PAROHIA SFINŢII ARHANGHELI-HUEDIN

Modelul cel mai desavarsit de rugaciune este Rugaciunea Domneasca, adica: „Tatal nostru, Care esti in ceruri, Sfinteasca-se numele Tau; Vie imparatia Ta; Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant.. Painea noastra cea spre fiinta Da-ne-o noua astazi; Si ne iarta noua greselile noastre, Precum si noi iertam gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispita, Ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!” (Matei 6, 9-13).

Care este obarsia rugaciunii Tatal nostru?
Obarsia rugaciunii Tatal nostru este cu totul si in toate cuvintele ei dumnezeiasca, fiind alcatuita de Dumnezeu Fiul, adica de insusi Mantuitorul nostru, la rugamintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, invata-ne si pe noi sa ne rugam” (Luca 11, 1). Atunci Mantuitorul i-a invatat rugaciunea Tatal nostru (Matei 6, 9-13). Deci, cand rostim aceasta rugaciune, graim insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos; ne rugam cu adevarat in numele Domnului Iisus Hristos. De aceea se numeste Rugaciunea Domneasca.

Prin ce se deosebeste Rugaciunea Domneasca de celelalte rugaciuni?
Rugaciunea Domneasca, cea mai de seama dintre toate rugaciunile, se deosebeste prin puterea ei, prin usurinta de a fi inteleasa si prin bogatia cugetarilor ei.
1. Marea putere a rugaciunii Tatal nostru sta in faptul ca prin ea nu numai ca ne rugam impreuna cu Iisus Hristos353 (Origen, Despre rugaciune, XI, 1, trad. cit., p. 221), ci ne rugam cu insesi cuvintele Mantuitorului354 (Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. cit., cap. II, p. 45). «Dumnezeu singur a putut sa invete cum ar vrea sa fie rugat»355 (Tertulian, Despre Rugaciune, trad. cit., cap. IX, p. 235). De buna seama, acestei rugaciuni i se potriveste cel mai bine cuvantul Domnului: „Orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va. va da voua” (Ioan 16, 23).
2. Rugaciunea Tatal nostru este cea mai usoara de inteles dintre toate rugaciunile. Ea este rugaciunea oricui crede in Dumnezeu. Rugaciunea Domneasca „pe cat este de restransa in cuvinte, pe atat este de cuprinzatoare in sens”356 (Ibidem, cap. I, p. 230).
3. In rugaciunea Tatal nostru avem cereri pentru toate trebuintele sufletesti si trupesti; deci pentru toate bunatatile ceresti si pamantesti. Toate cate le cerem in rugaciunile noastre se afla cuprinse in Rugaciunea Domneasca357 (Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. cit., cap. II, p. 45). De veti strabate toate rugaciunile, zice Fericitul Augustin, nu veti afla nimic care sa nu fie cuprins in Rugaciunea Domneasca.

Din cate parti este alcatuita Rugaciunea Domneasca?
Rugaciunea Domneasca este alcatuita din trei parti: chemare, cereri si incheiere.

Chemarea (invocatia) este: „Tatal nostru, Care esti in ceruri”. Aceasta chemare ne pune in adevarata stare de rugaciune; ne inalta mintea la Dumnezeu si ne intareste increderea in El, ca Tata, ca «Parinte» (Rom. 7, 15).
1. Cuvantul Tata desteapta incredere, ne aduce aminte de harurile primite de la Dumnezeu358 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIV-a la Romani, op. cit., vol. X, p. 298-299) si «ne invata ca acela care vrea sa se roage lui Dumnezeu nu trebuie sa vina inaintea Lui numai ca o faptura a Lui, ci ca un fiu al Lui dupa har, fiindca daca nu este fiu, nu poate sa-L numeasca Tata. Iar acest har al infierii 1-a dat Iisus Hristos celor care cred intr-insul, dupa cum graieste Scriptura: „Si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu”359 (Marturisirea ortodoxa, II, 10). «Iisus Hristos invatandu-ne sa numim pe Stapanul si Facatorul a toate, pe Dumnezeu, Tatal nostru, odata cu aceasta si in acelasi timp hotaraste eliberarea noastra din muncile vesnice, izbavirea sufletelor, mantuirea, infierea ca fii ai lui Dumnezeu, mostenirea slavei Sale, care ne este fagaduita, unirea cu singurul Sau Fiu si, in sfarsit, revarsarea peste noi a Sfantului Sau Duh»360 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX-a la Matei, 4, op. cit., vol. VII, p. 162).
Nici un muritor n-ar indrazni sa dea aceasta numire Celui Atotputernic, daca nu ne-ar fi ingaduit Fiul Sau cel Unul Nascut. «in psalmi, in prooroci si chiar in Lege sunt mii de rugaciuni, dar nu aflam pe nimeni rugandu-se si numind pe Dumnezeu Tata..., ci il rugam ca pe Dumnezeu si Stapan, asteptand pe Cel ce revarsa duhul infierii...»361 (Origen, La Joan 19, 5, 1, Migne, P. G., X, col. 324). Dumnezeu vrea sa fie iubit, de aceea ingaduie sa fie numit Tata, ne spune Fericitul Augustin, fiindca aceasta numire este plina de dragoste si aprinde dragostea. Copilul numeste tata pe cel caruia ii datoreaza viata, iar noi numim Tata pe Dumnezeu, fiindca El este Facatorul nostru (Deut. 32, 6).
2. Zicem „Tatal nostru”, nu „Tatal meu”, pentru ca noi toti suntem frati si ne rugam unii pentru altii. Aceasta chemare ne invata ca, precum Dumnezeu este Tatal nostru al tuturor, tot astfel suntem datori si noi credinciosii sa fim frati intre noi si sa ne rugam nu numai pentru noi, ci si pentru toti fratii nostri, unul pentru altul, precum ne invata Scriptura: „Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati” (Iacov 5, 16). In Rugaciunea Domneasca fiecare se roaga pentru toti si toti pentru unul; ea este rugaciunea obsteasca si a tuturor crestinilor362 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 44). Nevoia ne sileste sa ne rugam pentru noi, dar dragostea frateasca ne indeamna sa ne rugam pentru altii363 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 3, op. cit., vol. IV, p. 22). Iisus Hristos insusi zice ca noi toti suntem frati(Matei 23, 8). Altadata, El numeste frati pe Sfintii Apostoli (Matei 28, 10), iar Apostolii numesc frati pe credinciosi (Rom. 1,13 s.u.) De altfel, drept este sa se numeasca frati cei ce au un singur si acelasi Tata in cer364 (Tertulian, Despre rugaciune, trad. cit., cap. II, p. 230). Deci cuvantul „Tata” arata ca trebuie sa iubim pe Dumnezeu; iar cuvantul „nostru”, ca trebuie sa iubim pe aproapele. Domnul unitatii noastre, spune Ciprian, n-a vrut ca rugaciunea noastra sa fie de unul singur si oarecum egoista, ci a tuturor, obsteasca365 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 44). «Cuvantul „nostru” netezeste toate nepotrivirile si deosebirile de stare si de avere si face, deopotriva, pe cel lipsit la fel cu cel avut si pe cel supus la fel cu cel ce stapaneste»366 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX, la Matei, 4, op. cit., vol. VII, p. 162).
3. Zicem „Care esti in ceruri” pentru ca Dumnezeu ingaduie sa fie vazut numai in ceruri, desi este pretutindeni. «Pre Dumnezeu a-L vedea, nu este cu putinta oamenilor»367 (Sf. Ioan Graptul (+ 849), Canonul mortilor, oda IX, in Evhologhion) si „nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (Ioan 1, 18). Totusi, ingerii vad pururea fata lui Dumnezeu, Care este in ceruri (Matei 18,10), iar cei drepti la inima vor vedea fata Lui (Ps. 10, 7) la inviere, cand vor fi ca ingerii lui Dumnezeu (Matei 22, 30). «Cuvantul acela ce zice: „in ceruri” ne invata ca, in timpul cand ne rugam, sa inaltam mintea si toata gandirea noastra de la cele pamantesti si stricacioase la ceruri, spre cele nestricacioase... fiindca harul si bogatia binefacerilor Sale straluceste mai ales in ceruri»368 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, 11, 10). .Cuvintele „Care esti in ceruri” ne aduc aminte ca menirea noastra trece dincolo de marginile vietii de acum; ca dincolo de lumea aceasta se afla casa Tatalui nostru (Ioan 14, 2), care ne asteapta: „cat pentru noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde asteptam Mantuitor pe Domnul nostru Iisus Hristos” (Filip. 3, 20). «Aici Domnul, invatandu-te sa chemi pe Tatal Cel din ceruri, iti aminteste de patria cea buna, ca, sadindu-ti o dorinta mai puternica a celor bune, sa te puna pe calea ce te duce iarasi la patria ta»369 (Sf. Grigorie al Nissei, Despre Rugaciunea Domneasca, c. II, trad. Pr. Prof. D. Staniloae, in „Parinti si scriitori bisericesti”, Editura Institutului Biblic, vol. 29, Bucuresti, 1982, p. 420).

Cate cereri cuprinde partea a doua a Rugaciunii Domnesti?
Partea a doua a Rugaciunii Domnesti cuprinde sapte cereri. Darurile Sfantului Duh sunt sapte (Isaia 11, 3; Rom. 12, 6 s.u.) si tot sapte sunt si cererile Rugaciunii Domnesti. Iar inconjurarea Ierihonului cu chivotul Vechiului Testament de sapte ori si daramarea zidurilor acestei cetati (Iosua 6, 3-20), preinchipuie cele sapte cereri ale Rugaciunii Domnesti si lucrarile ei.

Care este intaia cerere din Rugaciunea Domneasca si ce inseamna aceasta cerere?
Cererea intai din Rugaciunea Domneasca este: „Sfinteasca-se numele Tau”, si inseamna ca numele Tatalui «se sfinteste in noi si de catre noi, cand noi ne sfintim pe noi insine cu viata cucernica si imbunatatita intru slava numelui Sau»370 (Marturisirea ortodoxa, 11, 13).
«Numele lui Dumnezeu este sfant din fire»371 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit., Cateheza V Mistagogica, 12, p. 571), ca zice: „Sfant este numele Lui” (Luca 1, 49); si zicem „sfinteasca-se numele Tau”, nu ca si cum am dori ca Dumnezeu sa se sfinteasca prin rugaciunile noastre372 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 47); nici nu putem spune despre El ca s-ar putea sfinti in felul cum se sfintesc oamenii; adica prin cat mai mare departare de rele si prin necontenita inaintare intru implinirea faptelor bune (virtutilor). Ci prin aceasta zicere: «rostim limpede si raspicat numai sfintenia ce El o are”373 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, op. cit., vol. IV, p. 22). «Cerem de la El ca numele Lui sa se sfinteasca in noi»374 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 48; Tertulian, op. cit., 3, p. 231). Sau, «de vreme ce esti sfant, sfinteste si intru noi numele Tau. Sfinteste-ne si pe noi, ca fiind ai Tai sa sfintim numele Tau si ca un sfant sa fie propovaduit intru noi si preaslavit, iar nu sa se huleasca din pricina noastra»375 (Sf. Simion al Tesalonicului, Voroava de intrebari si raspunsuri, Bucuresti, 1765, cap. 320, p. 316). Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca se zice „sfinteasca-se numele Tau, in loc de preamareasca-se numele Tau de catre toti oamenii si de catre toata faptura”376 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 4, op. cit., vol. IV, p. 22.
Preamarim numele lui Dumnezeu, ducand o viata cucernica, impodobita cu virtuti si fapte bune, de la care oamenii sa se indemne sa slaveasca numele lui Dumnezeu377 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Cu alte cuvinte, oricine rosteste „Tatal nostru... sfinteasca-se numele Tau” isi ia indatorirea sa preamareasca prin faptele si vorbele sale pe Dumnezeu, asa incat sa se implineasca in el porunca lui Iisus Hristos: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Deci, lucru de capetenie al cererii „sfinteasca-se numele Tau” este nu numai sa nu se huleasca numele lui Dumnezeu prin viata noastra, ci si sa se slaveasca si sa se sfinteasca378 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., c. III, p. 426). „Sfintim numele Tatalui nostru cel dupa har, Care este in ceruri, omorand pofta pamanteasca si curatindu-ne de patimile aducatoare de stricaciune”379 (Sf. Maxim Marturisitorul, Scurta talcuire a Rugaciunii Tatal nostru, in „Filocalia”, trad. cit., vol. 11, p. 263).,
Preamarim prin fapte numele lui Dumnezeu atunci cand ne intocmim intreaga viata spre cinstirea lui Dumnezeu si a sfintilor, „prietenii” Sai (Iacov 2, 23), spre propovaduirea, cinstirea si apararea Bisericii Sale. Preamarim prin cuvinte numele lui Dumnezeu atunci cand toata vorba noastra va fi o lauda necontenita a lui Dumnezeu si a tuturor bunatatilor Lui.

Ce pedeapsa asteapta pe cei ce ocarasc numele lui Dumnezeu?
Cine ocaraste pe Dumnezeu, pe Sfinti, lucrurile si persoanele sfintite, adica injura (suduie) de cele sfinte, acela huleste pe Dumnezeu; pacatul lui este fara iertare si se cheama pacat dracesc. Fata de acest pacat, toate celelalte pacate par usoare, fiindca hulitorul isi azvarle ocara impotriva lui Dumnezeu (IV Regi 19, 22). Ocararea unui bun conducator de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a injura insa chiar pe Bunatatea cea desavarsita este inspaimantator! «Tu, cel ce-ti deschizi gura impotriva Atotputernicului», striga ingrozit Sf. Efrem Sirul, „nu te temi ca ar putea fi trimis foc din cer sa te mistuiasca?”
Dumnezeu pedepseste ingrozitor pe hulitori, nu numai in viata viitoare, ci si in aceasta pamanteasca. De pilda, Baltazar, rapitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis si imparatia lui daramata, chiar in noaptea cand a indraznit sa se foloseasca la betie de aceste sfinte lucruri (Dan. 5). Senaherib, imparatul sirian, hulind pe Dumnezeu a murit ucis chiar de mana fiilor sai (IV Regi 19). Irod Agripa, imparatul iudeilor, ingaduind sa fie asemanat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (Fapte 12, 23) etc. „Nu va amagiti, Dumnezeu nu Se batjocoreste” (Gal. 6, 7). Batjocoritorul isi ascute singur sabia care-1 va lovi380 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242). Daca celui ce ocaraste pe fratele sau ii este randuit „focul cel vesnic” (Matei 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin ii asteapta?381 (Sf. Ioan Gura de Aur, Prima Omilie despre statui, 10, op. cit., vol. II, p. 544) Intr-o zi, Fericitul Ieronim, fiind intrebat pentru ce infrunta cu atata asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a raspuns: «Cainele latra sa-si apere stapanul, - atunci pot eu tacea cand Dumnezeul meu este suduit? Omoara-ma, dar de tacut nu voi tacea». Cand s-a cerut Sfantului Policarp, episcopul Smirnei (+167), sa tagaduiasca pe Hristos, el a raspuns: «Iata, se implinesc optzeci si sase de ani de cand il slujesc, fara ca El sa-mi fi facut vreodata vreun rau. Deci, cum as putea huli pe Dumnezeul si Mantuitorul meu?»

Cum preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul?
Preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul ajutand la raspandirea invataturii crestine, «ca toti aceia care nu cred si nici nu cunosc pe adevaratul Dumnezeu sa se intoarca si sa-L cunoasca, asa indt in ei si prin ei sa se slaveasca numele lui Dumnezeu»382 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Apoi il preamarim rugandu-ne Lui sa dea sfintei Sale Biserici pastori imbunatatiti, care sa sporeasca propovaduirea Evangheliei in lume; si, de asemenea, sa dea popoarelor ocarmuitori intr-a caror «pasnica ocarmuire, viata pasnica si netulburata sa traim, in toata cucernicia si curatia”383 (Liturghia Sfantului Ioan Gurp de Aur).

Care este a doua cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A doua cerere din Rugaciunea Domneasca este „Vie imparatia Ta”. Aceasta cerere se talcuieste in trei chipuri: Dumnezeu sa imparateasca peste noi; imparatia Lui sa fie printre noi si imparatia Lui sa fie in noi.
1. Cand rostim cererea „vie imparatia Ta”, ne rugam sa ni se arate imparatia lui Dumnezeu384 (Sf. Ciprian, op. cit., p. 78-79), - acea imparatie la care suntem chemati de Mantuitorul, cand zice: „Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia care este gatita voua” (Matei 25, 34). Deci, cerem sa ne faca mostenitori ai cerestii Sale imparatii, adica ai fericirii vesnice. Venirea imparatiei lui Dumnezeu, care va fi mangaierea crestinilor, bucuria ingerilor si rusinarea pacatosilor, este acea imparatie care se va instapani la sfarsitul veacurilor. Cuvintele „vie imparatia Ta” sa fie strigatul de nerabdare al sufletului nostru nazuind spre cer, spre „dreptate si pace, si bucurie intru Duhul Sfant” (Rom. 14, 17).
2. Venirea imparatiei lui Dumnezeu atarna, fireste, de Tatal ceresc, insa, cerand sa vie imparatia Sa, ne rugam de asemenea cu scopul ca aceasta imparatie sa se vadeasca, sa rodeasca si sa se desavarseasca si in noi. In aceasta imparatie, adica in toti cei ce tin pe Dumnezeu drept imparatul lor si se supun legilor Lui, Dumnezeu salasluieste ca intr-o cetate bine ocarmuita. Aici Tatal e de fata si Hristos imparateste cu Tatal, precum insusi graieste: „La El vom veni si locas la El vom face” (Ioan 14, 23). Prin cererea „vie imparatia Ta”, ne rugam lui Dumnezeu, „ca El, cu harul si cu dreptatea Sa si cu indurarea Sa sa imparateasca in noi toti, mai ales in inima noastra, iar nu pacatul”385 (Marturisirea ortodoxa, 11, 15). „Vie imparatia Ta” ne mai povatuieste «sa nazuim la bunurile viitoare si sa cautam imparatia ceru-lui si vesnicia»386 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 4, op. cit., vol. IV, p. 32). «Cine a auzit pe Pavel spunand: Sa nu imparateasca pacatul in trupul nostru cel muritor, acela, curatindu-se pe sine in fapta si in gand si in cuvant, va spune lui Dumnezeu: „Vie imparatia Ta”»387 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 13, op. cit., p. 572).,
3. La Cina cea de Taina, Hristos spune Ucenicilor Sai: „Voi prietenii Mei sunteti daca veti face cate Eu poruncesc voua” (Ioan 15, 14); iar in cea din urma porunca le zice: „Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura” (Marcu 16, 15). Oare, poate fi alta datorie mai mare, pentru o inima curata, decat a cauta sa lateasca cinstea si stralucirea unui fara de pereche invatator si Prieten? „Vie imparatia Ta” e rugaciunea care a insufletit si s-a inaltat din inimile tuturor Sfintilor; a impins pe Sfintii Apostoli la cucerirea lumii si la biruinta credintei in Hristos; pentru ea si-au varsat sangele mii si mii de Mucenici, ori si-au inmormantat tineretea si si-au rastignit viata in smerenie, ascultare si in tacerea manastirilor nesfarsita ceata a sihastrilor si a calugarilor. Deci, dorinta de a face sa prisoseasca atat in noi, cat si in afara de noi imparatia lui Dumnezeu trebuie sa fie nazuinta oricarui crestin. Orice crestin este dator sa lateasca imparatia lui Dumnezeu in jurul sau printre noi. Dar aceasta imparatie exista chiar in lume (Matei 12, 28); ea este lucrarea lui Iisus Hristos, a Carui Evanghelie este numita: „Evanghelia imparatiei” (Matei 9, 35; 1 Cor. 15, 24-28) si daca totusi ne rugam „sa vie” este din pricina faptului ca ea inca nu a ajuns la cresterea deplina. Drept aceea datori suntem sa ajutam ca aceasta imparatie, asezata in lume, adica Biserica lui Hristos, sa se intinda peste tot pamantul si sa cuprinda in sanul ei pe toti oamenii, ca toti sa ajunga la cunostinta adevarului si sa se mantuiasca (I Tim. 2, 4). Aceasta datorie o implinim cu rugaciunea si cu fapta.

Care este a treia cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cuprinde ea?
A treia cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant”. Adica, invredniceste-ne sa implinim voia Ta pe pamant, asa precum ingerii o implinesc in cer388 (Ibidem).
Sfantul Simion al Tesalonicului, luand temei de la Sfantul Grigorie al Nissei si de la Sfantul Maxim Marturisitorul, da acestei cereri urmatoarea talcuire: «Fa-ne pe noi ca pe ingeri: adica fie si faca-se voia Ta in noi, precum in dansii; fie (in noi) voia Ta cea sfanta si fara prihana, ci nu voia noastra omeneasca, cea cu prihana»389 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 316). Ingerii in cer asculta pe Dumnezeu de bunavoie si pururea si cu aceeasi ravna; se supun neincetat si sunt neclintiti in ascultarea si implinirea poruncilor lui Dumnezeu (Ps. 102, 21). Astfel, prin cererea „fie voia Ta, precum in cer si pe pamant” noi ne rugam Tatalui ceresc sa ne harazeasca darul de a trai pe pamant cu Puterile ceresti390 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 5, vol. VII, p. 163); «Si dupa cum ingerii in ceruri se supun in toate, fara sa carteasca, vointei lui Dumnezeu, tot astfel si oamenii, toti, sa se supuna lui Dumnezeu pe pamant, fara mahnire si cu toata recunostinta»391 (Marturisirea ortodoxa, II, 17). Voia lui Dumnezeu este insa aceea pe care a aratat-o Iisus Hristos si pe care El a implinit-o; si dorim implinirea vointei lui Dumnezeu in cer si pe pamant, fiindca una si alta ajuta la mantuirea noastra392 (Sf. Ciprian, op. cit.. II, p. 50-51) si a tuturor oamenilor (I Tim. 2, 4). Deci, in primul rand, aceasta cerere nu este doar o datorie, ci „o stare de desavarsire”393 (Fer. Augustin, op. cit., 8, vol. 11, p. 241), este strigatul aprins de dragoste pentru imparatia lui Dumnezeu si un cantec de biruinta intru cinstirea nemarginitei Sale puteri. Si in al doilea rand este un fapt de supunere al voii noastre la voia lui Dumnezeu, dupa insasi pilda Mantuitorului: „M-am pogorat din cer, nu ca sa fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38); este un semn de respect din partea supuseniei noastre sau, ca sa zicem asa, un suspin de increzatoare lasare in nadejdea lui Dumnezeu, atunci cand voia Lui trebuie implinita cu suferinta: „Parinte, de voiesti, treaca paharul acesta de la Mine; insa nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca” (Luca 22, 42).

Care este a patra cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
A patra cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua, astazi”. Adica, da-ne tot ce ne trebuie pentru intretinerea vietii trupesti si sufletesti.
Cererea a patra este zaua ce leaga cele trei cereri de mai inainte, privitoare la marirea, imparatia si voia Tatalui ceresc, de celelalte patru, care urmeaza si care au in vedere trebuintele, necazurile si nadejdea mantuirii noastre. «Incepand cu aceasta cerere si pana la sfarsitul Rugaciunii Domnesti este limpede ca ne rugam lui Dumnezeu pentru noi»394 (Fer. Augustin, op. cit., vol. II, p. 342). Ca atare, cererea a patra s-ar putea prinde de a treia in acest chip: ca sa putem face voia Ta si sa dobandim fericirea vesnica, avem nevoie si de cele ce trebuie pentru intretinerea acestei vieti. Deci «ca oameni ce san-tem cerem si painea cea spre intarirea fiintei noastre, stiind ca si aceasta este (tot) de la Tine»395 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317) si ca «noi nu putem trai fara paine»396 (Fer. Augustin, op. cit., 10, vol. 11, p. 242).
1. Cineva s-ar putea mira ca ne rugam numai pentru „paine”. Painea este insa hrana cea mai trebuincioasa; iar «in cuvantul paine se cuprind toate cele trebuitoare ca sa ne pastram viata noastra in lumea aceasta; atat in ce priveste hrana, cat si alte lucruri de care avem nevoie ca sa traim»397 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). Drept aceea, Mantuitorul ne-a invatat sa cerem paine, painea cea spre fiinta; adica sa ne multumim cu „cele ce ajung spre pastrarea fiintei trupesti;... si nimic altceva din acelea prin care e departat sufletul de la grija dumnezeiasca si cea mai de folos”398 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., c. IV, p. 437). „... avand hrana si imbracaminte” - zice Sf. Apostol Pavel - „cu acestea vom fi indestulati” (I Tim. 6, 8). Rostirea cuvintelor „painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi” indatoreaza pe cel ce se roaga sa se gandeasca sa ceara paine si pentru aproapele si sa ajute pe cei lipsiti. Pe de alta parte, cuvantul noua nu este aci fara rost; el ne da sa intelegem ca trebuie sa cerem paine castigata cinstit si cu munca noastra. Ca zice Sf. Grigorie al Nissei: „Daca painea cu care ne hranim nu este rapita de la altul, daca nimeni n-a flamanzit ca sa ne saturam noi si nimeni n-a suspinat ca sa ne umplem noi pantecele, ci este agonisita cinstit si deci, din al sau, si este rod al dreptatii si spic neprihanit si neamestecat al pacii, painea lui Dumnezeu este una ca aceasta”399 (Ibidem, c. IV, p. 439).
2. Hrana trupeasca singura nu poate indestula pe om, pentru ca el are si un suflet in care este intiparit chipul lui Dumnezeu. Sfintii Parinti ne invata ca „painea” pe care o cerem in Rugaciunea Domneasca e nu numai painea cea trupeasca, ci si cea sufleteasca. Adica painea sufletului; o paine «care hraneste pe omul adevarat, cel zidit dupa chipul lui Dumnezeu, crescandu-1 si facandu-1 asemenea cu Creatorul»400 (Origen, Despre Rugaciune, c. XXVII, 2, trad. cit., p. 258). Ca atare, „painea lui Dumnezeu este aceea ce se pogoara din cer si da viata lumii” (Ioan 6, 33). Painea sufletului este: cuvantul lui Dumnezeu, adica cunoasterea si intelegerea Evangheliei, si Sfanta Cuminecatura, adica impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
a) Hrana cea mai presus de fire a sufletului nostru este cuvantul lui Dumnezeu, despre care zice Scriptura: „nu numai cu paine va trai omul, ci (si) cu tot cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Fara de aceasta paine „omul cel dinlauntru” (Rom. 7, 32; II Cor. 4,16) moare, ca si cum ar fi sfarsit de foame si de flamanzire. Iar «moartea sufletului se abate mai ales asupra celor ce nu vor sa asculte de cuvantul Domnului si de invataturile Lui»401 (Marturisirea ortodoxa, II, 19) si sa le inteleaga. Aceasta paine este de mare folos sufletului. Fara ea nu putem trai. Hrana noastra cea spre fiinta si din care traiesc sufletele pe pamant este cuvantul lui Dumnezeu, ce se imparte necontenit in biserici. Viata vesnica va fi rasplata celor ce-1 asculta si-1 implinesc402 (Fer. Augustin, op. cit., 10, p. 243).
b) Cealalta hrana a sufletului este cuminecarea cu Trupul si Sangele lui Hristos: „Trupul Meu cu adevarat este mancare si Sangele Meu cu adevarat este bautura; cela ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 6, 55, 56). in Sfanta Liturghie, rugaciunea Tatal nostru se rosteste inainte de frangerea si impartasirea cu Sfintele Taine, «cu scopul ca noi, voind sa primim sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, sa 1 le cerem nu numai intru numele lui Iisus Hristos, ci si prin rugaciunea Lui». «Painea spre fiinta» este painea celor ce mananca trupul lui Hristos403 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 53). Aceasta este painea spre fiinta, nu cea obisnuita, si este randuita spre fiintarea sufletului404 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, op. cit., p. 573). Ea intareste si sfinteste si trupul si sufletul405 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 302, p. 319). Tatal ceresc, cand vrea sa Se faca hrana oamenilor, imprumuta fata ei. „Noi frangem o paine”, scrie Sfantul Ignatie al Antiohiei crestinilor din Efes, „care este noua doctorie pentru a nu muri”. Painea este mancarea care hraneste fiinta noastra cu Dumnezeu cel viu si face ca sa fim in El si El in noi.
3. Cuvantul „astazi”, din cererea a patra, inseamna veacul cel de acum, cata vreme traim in lumea aceasta406 (Marturisirea ortodoxa, II, 19). «Dar sa nu trecem hotarele rugaciunii privind lacom inainte la multe perioade de ani, si sa uitam astfel ca suntem muritori si avem o viata care trece ca umbra. Ci sa cerem prin (aceasta) rugaciune, fara ingrijorare, doar painea trebuincioasa zilei»407 (Sf. Maxim Marturisitorul, op. cit., p. 276). „Astazi” inseamna si increderea in providenta divina (Matei 6, 25-34).

Care este a cincia cerere din Rugaciunea Domneasca si cum se talcuieste?
A cincia cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” si se talcuieste: iarta pacatele noastre, asa cum iertam si noi celor ce gresesc impotriva noastra.
In cererea a patra am rugat pe Tatal ceresc sa ne dea cele de trebuinta pentru hrana vietii; acum il rugam „sa dea iertare pacatelor noastre, mai ales a acelora pe care le-am savarsit dupa Sfantul Botez, prin care am suparat pe Dumnezeu sau pe aproapele fie cu gandul, sau cu hotararea de a pacatui, fie cu cuvantul, sau si cu fapta”408 (Marturisirea ortodoxa, II, 21). Ca in adevar multe sunt pacatele noastre si „daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8). Toata cunoaste-rea si puterea dumnezeiestii Evanghelii se cuprinde in cererea: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. in adevar, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat si Si-a dat Sangele Sau pentru iertarea faradelegilor si a pacatelor noastre. Tot spre ier-tarea pacatelor a asezat si Sfintele Taine409 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Dar graind despre pacatele noastre si poruncindu-ne sa ne cerem iertare, Mantuitorul arata ca iertarea atarna de faptul de a ierta si noi pacatele pe care altii le-ar fi facut impotriva noastra: „ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre” (Matei 6, 14-15). Prin urmare, rostind rugaciunea Tatal nostru cu inima impietrita de a nu ierta altuia greselile, inseamna a ne osandi singuri. Totusi, daca din slabiciunea firii inca nu am izbutit sa biruim ura din noi, nu trebuie sa incetam a rosti aceasta rugaciune. Caci daca o facem din inima, Dumnezeu, pana in cele din urma, Se va indura si ne va da putere sa biruim slabiciunea firii si sa alungam ura din inima noastra.

Care este a sasea cerere din Rugaciunea Domneasca si ce cerem prin ea?
Cererea a sasea din Rugaciunea Domneasca este: „Si nu ne duce pe noi in ispita”. Prin ea ne rugam Tatalui ceresc ca „harul Lui sa ne fereasca de ispitele care intrec puterile noastre”410 (Marturisirea ortodoxa, II, 23).

Ce este ispita si cine este ispititorul?
Ispita este bantuiala cea rea, care amageste si impinge pe credincios sub jugul diavolului411 (Fer. Augustin, op. cit., Cuvantarea LVII, 4, p. 254).
Ispita nu este de la Dumnezeu, ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni (Iacov 1,13), ci, dupa cum zice Origen «daca este un rau ca sa te lasi ispitit (lucru pe care tocmai il cerem sa nu se intample), atunci cum sa nu fie absurd sa ne gandim ca Bunul Dumnezeu, Care nu poate aduce roade rele, 1-ar arunca pe cineva in cele rele?»412 (Origen, op. cit., XXIX, 11; trad. cit., p. 276). Avem de luptat impotriva duhurilor rautatilor din vazduh (Efes. 6, 12). Iar Sfantul Grigorie al Nissei numeste ispititor pe diavolul413 (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, c. 65, in „Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol. II, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1980, p. 70). Ispita este uneltirea celui necurat; el este cel ce atata in om pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii (I Ioan 2,16). Cu aceste intreite bantuieli a cercat el sa ispiteasca chiar pe Hristos (Matei 4,1-11) si cu ele a dus in ispita pe Eva in rai: „Frumos era la vedere si bun la mancare rodul ce m-a omorat”414 (Octoih, Fericirile, glas 7, Duminica). Diavolul se foloseste de obicei de slabiciunile noastre, adica de impatimirea noastra pentru cele pamantesti, atunci cand ne intinde momeala ispitei. Pescarul care vrea sa prinda un anumit soi de peste agata in carligul unditei o anumita ganganie, ce place indeosebi bietului peste.

Ispita este pacat?
Ispita in sine nu este pacat; invoirea cu ispita este pacat. Dumnezeu nu ispiteste, dar ingaduie ispita fie pentru mantuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej sa dovedim taria credintei noastre, si astfel sa avem drept la rasplatire: «Ispitele ce se intampla dreptilor sunt pentru cercare si au si plata»415 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317). Se poate spune, pe buna dreptate, ca ispitele sunt semne ale dumnezeiestii bunavointe, asa cum ii zice Arhanghelul Rafail lui Tobit: „Trebuia sa fii ispitit, fiindca ai bineplacut lui Dumnezeu” (Tobit 13, 13, Vulgata si Cod. Sinaiticus). Pentru aceea, oamenii cei mai bantuiti de ispite sunt tocmai cei ce se tem de Dumnezeu si fac voia Lui, caci satana nu ispiteste pe cel ce-1 are in mana, ci pe acela care ii scapa sau ii zadarniceste planurile lui. Sfantul Efrem Sirul a vazut in vedenie tolanit pe ziduri, la poarta unei cetati pline de desfrau, un singur diavol, care nu facea altceva decat sa se tot suceasca lenes, cand pe o parte, cand pe alta. In schimb, in pustie a vazut un viespar intreg de draci dand tarcoale in jurul unui singur pustnic imbunatatit. „Unde ispita bantuieste mai aprig, acolo se poate spune ca si virtutea este mai mare”416 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia despre statui, 1-2, op. cit., vol. II, p. 567-568).

Ispitele folosesc la ceva?
Ispitele ne sunt de mare folos: „Fericit este barbatul care rabda ispita; caci lamurit facandu-se va lua cununa vietii” (Iacov 1, 12; 1, 2, 4).
Ispitele ne trezesc din nepasare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vant isi infige radacinile mai adanc), ne maresc dragostea de Dumnezeu, ne ajuta sa ne ispasim pacatele chiar in viata de acum si, in sfarsit, sporesc fericirea noastra vesnica (prin cioplire si lustruire, piatra nestemata capata mai multa stralucire).

Atunci, daca nimeni pe pamant nu este scutit de bantuiala ispi-telor, cum trebuie inteleasa cererea: „Si nu ne duce pe noi in ispita”?
Intr-adevar, viata omului pe pamant este o lupta, dupa cum citim in Sfanta Scriptura (Iov 7, 1) si daca cerem sa fim scutiti de lupta cu pacatul nu cerem „ca sa nu fim pusi la incercare, caci asa ceva nu e cu putinta, ci ca sa nu fim biruiti in ispita”417 (Origen, Despre rugaciune, c. XXIX, trad. cit., p. 276). Ne rugam «sa ne intareasca, cu harul Sau, ca sa putem rabda cu tarie si cu barbatie pana la sfarsit caznele ce ni se vor da»418 (Marturisirea ortodoxa, II, XXIII). A nu cadea in ispita, cand suntem bantuiti, a rabda cu tarie si cu barbatie necazurile inseamna a ne impotrivi, a lupta impotriva ispitei, ca legea noastra crestina este lupta (I Cor. 9, 25), iar fara lupta si fara biruinta nu se poate castiga imparatia cerurilor (Matei 11, 12).

Puterile noastre singure sunt oare de ajuns pentru lupta impotriva ispitei?
Numai cu puterile noastre nu putem birui ispita; de aceea, atunci cand ispita ne bantuie, sa ne rugam lui Dumnezeu, ca sa ne mantuiasca (scape) cu harul Sau419 (Ibidem, II, XXIII).
Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre (I Cor. 10, 13). Olarul nu tine prea mult oalele in cuptor, ca sa nu crape de prea mult foc420 (Sf. Macarie Egipteanul, Omilia XXVI, 3, op. cit., p. 147). Din patania dreptului Iov se vede ca diavolul are asupra omului numai atata putere cata ii ingaduie Dumnezeu (Iov 1, 12); iar daca Dumnezeu ingaduie ispite mari, atunci El da si harul indestulator spre a tine piept incercarilor (II Cor. 12, 9). Harul de impotrivire se dobandeste prin rugaciuni. Cine se ispiteste, dar, sa cada numaidecat la rugaciune; asa au facut Sfintii Apostoli in corabie, cuprinsi de furtuna pe lacul Ghenizaretului (Matei 8, 25).
Rugaciunea este pavaza cea mai puternica impotriva ispitei: „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita” (Matei 26, 41). Rugaciunea lumineaza mintea si intareste vointa. Asadar, talcul cererii „si nu ne duce pe noi in ispita” este, nu sa ne scape de ispita, ca si Sf. Apostol Pavel a cerut si nu a fost ascultat (II Cor. 12, 7-9), d sa ne izbaveasca de bantuielile ispitelor, care ne-ar putea pravali in pacat; sa ne dea putere sa ne impotrivim, sa luptam si sa biruim ispita.

Care este a saptea cerere din Rugaciunea Domneasca?
A saptea cerere din Rugaciunea Domneasca este: „Ci ne mantuieste (scapa) de cel rau”.

Ce se intelege prin cuvantul „cel rau” din aceasta cerere?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti si marilor dascali ai Bisericii, „cel rau” din aceasta cerere este diavolul; „cel rau” este «diavolul cel protivnic, zice Sf. Chiril al Ierusalimului421 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza V Mistagogica, 18, op. cit., p. 576). Iar Sf. Grigorie al Nissei spune ca ispititorul este diavolul, iar „cel rau” este o alta numire data diavolului422 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451). El este duhul rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului423 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX, la Matei 6, op. cit., vol. VII, p. 165); iar raul pe pamant are obarsia „de la cel rau” (Matei 5, 37).

Ce talcuire are cererea a saptea din Rugaciunea Domneasca?
Prin aceasta cerere ne rugam „sa ne pazeasca Dumnezeu de tot raul, adica de pacat si de toata rautatea care atata mania lui Dumnezeu spre pedepsirea noastra”424 (Marturisirea ortodoxa, II, 25).
1. Ne rugam adica sa ne izbaveasca de raul ce bantuie sufletul si in primul rand de pacat si de urmarile lui. Pacatul fiind calcarea cu stiinta si de buna voie a poruncilor lui Dumnezeu, plata lui este moartea (Rom. 6, 23). Cand zicem „si ne izbaveste de cel rau”, cerem apararea lui Dumnezeu impotriva celui rau, pe care dobandind-o suntem tari si aparati de toate cate diavolul si lumea le uneltesc impotriva noastra425 (Sf. Ciprian, op. cit., II, p. 60). Si mare nevoie are lumea de acest „ne izbaveste de cel rau”! Mai ales de raul sufletesc, de acel potop de minciuni ce se revarsa asupra lumii prin tot felul de mijloace: de indemnul la dezmat, ura si razbunare; de nestatornicia casatoriilor; de oprirea vinovata a nasterilor de prunci si de alte rele asemenea acestora.
2. „In aceasta cerere trebuie sa intelegem ca ne rugam sa fim feriti de orice alta rautate pe care omul cu greutate o sufera, cum ar fi foamete, ciuma, razboi, foc si alte asemenea”426 (Marturisirea ortodoxa, II, 25). Adica ne rugam sa ne slobozeasca de tot ce ar putea sa ne fie pagubitor vietii trupesti. Negresit, multe din greutatile de acest fel sunt urzituri si mestesugiri tot ale diavolului, macar ca faptasii sunt oameni. De aceea, Mantuitorul zice sa spunem: „Ci ne izbaveste de cel rau”, poruncindu-ne insa sa nu avem nici un fel de amaraciune pe fratii nostri din pricina rautatilor pe care le induram din partea lor, ci sa intoarcem toata ura noastra impotriva acelui duh al rautatii, faptuitorul si adevaratul incepator al raului427 (Sf. Ioan Gura de Aur, op. cit., p. 165).,
3. Vechea carte de invatatura, Marturisirea ortodoxa, ne mai invata inca sa vedem in aceasta cerere o rugaciune si pentru sfarsitul nostru cel mai de pe urma. Pentru acest sfarsit al vietii noastre Biserica la Sfanta Liturghie se roaga ca el sa fie «crestinesc, neinfruntat, cu pace si raspuns bun la infricosatoarea judecata», asa ca prin cererea „ci ne izbaveste de cel rau” ne mai rugam lui Dumnezeu ca la timpul mortii noastre sa alunge de la noi toata bantuiala vrajmasului sufletului nostru si sa ne fereasca de infricosarile diavolului, de munca cea vesnica a iadului si de diavolul cel rau428 (Marturisirea ortodoxa, II, 25 • 429. Ibidem, II, 27).

Care este a treia parte a Rugaciunii Domnesti si ce cuprinde ea?
A treia parte a Rugaciunii Domnesti este incheierea: „Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin”.
Incepem Rugaciunea Domneasca printr-o chemare: „Tatal nostru care esti in ceruri...” si o terminam cu o incheiere, careia ii mai zicem si doxologie: „Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci”. In chemare ne-am gasit in starea cea adevarata ceruta de rugaciune, inaltandu-ne duhul catre Dumnezeu, cu incredere ca vom dobandi cele ce vom cere de la El cu cuviinta, de vreme ce de la Tatal nostru cerem. Iar in incheiere ne aratam nadejdea ca vom primi cele pentru care ne-am rugat. Si intrucat El stapaneste lumea si faptura toata I se supune, a Aceluia este puterea si slava si nimeni nici in cer, nici pe pamant, nu-I poate sta impotriva429. Rostind aceasta incheiere-doxologie, parca am zice: «iti cer toate acestea fiindca pe Tine Te cunosc singur si adevarat stapan a toate, cu putere fara de sfarsit, putand face tot ce vrei, avand o marire pe care nimeni nu o poate rapi. Drept aceea, aducem multumita Celui ce a binevoit sa ne dea atatea bunatati si vestim sarbatoreste ca Lui se cuvine toata marirea, toata cinstirea si toata puterea; zic: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin»430 (Sf. Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451).

Ce este si ce inteles are cuvantul „Amin” cu care se incheie Rugaciunea Domneasca?
Cuvantul „Amin” cu care se termina Rugaciunea Domneasca e un vechi cuvant evreiesc, pe care il intalnim numai in Evanghelia Sfantului Apostol Matei de treizeci si una de ori. Cu el se incheie toate rugaciunile si doxologiile si are mai multe intelesuri. Aici insa inseamna: «Asa sa fie»431 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia Poarta stramta, 5, op. cit., vol. IV, p. 24), «Toate sa se faca dupa cum ne-am rugat»432 (Marturisirea ortodoxa, II, 27) si arata increderea neclintita ca Dumnezeu da tot ce-I cerem cu credinta, cu nadejde si dupa voia Lui (Ioan 5, 14-15).
Negresit cuvantul Amin este un raspuns dat si in ziua de azi la Sfarsitul Liturghiei, si Ieronim spune ca poporul in vremea lui incheia Rugaciunea Domneasca, rostita de unul singur, in numele tuturor, cu Amin, spus cu atata insufletire, incat rasunau bisericile ca de bubuitul tunetului.
Biserica intrebuinteaza din cea mai adanca vechime Rugaciunea Domneasca la Sfanta Liturghie, precum si la toate sfintele slujbe, fiindca ea cuprinde tot ce trebuie sa cuprinda o rugaciune. Rostind-o ar trebui sa simtim imbratisarea ingerilor, pentru ca nu mai numim pe Cel ce ne-a zidit: Dumnezeul nostru, ci ii spunem Tatal nostru. Tot crestinul, care crede drept, trebuie sa stie aceasta rugaciune si sa o rosteasca in toate imprejurarile vietii sale433 (Sf. Simion al Tesalonicului, op. cit., c. 320, p, 318).