut, i-am mutilat
 sau le-am facut alt rau.
 119. Am facut rau aproapelui meu, l-am ocarât,
 defaimat, facându-i viata grea prin tot felul de insulte si
 ponegriri, spunând despre el multe neadevaruri,
 ucigându-l sufleteste. Am îndemnat si pe altii la batai si
 ucideri.
 120. Am ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere,
 sufocare, otravire..., cu voie sau fara de voie.
 121. Am ucis pe aproapele meu pentru a-i rapi
 averea sau sotia (sotul).
 122. Am luat diferite doctorii pentru a nu ramâne
 însarcinata sau pentru a ucide copiii în pântece; am
 îndemnat si pe alte femei sa faca la fel sau le-am ajutat
 într-un anumit fel.
 123. Am îndemnat, obligat sau am fost de acord ca
 sotia sa faca avort. Am ajutat pe alta femeie (sau pe
 medic) sa faca avort, sau am dat bani pentru a face
 avort.
 124. Am folosit diferite metode pentru a nu
 ramâne însarcinata si înca nu am renuntat la ele.
 125. Am facut avort (cu voie sau fara voie).
 126. Am nascut copil mort.
 127. Am omorât copilul dupa nastere, nebotezat sau
 botezat.
 128. Am avut copil care a murit nebotezat din vina
 mea sau a altcuiva.
 129. Am botezat copiii nascuti morti sau avortati, la
 sarbatoarea Sfântului Ioan Botezatorul (7 ianuarie) sau
 cu alta ocazie.
 130. Am fost neatent si am lasat copilul sa cada în
 apa, în foc, de la înaltime sau sa umble cu obiecte
 taioase ca astfel sa se schilodeasca, sa se raneasca
 sau chiar sa moara.
 131. Am parasit de buna voie copiii, lasându-i în voia
 soartei.
 132. Am pacatuit în întelegere cu sotia/sotul sau cu
 cine am avut relatie sexuala ca sa nu avem copii prin
 diferite metode: pazire, anticonceptionale, leacuri, bai,
 calendar, sterilet, prezervativ etc.
 133. Am pacatuit cu sotia/sotul sau cu altcineva prin
 împreunare împotriva firii (perversiuni sexuale: gomorie -
 relatii orale; sodomie - relatii între persoane de acelasi
 sex, între oameni si animale; pedofilie).
 134. Mi-am distrus singur sanatatea, scurtându-mi
 viata, prin mâncare peste masura, bautura, fumat,
 petreceri nesabuite si altele asemanatoare.
 135. Am facut pariuri dracesti, întrecându-ma cu altii
 la fumat, baut, la joc sau alte chipuri nastrus nice,
 stricându-mi sanatatea mea sau pe a altora, pricinuind
 chiar si moarte.
 136. Am câstigat bani si averi cu viclesug, cu vraji si
 alte mijloace dracesti, ucigând sufletul meu si pe al
 altora.
 137. M-am purtat crud cu animalele, pasarile si alte
 vietuitoare, ucigându-le. Am pus greutati mari pe
 animale si le-am batut fara de mila.
 138. Am mâncat sânge de animale; am mâncat
 animale sugrumate, omorâte de fiare salbatice, împuscate
 fara a curge sângele din ele.
 139. Am avut cugete si pofte trupesti necuviincioase
 (uneori si când am privit la icoane); am pas trat în suflet
 acele cugete si nu le-am alungat, îndulcindu-ma de ele.
 140. Nu am savârsit pacatul cu lucrul dar cu gândul am
 pacatuit iar prin imaginatie îmi închipuiam si cum am
 sa-l savârsesc atunci când voi avea ocazia.
 141. Am cautat prilej de a pacatui dar nu am avut
 ocazia.
 142. În loc de a-mi stapâni poftele, am cautat sa le
 aprind mai tare.
 143. Am cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând sa
 ma scuteasca de razboiul desfrânarii, dar eu nu m-am
 straduit sa ma înfrânez.
 144. Am rostit cuvinte si am facut fapte necuviincioase
 în fata copiilor si a celor mai în vârsta. Am
 râs fara de socoteala, cu nerusinare; am facut cu ochiul,
 am jucat si atâtat poftele altora, am jucat, am batut din
 palme, am chiuit si am râs cu pofta la pe treceri si
 nunti.
 145. Am platit cu bani sau am dat daruri cântaretilor
 sau celor care cântau cântece si spuneau glume
 necuviincioase, sau am scris eu însumi cântece; le-am
 cântat sau am facut alte mascariciuni si obscenitati.
 146. Am pastrat în casa, am primit diferite
 tablouri sau poze cu desfrânari; le-am pus pe pereti.
 147. Am cumparat, am citit, am dat si altora carti,
 reviste sau poze pornografice.
 148. Am avut vise desfrânate în timpul somnului,
 patimind si scurgere; m-am întinat, fiind treaz, din
 dezmierdare sau prea multa îmbuibare.
 149. Nu mi-am facut canonul dupa ce am patimit
 scurgere în timpul somnului sau chiar treaz fiind.
 150. Mi-am stricat fecioria sau curatenia prin pacatul
 malahiei (masturbare).
 151. Am facut pacatul malahiei cu altcineva.
 152. Am privit fete straine cu gând de pofta
 trupeasca; m-am unit si învoit cu mintea si cu inima spre
 a sta de vorba cu gândurile desfrânarii celei trupesti. Am
 pacatuit, curvind cu mintea si cu inima, îndulcindu-ma
 prin închipuirea pacatelor trupesti. Am curvit prin
 imaginatie, mai bine zis cu dracul curviei, ca si cu
 niste femei (barbati), înfierbântându-ma cu trupul. Am
 privit cu pofta la trupul si la fetele femeiesti si am
 preacurvit cu ele în inima. Chiar în vremea sfintei
 rugaciuni, uneori, m-am aflat curvind si preacurvind cu
 mintea si inima. Am rapit sau violat cu forta.
 153. Am desfrânat cu fecioara, vaduva, fete bisericesti,
 cu rudenii sau cu cei de alta credinta.
 154. Am trait cu sotia înainte de cununia reli gioasa.
 155. Am pacatuit cu dobitoace, pasari. De multe ori
 voind sa-mi rascolesc dezmierdarile cele trupesti si sa
 ma îndulcesc cu ele, mi-am închipuit cu mintea
 împreunari de oameni, de dobitoace, de pasari si alte
 feluri de închipuiri dracesti prin care mi -am spurcat
 mintea si inima, aprinzând în mine focul des frânarii, cel
 ce m-a facut vinovat de focul cel ves nic.
 156. Fiind casatorit, am preacurvit cu altcineva,
 chiar si cu femeie maritata, despartind familii.
 157. Am trait trupeste cu sotia în zile de post,
 Duminica si sarbatori, în timpul perioadei lunare a
 sotiei sau în cele patruzeci de zile dupa nastere.
 158. Nu m-am înfrânat de la împreunare nicicând
 sotia a ramas însarcinata.
 159. Am mers la biserica (ca femeie) înainte de cele
 patruzeci de zile dupa nastere si fara a-mi face molifta
 de dezlegare.
 160. Ca parinte am culcat în pat cu mine fete sau
 baieti mai marisori, sau i-am pus sa doarma împreuna.
 161. Am pacatuit înainte de casatorie si am mintit
 pe sot sau sotie, nespunând adevarul.
 162. Fiind copil am jucat diferite jocuri patimase,
 desfrânate, necuviincioase, cu alte fete sau baieti.
 163. Am fost la nunti cu lautari, baluri, hore,
 discoteci si alte petreceri pagâne, necrestine. M-am
 uitat la televizor, video etc. la filme pornografice, întinândumi
 mintea si sufletul; nu am purtat grija de copiii mei si
 le-am îngaduit sa priveasca la filme imorale, chiar si
 în prezenta mea.
 164. Am jucat table, biliard, carti sau alte jocuri de
 noroc, pagubindu-ma baneste pe mine sau pe altii.
 165. Am fost la stadioane, sali de sport, teatre,
 pentru a urmari meciuri, spectacole, circuri, conferinte
 sau alte manifestatii pagâne ori sectare.
 166. Am frecventat case si locuri unde se spuneau
 cuvinte si fapte de sminteala, necuviincioase si
 nemernice: bar, bordel, sex -shop, strip-tease etc.
 167. Am fost si am mâncat în casa la cei care traiau
 necununati la Biserica; nu i-am sfatuit sa se cunune;
 am primit daruri de la ei si i-am pomenit la slujbele
 Bisericii.
 168. M-am casatoit cu rude de sânge, din cuscrie, din
 înfiere sau din botez.
 169. Am avut de gând sau am furat averea
 aproapelui, a bisericii sau a manastirii. Nu mi-am platit
 datoriile cuvenite.
 170. Am vândut marfa falsificata, stricata; am luat un
 pret mai mare decât cel cuvenit.
 171. Am înselat la cântar; am folosit vorbe mes tesugite
 la vânzare sau cumparare spre a însela pe aproapele, nu
 am spus adevarul.
 172. Am silit pe altii sa cumpere scump de la mine
 marfa proasta, sa-mi lucreze sau sa-mi vânda ieftin.
 Am facut afaceri necurate din care au ramas oameni
 înselati, pe drumuri sau chiar în temnita. Am facut trafic
 cu droguri, femei, arme etc. Am rapit/sechestrat alte
 persoane.
 173. Prin viclenia sau falsitatea mea am înselat
 statul, pe aproapele sau Biserica.
 174. Am luat dobânda (inclusiv cei de la casa de
 amanet), mita sau alte daruri.
 175. Am nedreptatit pe aproapele, tinând seama de
 îmbracaminte, avere sau pozitia sa sociala,
 nesocotind dreptatea legala, cautând si folosul meu.
 176. M-am mâhnit pentru saracia mea materiala,
 tulburându-ma foarte tare si am dorit sa ma îmbogatesc.
 177. Am furat de la cei din familie, de la stat, de
 unde am lucrat si nu am întors cele furate.
 178. M-am pornit cu ura împotriva celor ce m-au furat
 sau pagubit, dându-i în judecata, batându-i sau facândule
 alt rau.
 179. Am pagubit pe aproapele de cinste, de
 merite, de functie si de locul sau mai bun.
 180. Am gasit lucruri furate si stiind ale cui sunt nu
 le-am înapoiat, pastrându-le pentru mine.
 181. Am tainuit lucruri împrumutate sau date spre
 pastrare, neîndurându-ma a le înapoia; am pas trat în
 casa lucruri furate, am cumparat lucruri care am stiut ca
 sunt furate.
 182. Am jefuit averile mortilor, mormintele.
 183. Nu am respectat fagaduinta data de a face
 parastase, liturghii sau praznice dupa moartea parintilor
 sau a celor care m-au rugat si le-am promis.
 184. Am luat de la Biserica lucruri, bani, lumânari,
 untdelemn, icoane etc. si nu le-am înapoiat. Am fost cu
 rautate asupra Bisericii sau manastirii, zicând ca au prea
 mult.
 185. Am rapit cu sila, cu minciuni, juraminte false
 sau prin judecata pamântul aproapelui meu.
 186. Am sfatuit pe altii sa fure, sa faca rau, ajutându-i
 si eu la acestea; i-am ascuns în casa mea.
 187. Nu mi-am respectat nici contractul, nici
 fagaduinta facuta aproapelui.
 188. Nu am lucrat dupa puterea mea la locul de
 munca, nefacându-mi datoria.
 189. Nu mi-am platit datoriile fata de stat; am facut
 declaratii false, înselând statul.
 190. Având posibilitatea sa înlatur pagubele aproapelui,
 nu l-am ajutat.
 191. Am furat în grupuri, îngrozind lumea.
 192. Am banuit, am napastuit, am pedepsit pe altii,
 pentru pierderea avutului meu.
 193. Am facut vrajba între mireni sau (si) clerici,
 provocând tulburare.
 194. Am marturisit strâmb asupra aproapelui în fata
 oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l,
 pricinuindu-i pagubire sufleteasca sau materiala,
 necazuri si suferinte.
 195. Nu am tinut seama de datoria de a fi sincer, ci
 am grait minciuni de tot felul.
 196. Am mintit de frica sa nu patimesc ceva rau,
 fiind amenintat.
 197. La judecata am dat bani sau alte bunuri ca sa-mi
 micsoreze pedeapsa.
 198. Am stat la îndoiala sa spun adevarul.
 199. Am fost nestatornic în cuvântul dat, în
 credinta si fagaduinta, mintind pe altii si pagubindu-mi
 sufletul.
 200. Am vorbit cu doua întelesuri; am vorbit altfel
 de cum am gândit, cazând în fatarnicie.
 201. Am fost lingusitor cu fatarnicii, cu sarlatanii, cu
 oamenii mari si cu mincinosii.
 202. Am mintit în fata judecatorilor ca pârât, ca
 inculpat sau ca martor.
 203. Am mintit la marturisire, de rusine, din teama de a
 dezvalui unele însusiri rele ale mele sau unele pacate
 rusinoase.
 204. M-am laudat, m-am înaltat cu gândul.
 205. Am voie sloboda si din mândrie mi-o împlinesc.
 206. Am obiceiuri rele si din mândrie nu le parasesc.
 207. Sunt încapatânat, nesupus, ambitios si
 mândru în comportare.
 208. Sunt orgolios, nu suport sa mi se porunceasca,
 sa mi se arate adevarul sau sa fiu criticat,
 desi recunosc ca sunt vinovat.
 209. Sunt încrezut, ma încred în bunurile lumesti,
 în oamenii mari si ma laud cu toate.
 210. Sunt îndraznet, doritor de a face numai ce
 doresc eu, sunt batjocoritor, obraznic, fals si fara de
 sfiala; ma supar repede.
 211. Sunt potrivnic, neascultator, împietrit, as pru si
 plin de mine însumi.
 212. Ma mândresc cu podoabele hainelor si cu
 frumusetea lor.
 213. Ma mândresc cu podoabele casei mele, pe care
 am dat sume mari de bani, si cu alte desertaciuni.
 214. Ma mândresc cu avere straina, cu rude
 bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea mea
 sociala.
 215. Ma mândresc cu podoaba parului, cu chipul
 meu frumos, cu sanatatea, cu tineretea sau cu vârsta
 înaintata pe care am apucat -o, cu tot ce am frumos si
 bun, uitând ca toate sunt de la Dumnezeu.
 216. Din mândrie si ca sa arat bine, îmi îngrijesc cu
 multa atentie parul, tenul, unghiile pe care le las sa
 creasca, le vopsesc, îmi rad parul de pe picioare, ma
 coafez, îmi vopsesc parul, buzele si ochii cu diferite
 vopsele, aratând prin aceasta lui Dumnezeu ca nu m-a
 facut asa cum trebuia.
 217. Am purtat haine fine, scumpe, la moda si
 extravagante, facând sminteala celor ce ma priveau si
 cu dorinta de a place celor din jurul meu; m-am
 îmbracat necuviincios aratându-mi în felurite feluri
 goliciunea trupeasca prin fuste scurte, rochii decoltate...
 218. Am intrat în Sfânta Biserica împodobita ca la
 parada, facând sminteala celor ce ma priveau.
 219. Am stat în fata ca sa fiu vazuta si admirata.
 220. M-am împartasit îmbracata necuviincios, cu
 chipul si buzele vopsite, cu capul descoperit, cu
 pantaloni, atingând înfricosatele Taine ale lui Hristos,
 aratând lipsa de evlavie.
 221. Am postit cu gândul sa slabesc, sa fac silueta,
 nu din evlavie.
 222. Mi-am cheltuit averea si chiar ultimul ban din
 casa pentru lux si desertaciuni lumesti.
 223. Am purtat la gât margele, medalioane,
 cercei, inele si alte bijuterii ca sa atrag atentia si sa
 ma mândresc cu ele, fara a ma gândi ca sunt lucruri
 idolesti si mare urâciune înaintea lui Dumnezeu.
 224. Din mândrie am defaimat portul calugaresc si
 preotesc, precum si saracia sau nevointele lor.
 225. Din mândrie am râs de pacatele altuia,
 dispretuindu-l si vorbindu-l de rau, iar pe ale mele nu leam
 socotit.
 226. Din mândrie am defaimat pe cei saraci, lipsiti,
 nestiutori, pe cei ce au gresit cu ceva, pe cei
 neputinciosi si pe cei ce au saracit din anumite
 motive sau necazuri, în loc sa ma rog lui Dumnezeu
 pentru ei.
 227. Din mândrie m-am socotit destept, întelept,
 talentat si cu multe calitati.
 228. M-am mândrit si m-am socotit mai presus decât
 ceilalti cu frumusetea, cu stiinta, cu felul de a vorbi, cu
 glasul meu, nesocotind ca aceste daruri nu sunt ale
 mele, ci ale lui Dumnezeu, Care mi le-a dat, si pentru
 care trebuie sa-I multumesc.
 229. M-am mândrit cu saracia, cu hainele modeste,
 cu postul, cu slabiciunea trupului, cu visele si vedeniile
 pe care pretind ca le-am avut.
 230. M-am rugat cu glas tare sau am cântat mai tare
 decât altii ca sa fiu auzit si laudat.
 231. Am dat milostenii la saraci, în vazul lumii, ca
 sa fiu laudat, mândrindu-ma prin aceasta.
 232. Din mândrie si slava desarta am intrat în
 Sfântul Altar. Fiind paracliser, m-am atins de Sfânta
 Masa si de alte obiecte sfintite (de ce anume). Ca
 femeie, la îndemnul preotului, am intrat în Sfântul Altar
 si am facut curatenie; m-am atins de Sfânta Masa
 sau de alte obiecte sfintite.
 233. Din mândrie am iscodit despre casa si
 bogatia altora; am ascultat pe la ferestre si am vrut sa
 stiu cum vietuiesc, pândind tot ce fac. Am vrut sa stiu
 starea duhovniceasca a fratelui meu, ispitindu-l prin tot
 felul de întrebari.
 234. Am cautat sa ma tin dupa moda lumeasca, fara
 a tine seama de ce-mi este folositor si îngaduit.
 235. M-am trufit si semetit; am fost mincinos si
 laudaros.
 236. Am fost fatarnic si mi-a placut mult sa fiu cinstit
 si laudat de oameni.
 237. Am pacatuit cu iubirea de sine, cu parerea de
 sine, cu simtirea de sine, cu bizuirea pe sine si cu
 trufasa încredere în sine.
 238. Am pacatuit foarte mult cu rânduiala de sine,
 adica mi-a placut sa umblu dupa voia mea si am urât
 supunerea si taierea voii.
 239. Am fost stapânit în toata vremea de duhul
 multumirii de sine, adica am fost multumit cu starea si
 asezarea mea sufleteasca, socotind ca nu sunt ca
 ceilalti oameni.
 240. N-am avut adevarata cunostinta de sine,
 adevarata mustrare de sine, fiind stapânit în toata
 vremea de îngâmfarea de sine si pretuirea de sine.
 241. Am fost stapânit în minte si cuvânt de duhul
 îndreptatirii de sine. Am vrut si mi-a placut sa am
 întotdeauna dreptat e, sa nu fiu contrazis, sa vorbesc
 mult si sa fiu ascultat de ceilalti.
 242. Am fost stapânit de trâmbitarea de sine, adica
 am spus altora ispravile mele cele parute bune.
 243. Am hranit în toata vremea pe fariseul meu cel
 dinlauntru cu închipuirea de sine si cu aratarea.
 244. Fiind stapânit de mândrie si încapatânare, am
 vorbit împotriva fata de cei mai mari.
 245. Fiind mândru si semet, am urât pe cei ce m-au
 mustrat si am iubit pe cei ce m-au laudat.
 246. M-am mândrit si m-am laudat cu cele patru feluri
 de bunatati: cu cele firesti, cu cele câstigate, cu cele
 din întâmplare si cu cele câstigate prin nevointe
 (duhovnicesti).
 247. Având unele bunatati duhovnicesti, n-am
 recunoscut ca le am de la Dumnezeu.
 248. Am recunoscut ca am unele bunatati de la
 Dumnezeu, însa nu am recunoscut ca le am în dar, ci
 fiindca mi s-ar cuveni, socotindu-ma vrednic de ele.
 249. Am socotit ca am unele bunatati duhovnicesti
 pe care niciodata nu le-am avut.
 250. Am defaimat legile canonice si liturgice pe
 care le-au rânduit Sfi ntii Parinti în Biserica si nu am voit
 sa ma supun întru toate predaniilor Bisericii.
 251. Am fost robit si stapânit de defaimarea
 ascultarii, de iscodire, de înselarea cu mintea, de trufie,
 de slava desarta, de lauda, de înaltarea cu mintea, de
 pregetarea cea fatarnica, de voia libera, de deprinderea
 pacatului.
 252. Am pacatuit înaintea lui Dumnezeu cu
 gândul de hula, de necredinta, de încapatânare, de
 îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stapânire si de
 altele asemenea acestora.
 253. M-am mândrit ca eu as fi feciorelnic cu trupul,
 defaimând în mintea mea pe cei ce au pacatuit.
 254. N-am iubit niciodata în viata mea de a fi ocarât,
 defaimat, necinstit de altii si nebagat în seama.
 255. Nu m-am silit a curma din mintea mea
 viclesugurile cele gândite ale slavei desarte; nu m-am silit
 a face ceva înaintea oamenilor ca sa fiu defaimat de
 catre ei.
 256. Am avut întotdeauna viata mea fatarnica, plina
 de prefacatorie, si fiind eu înlauntru plin de ranile
 constiintei si urâciunea pacatelor mele, pe dinafara
 m-am aratat mormânt varuit prin cuviosia si fatarnicia
 mea, prin care am vânat slava si lauda de la oamenii
 cei neiscusiti care nu au cunoscut vicleniile mele.
 257. M-am lacomit la avutii.
 258. Am fost zgârcit si împietrit cu inima.
 259. Nu m-a interesat saracia si lipsurile altora.
 260. Sunt nesatios, viclean si nedrept, însusindu-mi
 bunuri straine pentru a ma îmbogati.
 261. Am strâns bani sau avere prin viclesug sau
 prin cersetorie, spre a ma îmbogati.
 262. Am fost grabnic a lua si zabavnic a da.
 263. Am dat milostenii cu îndoiala si cu zgârcenie,
 ocarând pe cei carora le-am dat.
 264. Nu m-am gândit la viata vesnica, dându-mi
 milostenie pentru sufletul meu, ci am socotit ca o sa-mi dea
 altii, dupa plecarea mea din aceasta lume.
 265. Pentru zgârcenia mea nu am dat slujbe la
 Biserica pentru raposatii mei si pentru usurarea pacatelor
 mele.
 266. Am clevetit, am soptit la ureche cuvinte despre
 altii, sau am facut semn cu mâna, aratând pe altii si
 vorbindu-i de rau.
 267. Am zavistuit (invidiat) pe altul pentru bunastarea
 lui si m-am bucurat pentru necazurile lui.
 268. Nu mi-am reparat greseala, când am nedreptatit
 pe aproapele, nici nu am cerut iertare.
 269. Din pricina invidiei nu am raspuns la salut,
 nici nu am salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai
 înzestrati cu darurile decât mine.
 270. Din pricina zavistiei mi-am umplut sufletul de
 patimi si ciuda, întunecându-l cu multe pacate grele.
 271. Sunt foarte dusmanos si rau; nu am recunostinta
 fata de cei ce-mi fac bine; tin minte raul,
 batjocoresc pe aproapele si ma bucur când altii sunt
 batjocoriti.
 272. Am povestit altora greseala aproapelui si am
 încarcat si mai mult pacatele lui.
 273. M-am iutit si m-am mâniat de foarte multe ori în
 viata mea, cu motiv si fara motiv.
 274. Din cauza mâniei care m-a stapânit mi-am
 pierdut rabdarea si pacea mintii si a inimii.
 275. Nu am avut râvna sfânta si nu m-am împotrivit
 celor ce au calcat si batjocorit legile canonice ale
 Bisericii lui Hristos.
 276. Din cauza mândriei si a lenevirii mele am devenit
 nesimtitor si îm pietrit la inima si n-am avut umilinta si
 lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul mâniei si
 al iutimii.
 277. De multe ori, în timpul rugaciunii, mi-am amintit
 cu ura si cu mânie fata celui care m-a suparat si am urzit
 în minte gândul de razbunare.
 278. Fiind stapânit de mânie am tinut minte raul
 asupra altora.
 279. Am dusmanie asupra aproapelui meu si nu vreau
 sa-l iert.
 280. În toata vremea vietii mele am fost lacom la
 mâncare si bautura.
 281. M-am sârguit în toata vremea de a-mi procura
 mâncaruri gustoase, scumpe si de multe feluri.
 282. Mi-am facut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui
 si facându-i totdeauna voia.
 283. Mi-am îngrasat trupul cu mâncaruri si bauturi
 peste masura, din care cauza mi-am îndobitocit mintea
 si am devenit lenes, trândav si greoi la lucrarea tuturor
 faptelor bune.
 284. Am fost stapânit de nesaturare, de cârtire si
 nemultumire în timpul mesei.
 285. Am fost iubitor de dulceata si mi-a placut sa
 beau bauturi dulci si cu anumite condimente.
 286. Fiind rob al pântecelui, am asteptat cu mare
 nerabdare sa vina Pastile, Craciunul sau alte praznice
 mari spre a face dezlegare la toate mâncarurile si
 bauturile.
 287. Am mâncat carne în saptamâna brânzei.
 288. Desi am postit posturile, totusi, am dat la altii
 mâncare de frupt.
 289. Din cauza saturarii pântecelui, mi-am facut
 mintea groasa si molatica, scazându-mi trezvia, atentia
 si memoria.
 290. Fiind satul de tot felul de bucate, am avut
 nebunia de a ma face dascal si a tâlcui altora din
 Sfânta Scriptura, uitând ca: în pântecele plin, cunos tinta
 lui Dumnezeu nu locuieste.
 291. Am postit cu scopul de a face rau vrajmasilor
 mei.
 292. Am postit dupa a mea rânduiala si parere,
 încalcând postul rânduit de Biserica.
 293. Am postit numai de mâncare dar nu si de
 pacate, fiind dusmanos si rau.
 294. În post am mers la petreceri, ospete, zile
 onomastice.
 295. M-am lenevit de a lucra toata fapta buna prin
 gând, cuvânt si lucru, dupa a mea putere.
 296. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu în
 toata vremea.
 297. Am dormit prea mult si nu m-am sârguit de a
 priveghea dupa a mea putere.
 298. M-am lenevit de a citi Sfânta Scriptura si
 învataturile Sfintilor Parinti.
 299. M-am lenevit de a fi veghetor si treaz cu mintea
 în fiecare clipa, spre a nu fi luat prin surprindere de
 momelile cele subtiri ale dracilor.
 300. M-am lenevit de lucrarea cea tainica a mintii,
 adica de a cugeta cât mai des la moarte, la Judecata de
 apoi, la Rai si iad, precum si la alte cugetari
 duhovnicesti si ziditoare de suflet.
 301. Am fost stapânit de moleseala trupului, paruta
 neputinta a trupului si trândavie.
 302. Din lenevie nu m-am ostenit a face metaniile si
 închinaciunile cum trebuie.
 303. De multe ori lenea mea de a ma ruga lui
 Dumnezeu am acoperit-o cu unele pricini parute a fi
 folositoare.
 304. M-am lenevit de a ajuta pe fratele meu cazut
 în îndoiala, deznadejde.
 305. Seara, din pricina oboselii, m-am culcat fara
 rugaciune, iar dimineata, din pricina grabei, am plecat
 la activitatile mele fara a-mi face rugaciunea, socotind
 ca am aceasta îngaduinta din pricina împrejurarilor. Mam
 lenevit sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate,
 asteptând sa-mi vina cele de trebuinta fara osteneala mea
 de a ma ruga si a multumi.
 306. Din lene am lasat sa se strice icoanele si alte
 podoabe sfinte.
 307. Mi-a fost lene sa-mi cercetez cu de-amanuntul
 pacatele mele, când a trebuit sa ma marturisesc, si din
 aceasta pricina m-am împartasit cu nevrednicie.
 308. M-am lenevit sa-mi aprind candela sau
 lumânarea, sa îngenunchez cu amândoi genunchii în
 vremea rugaciunii.
 309. Mi-am încurajat lenea zicând, ca m-as ruga mai
 mult daca as fi calugar, dar asa, fiind în lume, nu este cu
 putinta.
 310. M-am lenevit a chema preotul sa faca
 aghiasma, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme
 potrivita.
 311. Nu am facut sfestanie în casa noua; n-am sfintit
 fântâna si vasele cele spurcate.
 312. Din lene si nepasare m-am lenevit de a ma
 spovedi la vreme de ispita si când am facut pacate
 grele; am umblat din duhovnic în duhovnic, cautând pe
 cel mai îngaduitor, pentru a nu mi se da canon
 potrivit cu pacatele mele cele grele.
 313. Din cauza lenevirii si a trândaviei nu am voit sa
 lucrez dupa a mea putere faptele cele bune pe care as fi
 putut sa le fac cu lucrul.
 314. Am fost lenes, molatec si nepasator de a ajuta
 în orice chip pe altii care se aflau în primejdie
 trupeasca sau duhovniceasca.
 315. Am putut dar nu am vrut sa împiedic pe
 aproapele de a pacatui (Caz concret).
 316. Nu m-am rugat pentru aproapele si pentru toata
 lumea.
 317. Nu am mângâiat pe cei întristati.
 318. M-am împartasit fiind suparat si învrajbit.
 319. Nu am pus cuvânt bun si de garantie pentru cei
 care îi stiam vrednici.
 320. Nu am saturat pe cei flamânzi.
 321. Nu am dat sa bea celui însetat.
 322. Nu am îmbracat pe cel gol.
 323. Nu am cercetat pe cel bolnav, pe cel din
 închisoare.
 324. Nu am primit pe cel strain.
 325. Nu am îngropat pe cel mort.
 326. Nu m-am ostenit sa cunosc dogmele, învataturile
 si rânduielile credintei.
 327. Nu am avut dragoste sa-L cunosc pe Dumnezeu
 din frumusetile naturii si din tot ce ne înconjoara.
 328. Nu m-am ostenit sa patrund mai adânc
 Crezul si credinta Ortodoxa.
 329. În necaz, ispite, pagube, suferinte, mi-am
 pierdut nadejdea în Dumnezeu ca ma poate ajuta.
 330. Când am pacatuit greu, mi-am pierdut
 nadejdea în Dumnezeu, zicând ca nu ma va ierta
 niciodat a si ca nu ma pot mântui niciodata, cazând în
 deznadejde si facând voia satanei.
 331. Nu m-am ostenit sa aprind în sufletul meu focul
 sfintei dragoste.
 332. Nu m-am silit sa câstig virtutile dragostei
 crestine în legatura cu Dumnezeu si cu aproapele.
 333. Nu am tinut seama de smerenie si rab dare,
 prin care se învinge raul si se câstiga virtutea.
 334. În toata vremea vietii mele am fost stapânit de
 nestiinta, de nesimtire si împietrirea inimii.
 335. Din cauza nesimtirii mele, în toata vremea m-a
 stapânit uitarea, lenea, nepasarea, deznadejdea,
 neevlavia si nefrica de Dumnezeu.
 336. Din cauza nesimtirii inimii mele am trait ca si
 cum nu as mai muri vreodata, ca si cum nu as avea de
 dat seama înaintea lui Dumnezeu pentru toate faptele
 mele.
 337. Am fost stapânit de raceala si uscaciunea
 sufletului fata de toate lucrurile cele bune si am stat
 încremenit si lâncezit cu trupul si cu sufletul fata de tot
 lucrul duhovnicesc.
 338. Fiind cuprins de nesimtire, de împietrirea inimii,
 am pierdut râvna, zdrobirea inimii si umilinta, precum
 si orice simtire a lui Dumnezeu din sufletul meu si
 astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din mine sunt mort.
 339. Fiind cuprins de nesimtire pentru pacatele mele,
 m-am apucat ca sa învat pe altii.
 340. Fiind stapânit de nesimtire, am mâncat si baut
 prea mult, am dormit prea mult, am vorbit prea mult si
 fara de folos.
 341. De multe ori, fiind în biserica, atâta nesimtire am
 avut fata de acest loc sfânt, încât am stat cu vorbe
 desarte, cu dormitare si chiar cu glume si râs, ca în
 mijlocul unui spectacol.
 342. Din cauza nesimtirii si a împietririi inimii mele,
 niciodata nu am putut sa am adevarata deslusire a
 gândurilor mele, având mintea oarba la deslusirea celor
 bune si n-am priceput ca nesimtirea este moartea mintii
 si omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului.
 343. În toate lucrurile, cuvintele si gândurile mele nu mam
 sârguit sa am rabdare si blândete.
 344. Neavând rabdare si blândete, m-a stapânit în
 toata vremea iutimea, nerabdarea, amaraciunea,
 necazul, tulburarea, nelinistea, nealinarea,
 neîngaduinta, rautatea si viclenia.
 345. Fiind fara rabdare si blândete, am fost strain
 în toata vremea de nerautate, de simplitate si de
 nevinovatia cea cuvenita unui suflet curat.
 346. Neavând rabdare si blândete, am fost nemultumitor
 si cârtitor la obligatiile pe care le aveam.
 347. Nu am avut adevarata cunostinta de sine, adica
 nu am avut vedere clara si deslusita cu mintea despre
 toate slabiciunile si neputintele mele.
 348. Având mintea întunecata de patimile mele si
 neavând dreapta socoteala, nu am putut întelege când
 a fost cu mine ajutorul lui Dumnezeu, ramânând pururea
 nesimtitor si nerecunoscator fata de El.
 349. Neavând dreapta socoteala, am început de multe
 ori a face lucruri mai presus de puterea si de
 priceperea mea si în loc de folos, m-am ales cu paguba
 si primejdii.
 350. Neavând smerenie si dreapta socoteala, mam
 apucat uneori a face pe dascalul, tâlcuind altora,
 dupa capul meu, unele locuri grele din Sfânta
 Scriptura, înselându-ma si pe mine si pe altii.
 351. M-am lenevit de a ma ruga lui Dumnezeu
 neîncetat, ziua si noaptea.
 352. M-am lenevit de multe ori a merge la biserica,
 lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, cazând sub
 mare afurisenie.
 353. M-am lenevit de a ma ruga mai mult, uitând ca
 rugaciunea multa duce la rugaciunea curata.
 354. În timpul rugaciunii m-am silit a bolborosi multe
 cuvinte dar nu m-am silit sa-mi concentrez atentia mintii
 spre a întelege cele citite, spre simtirea lor cu inima,
 hranind pe fariseul cel din mine.
 355. Uneori stând la rugaciune am avut gânduri
 spurcate; alteori am pierdut rugaciunea prin raspândirea
 la lucrurile cele desarte si nefolositoare.
 356. În vremea rugaciunii am avut uneori cereri
 nechibzuite catre Dumnezeu si, daca dupa o vreme
 nu le-am dobândit, m-am întristat si descurajat de a ma
 mai ruga, neîntelegând ca Dumnezeu are mare grija de
 mine, de cele ce sunt spre folosul meu.
 357. Am fost batjocorit de draci în chip jalnic, caci,
 sosind vremea de rugaciune, m-am apucat de alte
 treburi, neîntelegând ca nici o treaba nu este mai de
 folos decât rugaciunea.
 358. Stiind ca Dumnezeu cere de la om rugaciunea
 curata, fara imaginatie, în vremea rugaciunii am lasat
 mintea sa-si închipuiasca fel de fel de forme si
 închipuiri.
 359. Când mila Domnului m-a cercetat în vremea
 rugaciunii si când sufletul a început a se ruga din
 inima cu cuvinte proprii, eu, pacatosul, am început a
 cauta cuvinte subtiri si cu mestesug spre a vorbi în
 acele momente sfinte cu Dumnezeu si prin aceasta
 mândrie si prostie am alungat darul si umilinta de la
 ticalosul meu suflet si am mâhnit pe Preabunul
 Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite,
 simplitate si nevinovatie.
 360. În vremea rugaciunii am tinut cu toata taria
 de anumite forme, ca pozitia trupului, plecarea capului,
 tinerea respiratiei, iar de cele de mare nevoie, adica
 de atentia mintii si de simtirea inimii, prea putin m-am
 apropiat.
 361. Am avut si aceasta mare nechibzuinta ca
 uneori, când m-a cercetat mila lui Dumnezeu în timpul
 rugaciunii, nu am încetat cititul pravilei, ci fiind înclinat
 spre rugaciunea cea citita, am citit mai departe psalmi
 si rugaciuni.
 362. Uneori am stat la rugaciune având rautate sau
 tinere de minte de rau asupra celor ce m-au suparat
 sau nedreptatit.
 363. Fiind lenes si stapânit de toata moleseala si
 nesimtirea, nu am putut ajunge la treapta cea mai de
 sus a rugaciunii, dar cu toate acestea, uneori, am
 început sa visez cu gândul ca parca tot am sporit oarecum
 si nu as fi cel mai de jos în asemenea privinta.
 364. În vremea rugaciunii, de multe ori, m-am aflat
 dormitând cu mintea si chiar cu trupul, uneori stând de
 vorba cu gândurile si imaginile care veneau de la draci si
 luând aminte la ele, am râs si m-am tulburat de alte patimi;
 si asa, stând cu trupul la rugaciune înaintea Domnului, cu
 mintea si cu sufletul m-am aflat slujind dracilor si
 patimilor mele.
 365. N-am avut chibzuinta si dreapta socoteala ca în
 vremea când am fost singur sa ma rog cu rugaciunea
 cea dinlauntru, ci m-am rugat cu glas tare.
 366. Când cineva m-a rugat sa ma rog pentru el, eu
 fiind lenes, am pus motivul ca sunt nevrednic si nu am
 voit, ascunzându-mi lenevirea în spatele unei
 smerenii fatarnice.
 367. Alteori m-am rugat pentru altii, si daca Dumnezeu
 le-a împlinit cererea lor, pentru a lor credinta, eu m-am
 mândrit ca si cum pentru a mea rugaciune s-a facut
 aceasta, laudându-ma cu lucru strain.
 368. Auzind Dumnezeiasca Scriptura spunând ca
 Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul nostru, nu m-am
 silit a cauta pe Dumnezeu înlauntrul inimii mele prin
 chemarea cât mai deasa a Preasfântului Sau Nume:
 „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestema
 pe mine, pacatosul”.
 369. Am pacatuit foarte mult cu limba înaintea lui
 Dumnezeu, în tot felul, în tot locul si în toata vremea.
 370. Am osândit pe altii si i-am judecat din ura si
 rautate.
 371. Am clevetit si am pârât pe altii, din care cauza
 ei au suferit diferite necazuri (Ce necazuri).
 372. Am omorât cinstea altora prin vorbirea de rau si
 prin defaimarea lor.
 373. Am ocarât, am defaimat, am certat, am
 mustrat, am blestemat si am batjocorit pe altii.
 374. De multe ori nu mi-am oprit limba de la multe
 vorbe desarte.
 375. Prea de multe ori am avut obiceiul de a ma
 lauda si a spune minciuni.
 376. De multe ori am vorbit cu viclenie si fatarnicie
 spre a fi laudat de oameni.
 377. De multe ori am laudat pe cei rai si lucrurile lor
 cele rele si am vorbit de rau pe cei buni si lucrurile lor cele
 bune.
 378. De multe ori am avut obiceiul de a spune
 povesti, de a vorbi despre ispravile cele rele ale oamenilor
 care au fost tâlhari, desfrânati, betivi.
 379. Am vorbit (facut) de multe ori glume, chiar si cu
 cuvinte sfinte.
 380. Am râs de multe ori în hohot si cu glas tare,
 pâna la lacrimi, prin care am dovedit ca sunt om nebun si
 fara de minte.
 381. De multe ori m-am laudat cu lucrurile mele,
 cu rudeniile si prietenii.
 382. Am avut raul obicei de a lauda pe altii în fata si
 am vorbit de multe ori cu viclenie si lingusire.
 383. Nu m-am silit sa opresc pe altii de la vorbirea
 de rau, de la clevetire, de la nedreptate si de la orice fel
 de pac at.
 384. M-am rusinat si m-am temut de a spune adevarul
 si de a mustra pe fata nedreptatea si hula împotriva lui
 Dumnezeu, pe care cei necredinciosi si hulitori le-au
 vorbit la aratare.
 385. N-am avut taria cea buna si cu dreapta socoteala,
 din care cauza am tacut acolo unde era nevoie de
 a vorbi si am vorbit acolo unde era nevoie sa tac.
 386. Stiind ca multa vorbire este scaun al slavei
 desarte, totusi nu am încetat de la multa vorbire cea cu
 lauda de sine si de la vorbirea cea desarta.
 387. Neavând dragoste fata de aproapele, nu mam
 silit cu toata puterea de a mângâia pe cei întristati,
 de a învata pe cei nestiutori si de a apara pe cei
 nedreptatiti.
 388. Din cauza nepasarii si a cutezantei de sine, nu
 m-am silit cu toata puterea de a fugi si de a ma feri de
 locurile acelea unde se râdea, se glumea si se spuneau
 desertaciuni.
 389. Am fost stapânit si de aceste patimi: uitarea,
 neevlavia, iutimea, amaraciunea, înfurierea, ura de
 oameni, pomenirea de rau, osândirea, întristarea de
 suflet, îndoiala, lasitatea, rivalitatea, împatimirea,
 afectiunea pentru cele pamântesti, nebarbatia, nemultumirea
 fata de Dumnezeu si de oameni, cârtirea,
 clevetirea, înfumurarea, parerea de sine, mila de sine,
 crutarea de sine, îndreptatirea de sine, trufia, îngâmfarea,
 iubirea de stapânire, iubirea de a porunci, iubirea
 de aratare, dorinta de a placea oamenilor, nerusinarea,
 înselaciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala,
 ratacirea gândurilor, iubirea de slava, iubirea de argint,
 iubirea de placeri trupesti, iubirea de sine, care este
 maica si radacina tuturor rautatilor.
 390. De asemenea, am fost stapânit si de aceste
 patimi: hula, blasfemie, semetie, împietrirea inimii,
 nesupunere, bârfa, defaimare, amagire, nebunie,
 neînfrânare, nepricepere, nestiinta, iesire din minti,
 aiureala, salbaticie, toropeala, negrija de cele bune,
 greseala de fiecare clipa, risipa, zgârcenie, cunostinta
 mincinoasa, odihna trupeasca fara de trebuinta,
 moleseala, rautate, nepasare, putina credinta, slujirea la
 multe patimi, înaltare, amagire, cutezanta, întristare,
 grairea împotriva, fatarnicie, prefacatorie, curiozitate,
 învoirea cu pacatele cele patimase ale sufletului si deasa
 cugetare la ele.
 Pe lânga acestea mai am si alte pacate de care nu
 îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele ca sunt
 pacate. De toate acestea numai eu sunt vinovat, pentru
 care îmi pare rau si din toata inima ma caiesc si ma voi
 cai. Deci, iarta-ma, parinte, si canon sa-mi rânduiesti, ca
 de aici înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugaciunile
 Maicii Domnului, cu ale tuturor Sfintilor si cu rugaciunile
 sfintiei voastre, vreau sa pun început bun.
 PACATELE ÎMPOTRIVA CELOR 10 PORUNCI
 La porunca 1-a gresesc:
 Cei fara de Dumnezeu;
 Cei cu multi dumnezei;
 Cei ce se leapada de pronia lui Dumnezeu si cred în
 noroc, în superstitii, ursitori, fermecatori, vrajitori,
 descântatori, eretici;
 Cei ce se nadajduiesc spre sine si spre alti oameni;
 Cei care se deznadajduiesc de mila lui Dumnezeu;
 Cei care se hotarasc de a pacatui pâna la moarte
 si a nu se pocai;
 Cei ce urasc pe Dumnezeu si se leapada de El;
 Cei care ispitesc pe Dumnezeu si cer de la El minuni
 fara de nevoie;
 Cei care fura lucruri sfinte si bisericesti;
 Cei care cumpara cu bani darul lui Dumnezeu;
 Cei care se lenevesc si nu voiesc a învata tainele
 credintei celei dreptmaritoare;
 Cei care citesc cartile eretice si care se împartasesc
 cu nevrednicie cu Sfintele si Preacuratele
 Taine ale lui Hristos.
 La porunca a 2-a gresesc:
 Cei care se închina zidirii în locul Ziditorului;
 Cei care prin împatimirea catre materie slujesc zidirii
 în locul Ziditorului, asa cum sunt iubitorii de argint,
 desfrânatii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul îi
 numeste închinatori de idoli, zicând: Omorâti
 madularele voastre cele de pe pamânt: desfrânarea,
 iubirea de argint si lacomia, care este slujire de idoli
 (Coloseni 3, 5) si carora dumnezeul lor este pântecele
 (Filipeni 3, 19);
 Toti câti au evlavie fatarnica;
 Cei care cred în viziuni si în vedenii desarte si
 înselatoare;
 Toti iubitorii de dezmierdari, care iubesc chipurile si
 idolii patimilor cu mintea si cu inima lor.
 La porunca a 3-a gresesc:
 Toti hulitorii, cei ce jura strâmb si pun pe altii sa jure;
 Cei ce zic „zau” sau „Dumnezeu stie”;
 Cei ce fac fagaduinte bune si le calca;
 Proorocii cei mincinosi, dascalii cei mincinosi,
 ereticii;
 Cei ce fac glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
 Cei ce hulesc si cârtesc împotriva lui Dumnezeu la
 necazuri si la suparari;
 Toti care nu sufera cu rabdare si multumire bolile,
 necazurile, pagubele si alte încercari care le vin prin
 îngaduinta lui Dumnezeu;
 Toti care hulesc adevarul si Sfintele Scripturi si zic ca
 în Scriptura se afla basme si alte neadevaruri.
 La porunca a 4-a gresesc:
 Toti care nu merg regulat la Sfânta Biserica în ziua
 Duminicii, întru care a mutat Dumnezeu sâmbata cea
 veche.
 Cei ce lucreaza în Duminici si sarbatori;
 Cei ce praznuiesc pagâneste si nu crestineste si se
 duc în Duminici si sarbatori la cârciumi, la baluri, la
 jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de
 noroc;
 Toti pastorii duhovnicesti care nu învata poporul
 în zile de Duminici si sarbatori, din Sfânta Evanghelie si
 din alte învataturi ale Sfintei Scripturi.
 La porunca a 5-a gresesc:
 Toti copiii care nu cinstesc si nu asculta pe parintii
 lor;
 Cei care nu asculta de parintii lor duhovnicesti, de
 arhierei, de duhovnici, de dascalii Bisericii;
 Toti supusii care nu asculta de stapânii si
 conducatorii tarii lor;
 Toti parintii trupesti si duhovnicesti care nu se
 îngrijesc de fiii lor trupesti si duhovnicesti;
 Barbatii care nu îngrijesc trupeste si sufleteste de
 femeile lor si femeile care nu asculta de barbatii lor
 când aceia le învata pe ele cele bune.
 La porunca a 6-a gresesc:
 Toti care omoara pe altii cu mâna lor sau prin alte
 mestesuguri, sau prin pâra si clevetire;
 Toti care omoara sufleteste pe alti i, precum sunt
 ereticii si învatatorii cei mincinosi;
 Cei ciumati care molipsesc pe altii în vremea ciumei
 sau holerei sau a altor boli molipsitoare;
 Cei care se arunca în primejdie de moarte fara de
 socoteala si se omoara singuri în orice fel;
 Femeile care omoara pe pruncii lor si cei cele ajuta
 pe ele la acest mare pacat;
 Toti cei care fac sminteala prin pilda vietii lor celei
 rele;
 Toti care se bucura de raul si primejdia aproapelui lor;
 Toti care zavistuiesc si se mâhnesc pentru binele si
 sporirea aproapelui lor;
 La porunca a 7-a gresesc:
 Toti câti preacurvesc cu femei straine, maritate sau
 nemaritate;
 Monahii care au cazut din fagaduinta;
 Cei ce se sulemenesc cu scopul de a atrage pe altii în
 cursa desfrânarii;
 Cei ce au cazut în desfrânare duhovniceasca (eres);
 Toti câti au îndemnat pe altii sa pacatuiasca, i-au
 ajutat sau i-au sfatuit prin scrisori si prin alte mijloace
 spre pacatul desfrânarii.
 La porunca a 8-a gresesc:
 Toti furii, tâlharii, rapitorii cei ce iau cu sila lucrurile
 sau viata altora;
 Toti care fura din averea altora;
 Toti negustorii care fura cu viclesug prin cumpene
 nedrepte si înseala la cântar;
 Toti care cumpara lucruri de furat stiind aceasta;
 Toti care iau amanet lucru strain si îl strica sau nu-l
 dau înapoi în starea în care a fost;
 Toti care fura prin acte false de la stat, de la
 Biserica sau de la oricine;
 Cei ce lucreaza cu viclesug si cu nepasare la lucrul
 aproapelui si îl fac în paguba în loc de folos;
 Toti care nu platesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au
 lucrat;
 Toti câti amesteca cele bune cu cele rele (cum ar fi
 vinul curat cu apa, laptele cu apa, smântâna cu lapte,
 mierea cu zahar, semintele de grâu cu alte seminte, cu
 corpuri straine, spre a trage mult la cântar s.a.m.d.).
 Cizmarii, croitorii, lemnarii, cojocarii si alti meseriasi
 care fac lucrul rau sau fura din materialul care li s-a
 încredintat, spre a face lucrul cerut.
 Toti care muta gardul sau hotarul s.a.
 La porunca a 9-a gresesc:
 Cei ce marturisesc strâmb asupra altora;
 Cei ce jura strâmb spre paguba altora;
 Cei ce primesc si se învoiesc cu minciunile mintii,
 adica cu pareri gresite asupra altora;
 Cei ce râd de sluteniile si neajunsurile firesti ale
 altora;
 Cei ce îndeamna pe altii sa jure strâmb;
 Cei ce clevetesc pe fratii lor si îi pârasc pe ei la altii
 spre a le face rau sau paguba sau necinste;
 Judecatorii care luând mita judeca strâmb;
 Toti cei care spun minciuni sau îndeamna pe altii sa
 spuna minciuni sau sa jure strâmb;
 Toti care din zavistie pun piedica altora care au
 dregatorii spre folosul de obste al poporului.
 La porunca a 10-a gresesc:
 Toti care poftesc lucru strain, ca de exemplu: femeie,
 casa, tarina, bou, sluga, slujnica, haine, avere si toate
 câte sunt ale aproapelui.
 Din cele zece porunci, patru învata dragostea si
 datoriile noastre fata de Dumnezeu, iar celelalte sase
 porunci învata dragostea si datoriile noastre fata de
 aproapele. Din acestea sase, primele cinci opresc pacatul
 cu lucrul: cinsteste pe tatal si pe mama, sa nu ucizi, sa
 nu desfrânezi, sa nu furi, sa nu marturisesti strâmb
 împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai
 subtire, caci opreste pacatul spre a nu se face nici cu
 gândul si nici cu pofta. Cu alte cuvinte aceasta porunca
 scoate pacatul din radacina lui.
 Aceasta sfânta porunca ne învata pe noi si ne
 porunceste sa ne pazim inima noastra de poftele si
 gândurile cele rele care izvorasc din ea, caci dupa cuvântul
 Domnului: Din inima ies gânduri rele, ucideri,
 adultere, desfrânari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule
 (Matei 15,19). Si în alt loc zice: Cel ce cauta la femeie
 cu pofta, a si preacurvit cu ea în inima sa.
 Dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice: „Precum flacara
 aprinde pe trestie, asa pofta aprinde pe suflet. Precum
 fumul întuneca si vatama ochii, asa pofta întuneca si
 orbeste mintea”. Si iarasi zice: „Radacina a preacurviei
 este pofta cea neînfrânata”.
 Cuvânt pentru Spovedanie
 Din frica de Dumnezeu vine mustrarea de constiinta:
 „Mai, nu este bun ce fac eu! Ma marturisesc si las
 pacatul". Caci suparam pe Dumnezeu în tot chipul. De
 aceea vreau sa va spun, cât vom putea, sa fim atenti, cu
 bagare de seama. De vezi ca te mustra cugetul, nu lasa!
 Du-te la marturisire si nu mai face pacatul! Cât de bun
 este Dumnezeu ca ne primeste la pocainta! Ca de n-ar fi
 pus între noi si El Taina Spovedaniei, nimeni nu s-ar
 put ea mântui. Ca zice Evanghelia: Nimic necurat nu va
 intra în Împaratia Cerurilor. Nimeni fara marturisire nu se
 poate mântui. Ca acolo este atâta sfintenie si curatenie!
 Cum sa intre în Rai omul pacatos? Ce? Daca ai o
 camasa si se murdareste, n-o mai speli? Sau o haina,
 când se umple de noroi, nu zici: „Ia s-o spal, ca s-a
 murdarit”? Asa sa faci si cu sufletul. Spalare prin
 pocainta si spovedanie si parasirea pacatelor.
 A pus Dumnezeu pocainta. Este al doilea Botez. Te -
 ai marturisit, te-a dezlegat preotul, sa nu mai faci pacatul.
 Fa oleaca de canon si te-ai curatit. Când simti ca iar ai
 mai gresit, du-te iar la spovedanie. Când vedeti în casa
 voastra ca a slabit cineva: tata, mama, sora, copilul, nora,
 oricine ar fi, si vezi ca-i bolnav tare, nu aduce întâi
 doctorul! Doctorul este un bolovan de pamânt ca si mine.
 Eu mor acum, el moare mâine. Ai vazut vreun doctor de
 500 de ani? Cum sa moara, daca are si injectii si pastile
 si-i doctor? Cum sa moara? Dar când a sosit clipa, toti ne
 ducem.
 Stalin avea mii de doctori lânga el si când i-a venit
 ceasul, l-a luat dracul! N-au putut doctorii sa-l scape. Mai
 mare grija sa ai de suflet, decât de trup, ca sufletul este
 nemuritor. Sufletul este mai scump decât toata lumea,
 cum zice Mântuitorul: Ce va da omul în schimb pentru
 sufletul sau? Chiar daca ar câstiga toata lumea ce folos
 daca îsi va pierde sufletul sau? Ada întâi preotul, ca el a
 luat putere de la Hristos: Ce va dezlega preotul pe
 pamânt, va fi dez legat si în cer. Si zi -i: „Parinte, vino si
 spovedeste dupa carte pe mama, pe tata, copilul sau fata
 sau nora sau ginerele”.
 Omul, când a slabit tare, nu mai tine minte ce pacate
 a facut. El uita, daca-i chinuit de boala si-i ametit de
 cap; dar îl poti spovedi chiar daca nu poate vorbi, ci
 numai daca aude. Si daca aude, preotul îl întreaba, si el,
 daca a facut pacatul, face semn ca „Da”. Daca n-a
 facut, face semn ca „Nu”. Dar daca i s-a legat limba si sia
 pierdut si cunostinta, nu-l mai poti marturisi ca el nu
 mai stie nimic.
 De aceea nu astepta, Doamne fereste, sa cada omul
 în coma. Sau cum a patit nu de mult o femeie cu
 barbatul ei care zicea: „Nu aduce preotul ca doar eu nu
 mor!”. „Dar esti slab, mai Ioane”. „Nu aduce preotul
 acum!”. Si în noaptea aceea a murit nespove dit de
 douazeci de ani. Vedeti cum l-a înselat diavo lul sa nu
 aduca preotul? Dar ce, preotul vine cu moartea la tine?
 Vine cu Preacuratele Taine. Si Hristos este Viata lumii!
 Vine cu Viata, cu învierea si cu Dumnezeirea lui Iisus
 Hristos sa te vindece si sa-ti dea sanatate!
 Iata, vine de la Dolhasca, dintr-un sat, o femeie de 63
 de ani, slaba, necajita, cu sora ei, cu ginerele si cu fata,
 cu o masina. Îmi spunea ca barbatul ei n-a fost la
 biserica de când s-a însurat, de 43 de ani. Nu mai
 asculta de Dumnezeu; înjura, fuma, era betiv si
 desfrânat si nu credea în nimic. Numai cu tigara în gura
 statea. Sotia era plecata la o fata maritata acolo în sat.
 El a venit de la crâsma, beat, cu tigara în gura si s-a
 culcat cu tigara aprinsa. De la tigara s-a aprins casa si a
 ars omul plin de pacate. Numai câteva oase i-au mai
 gasit.
 Ai auzit cum moare omul pacatos? Ce spune Apostolul
 Pavel? Al carui sfârsit va fi dupa faptele lui. Patruzeci si
 trei de ani n-a fost în biserica, nu s-a spovedit si nu s-a
 împartasit. Si acum a ars cu tigara în gura! De la focul
 acesta s-a dus în focul cel vesnic. Aici a luat arvuna
 muncii celei vesnice. L-a ars Dumnezeu de viu pentru
 pacatele lui, ca sa arda în veci, cum spune Mântuitorul:
 Unde focul lor nu se stinge si viermele lor nu doarme.
 Asa moare pacatosul. Ai auzit ce spune în Psaltire?
 Moartea pacatosului este cumplita.
 Si a venit femeia sa-l puna la slujbe.
 „Matusa - i-am zis -, daca îmi dai munti de aur, de aici
 pâna la Bucuresti, nu-l pot pune la slujbe!”. Si i-am citit
 din Pravila Mare, unde scrie: „Cine moare din beti e, ca
 si cel care moare spânzurat ”. O murit din betie, e ca si
 cum s-ar fi spânzurat, si-a facut sama. Si n-am putut
 sa-l pun la nici o slujba. Pentru ca o patesc si eu.
 Canoanele Bisericii ma opresc si cade si pe cei vii ai
 lui.
 ANEXA*
 Cine pune apa în vin si-l vinde, sa nu se îm -
 partaseasca 5 ani si 66 metanii pe zi.
 Ascultatorul la ferestre un an sa nu se împartaseasca
 si sa faca câte 15 metanii pe zi.
 Femeia care a pierdut copilul fara de voie se
 canoniseste un an. Femeia care desfrâneaza si îsi
 omoara fatul în pântece, 10 ani. Femeia care va bea
 ierburi ca sa nu nasca copii, 7 ani si câte 200 de metanii
 pe zi.
 Mireanul care va blestema si va huli, acela se
 canoniseste un an sa nu se împartaseasca, sa faca
 post, metanii si milostenii.
 Cei care s-au casatorit cu nunta nelegiuita sa cada
 sub canon 7 ani, fireste dupa ce s-au despartit de acea
 însotire. Cine îsi va însura copiii în alta credinta, sa aiba
 canon 5 ani. Cei care se casatoresc fara voia parintilor
 lor, traiesc în curvie, iar împacându-se cu parintii lor, se
 vor canonisi 3 ani.
 Nunta întâi este lege, a doua este iertare, a treia este
 calcare de lege. Casatoria a doua nu se binecuvinteaza
 cu cununie (pe cap), ci se canoniseste 2 ani a nu se
 împartasi, iar a treia casatorie 5 ani. La aces te nunti,
 preotul sa nu manânce.
 Cel ce cleveteste, un an sa nu se împartaseasca.
 Curvarul va fi neîmpartasit 7 ani. Cel ce a prea-curvit
 15 ani. Cel ce va umbla cu femeia sa peste fire, 15
 ani. La fel si pe femeie, de va fi fost cu voia ei; iar de va
 fi fost cu sila, mai putin.
 Femeia care a fost siluita [violata] de barbat, si viata
 ei dinainte era cinstita, sa nu se afuriseasca; iar daca
 viata ei era necinstita, sa se afuriseasca.
 Cel care a siluit fata minora, 12 ani.
 Curvia cu dobitoace. Cei ce au pacatuit înainte de a
 împlini 20 de ani, sa nu se împartaseasca 20 de ani. Cei
 care dupa 20 de ani, având si femei, 30 de ani. Iar daca
 unii, fiind casatoriti au pacatuit, având peste 50 de ani,
 numai la iesirea din viata. Celui ce a pacatuit cu
 dobitoace i se va aplica 15 ani, daca se va marturisi
 singur.
 Cine va gresi cu nasa-sa, 9 ani sa se pocaiasca si sa
 faca 150 de metanii pe zi. Cine cu fina-sa ce a botezat -
 * Aceasta „Anexa" se doreste a fi un ajutor celui care se
 spovedeste în a-si cunoaste mai bine gravitatea
 pacatelor, stiind ca Prea Cuviosul Parinte Arhimandrit
 Cleopa Ilie tinea foarte mult la respectarea Sfintelor
 Canoane si a învataturilor Sfintilor Parinti. La redactarea ei
 s-au folosit: îndreptarea Legii, Târgoviste, 1652,
 Pidalionul, tiparit la Manastirea Neamt în 1844, Molitfelnic,
 editia 1937, Pravila cea Mica, de arhimandrit Nicodim
 Sachelarie, Seminarul Monahal Cernica - Ilfov, 1939.
 o, 12 ani si metanii 300 pe zi. Cine a curvit cu mama
 logodnicii lui, 14 ani si nunta sa nu se faca. Cine a curvit
 cu soacra, 15 ani si în toate zilele câte 160 de metanii.
 Cine va curvi cu cumnata, 11 ani. Femeia cu doi frati, 11
 ani. Cine pacatuieste cu mama vitrega, 12 ani. De se va
 întoarce fiul spre mama sau tatal spre fiica, 20 de ani
 sa se pocaiasca si în toate zilele sa faca câte 366 de
 metanii. Cine a pacatuit cu sora sa, 12 ani. Cu vara sa
 primara, 10 ani; cu vara a doua, 9 ani. Cine va curvi cu
 calugarita, 9 ani si 150 de metanii pe zi.
 Cel ce a facut pacatul malahiei se canoniseste 40
 de zile, mâncând mâncare uscata si facând câte 100
 de metanii pe zi, iar de nu vor putea sa manânce sec,
 atunci sa nu se împartaseasca un an si sa faca în fiecare
 zi 50 sau 100 de metanii. Iar de vor face malahie între
 dânsii, atunci sa manânce sec 80 de zile sau sa nu se
 împartaseasca 2 ani si câte 50 metanii.
 Onania este pacatul care-l fac doi soti, care întrebuinteaza
 mijloace de a nu face copii (Facere 38, 9-
 10). Acest pacat se canoniseste ca malahia si avortul,
 pâna la vindecare, caci fara îndreptare nu exista iertare.
 Pe cei ce fac acest pacat Dumnezeu îi pedepseste asa: li
 se întuneca mintea si se îmbolnavesc sufleteste, devin
 nervosi, le tremura mâinile si trupul, au visuri
 îngrozitoare, li se nasc copii slabi si bolnavi,
 îmbatrânesc mai repede si mor rau.
 Cei care au casa de toleranta sa se afuriseasca, iar
 daca nu se pocaiesc, nici darurile lor sa nu se
 primeasca, nici în cimitir sa nu se îngroape când vor
 muri. Ei se canonisesc ca si preacurvarii, 15 ani.
 Cei care iau dobânda nu se cuvine a fi împartasiti,
 daca staruiesc în nelegiuirea lor.
 Fumatul se canoniseste la fel ca luxul si jocul de
 noroc, 1-3 ani.
 Gomoria se pedepseste la fel ca sodomia si uciderea
 de suflete, pâna la 20 de ani.
 Cine are vrajba asupra cuiva, sa nu fie primit la
 Biserica, nici prescurile lui, pâna ce nu va face pace, ca
 rugaciunea lui se preface în blestem.
 Jocul de noroc, sub orice forma, si cu orice scop,
 se canoniseste la fel ca furtul si uciderea.
 Jocul la nunti sau petreceri de orice fel, 1-3 ani.
 Nici un mirean sau cleric sa nu joace zaruri, table,
 carti, ghioc, dame sau alte jocuri de acest fel, iar de va
 face acestea, clericul sa se cateriseasca, iar mireanul sa
 se afuriseasca.
 Se opreste cu desavârsire a se face mimi si teatre ale
 acestora, precum si privirile jocurilor de pe scena,
 stadioane. Cei care nu se supun acestui canon, sa se
 afuriseasca.
 Calcatorii de juramânt (la tribunal) vor fi necuminecati
 10 ani. Cel ce jura strâmb ca sa ia bunurile altuia, 3 ani
 sa faca post, metanii si milostenii si sa întoarca neaparat
 bunurile luate.
 Cine manânca sânge de animal, 2 ani sa nu se
 împartaseasca.
 Cel care tine mânie, un an sa nu se împartaseas ca si
 150 metanii pe zi.
 Minciuna usoara, fara gând de a face rau, se
 canoniseste ca si defaimarea, un an.
 Jefuitorul de morminte 10 ani va fi neîmpartasit. Cei
 care ard trupurile mortilor, 20 de ani.
 Cine nu va posti cele patru posturi, miercuri le si
 vinerile de peste an, fara a fi împiedicat de slabiciune
 trupeasca, sa se afuriseasca.
 Cel care va mânca carne, oua sau brânza în Postul
 cel Mare sau miercurile si vinerile de peste an, 2 ani
 sa nu se împartaseasca. Cine manânca carne în lunea
 brânzei sau cine manânca brânza în lunea dintâi a
 Postului Mare, 4 ani sa se pocaiasca si 300 de metanii
 pe zi. Cine se va spurca din nestiinta în Postul Mare, un
 an si 36 de metanii pe zi.
 Cine rapeste si ia al strainului cu nedreptate 5 ani si
 câte 100 metanii pe zi (cu conditia sa întoarca ce a
 rapit).
 Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, se
 înlatura o zi de la împartasire, sa se spele, sa-si schimbe
 acoperamântul trupului, sa zica Psalmul 50 si sa faca
 49 de metanii; iar cel ce s-a întinat, fiind treaz cu trupul,
 se înlatura de la împartasire 7 zile, zicând în fiecare zi
 Psalmul 50 si câte 49 de metanii.
 Femeile care se afla în scurgerea de sânge obisnuita
 lor, nu pot intra în biserica pâna la 7 zile, nici a se
 împreuna cu barbatii lor, nici a sarata Sfintele Icoane,
 nici a lua anafora ori aghiasma, dar pot a se ruga si a citi
 sfintele carti. De se va afla în Biserica si va simti ca-i
 vine aceasta scurgere, sa iasa afara, iar de se va rusina
 si nu va iesi, atunci sa primeasca canon; de a luat si
 anafora, sa primeasca canon mai greu. Femeile care
 zamislesc copii în aceste 7 zile vor naste copii bolnavi
 sau copii care se vor îmbolnavi dupa nastere cu boli care
 nu au leac.
 Cel ce a ucis de voie si dupa aceasta s-a pocait, va fi
 neîmpartasit 20 de ani; cel ce a ucis fara de voie, 10 ani;
 cel ce ucide în razboi, 3 ani.
 Omul mirean de se va îmbata si va vomita, sa nu se
 împartaseasca un an si 12 metanii pe zi.
 Cel ce se supune vrajitoriei (descânta) se va canonisi
 cu timpul ucigasului (20 de ani).
 Cine ia mana grâului, a dobitoacelor, sau altceva
 dintre acestea sa aiba pocainta 4 ani si câte 100 de
 metanii pe zi. Cei ce se adreseaza prezicatorilor, ca sa
 afle ceea ce ar voi, se canonisesc 6 ani. Daca vor starui în
 acestea, sa se lepede de tot de la Biserica.
 Preotul care deschide sfintele carti, sa se cateriseasca,
 iar mireanul sa se afuriseasca.
 Cei care practica yoga, bioenergie, radiestezie sau
 altceva asemanator acestora (care accepta reîncarnarea
 sau destinul), sa se supuna canoanelor pentru vrajitori,
 pâna la îndreptare.
 Sinuciderea este un pacat împotriva Duhului Sfânt,
 care nu poate fi iertat nici în lumea aceasta, nici în
 cealalta. Unuia ca acestuia nu i se pot face nici un fel de
 slujbe. Fac exceptie cei care sunt bolnavi mintal
 (schizofrenicii) si cei demonizati.
 Nici un cleric nu poate dezlega pe cel legat de altul,
 decât numai daca cel ce a legat a murit, sau a fost legat
 pe nedrept si în urma judecatii facute, sinodul sau
 episcopul a hotarât sa fie dezlegat. Oricare barbat sau
 femeie de îsi va lasa duhovnicul sau, fara oarecare vina,
 si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica
 împreuna cu cel ce l-a primit pe dânsul.
 Pentru cei ce se pocaiesc în curatenie si cu
 sârguinta îsi chinuiesc trupul se scurteaza timpul de
 pocainta, dupa masura înfrânarii. Adica, daca cineva ar
 primi sa nu bea vin în zile rânduite, se scade un an din
 canonul prevazut de Parinti pentru greseala lui. Daca
 promite sa nu manânce carne un timp, se scade înca un
 an. Iar daca vrea sa nu manânce brânza, oua, peste sau
 untdelemn, pentru fiecare din aceste abti neri se scade
 câte un an. Tot asa si pentru o alta nevointa (metanii,
 post, milostenie) [Vezi Sfântul Ioan Ajunatorul].