• DESPRE PĂCAT




    Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează. Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------





    PĂCATUL NECREDINŢEI


    Foarte multi oameni, datorită unor mari necazuri pe care le au în viată si lipsei de experientă si practică bisericească, cad în necredintă sau, mai mult, unii chiar ajung la sinucidere. Pentru o persoană care nu crede în existenta lui Dumnezeu, viata nu are sens. Este foarte greu când cineva excelează în această atitudine de respingere a bunătătii divine. Sunt momente si momente în viată. Ispita satanei îi împinge pe unii să nu mai creadă în Dumnezeu. Bine ar fi să se întoarcă, să-i lumineze Dumnezeu si să-si observe păcatul. Bunul Dumnezeu, în orice moment, ca un părinte asteaptă să ne întoarcem si să-i recunoastem paternitatea. Cei care îmbătrânesc în necredintă sunt de compătimit. Credinta este un reazem, un sprijin, o sperantă, un ajutor efectiv pe care-1 simti doar dacă nu-i alterată simtirea, este un sens al vietii noastre pământesti. Ce rost ar mai avea viata noastră, ce rost ar mai avea ratiunea noastră care ne face să fim stăpânitori ai acestei lumi dacă nu credem în Dumnezeu?! Necredinta în Dumnezeu este o autoîntunecare, o autoîndobitocire. Animalul nu are minte, însă omul o are si nu o valorifică cum spune psalmistul David: Omul, în cinste fiind, n-a priceput si s-a alăturat dobitoaceler celor fără de minte" (Ps. 48, 12). Aceasta este dorinta lui să se asemene animalelor celor care nu au minte. Toată viata trebuie să luptăm cu gândul ce ne vine referitor la necredinta în Dumnezeu si să-l alungăm. La acest păcat al necredintei ajung cei ce nu au o educatie religioasă din copilărie, cei care nu au un exemplu de credintă în familie (părinti necredinciosi sau indiferenti), cei care nu au nici o tangentă cu Tainele Bisericii etc.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL MÂNDRIEI
    Mândria este primul din cele sapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugător este acest păcat, încât până si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învătat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribnim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fâră să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am facut-o, când ignorăm si râdem atât pe bună dreptate, cât si pe nedrept de cineva, când invidiem si urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atentiei, când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui păcat este virtutea smereniei.Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viata trebuie să luptăm împotriva acestui păcat si sa fim constienti că-i putem cădea pradă în orice moment al vietii. Numai întelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm aparitia lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerete împotriva acestui mare microb, până nu produce "boli cronice" de netămăduit. Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli.


    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL PORTULUI INDECENT


    Pacatul, obiceiul rău sau viciul pot deveni la un moment dat, în om, ca a doua natură, ca ceva firesc. Pentru a nu se ajunge la o asemenea decadentă morală, a nu se ajunge la starea cronică a bolii spirituale, trebuie neapărat să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii. Un mare păcat, cu o nocivitate morală deosebit de gravă asupra oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se îmbracă cu o fustă foarte scurtă, merge la servici sau pe stradă. Pe orice bărbat care se uită involuntar la ea, diavolul desfrânării parcă îl electrocutează; o doreste în inima lui, păcătuieste în inima lui cu ea. Mântuitoml a spns că: daca vezi o femeie si o doresti în inima ta, ai si păcătuit cu ea". Deci, efectiv se curveste sufleteste cu acea femeie. Într-o zi acea femeie poate să provoace involuntar si inconstient la păcat pe atâtia bărbati care o privesc în ziua respectivă... Deci ea poate să facă zilnic zeci si sute de păcate. Prin portul ei incedent: rochie sau fustă scurtă, transparentă, pantaloni strâmti pe ea, în asa fel încât se observă forma corpului foarte clar etc., poate răni zilnic atâtea suflete omenesti, atâtia bărbati cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut că vor păcătui în acea zi. Ispita diavolului desfrânării vine prin acea femeie. "Vai de cel prin care vine ispita" zice Mântuitorul. Trebuie să ne ferim cu toată fiinta noastră de a ispiti, de a răni pe cei care sunt apropiatii nostri. Un asemenea păcat se poate face si în familie, când tata sau mama se poartă indecent prin casă fată de copii. Ei zic că sunt mici copiii, însă diavolul nu doarme. Orice imagine indecentă li se întipăreste usor în minte. Mamele nu trebuie să lase nici chiar fetitele mici să se poarte indecent; încă de la acea vârstă fragedă trebuie să le facă să fie constiente de ceea ce înseamnă acest păcat.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ


    Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL ÎNJURĂTURILOR


    Asistam cândva la un fapt deosebit de grav. Niste părinti foarte tineri se amuzau de copilasul lor care avea 4 ani, si pe care îl învătaseră să dea diavolului, să înjure. Copilul vorbind gângav, când înjura părea atât de amuzant, încât producea râsete celor care-l ascultau. Câtă inresponsabilitate la acei părinti! în loc să-l învete pe copil a se feri să pomenească numele satanei, deoarece numele satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotrivă, indirect si involuntar, îi faceau cel mai mare rău copilului. De asemenea am observat acest obicei rău la foarte multi oameni: să înjure, să dea diavolului orice lucru, să dea diavolului casa, masa, animalele, copiii, hainele, gospodăria, tot ce le apare în fată. Dând diavolului pe cineva sau ceva, tu îi doresti răul. În loc să zici să fie al lui Dumnezeu lucrul respectiv, adică să aibă parte de Dumnezeu, tu însuti îl închini satanei. O foarte mare iresponsabilitate există la cei care înjură si pomenesc numele satanei! Numele diavolului contine cel mai mare rău, o puternică doză de energie negativă, contine râul în sine, contine pe diavol care este izvorul răului. Or, cel care rosteste zilnic numele diavolului nu face altceva decât să-l cheme pe satana în sufletul, în inima si mintea lui. Trebuie să alegem: ori chemăm pe Dumnezeu zilnic prin rugăciune si prin pomenirea Numelui Său; care este izvorul binelui, binele în sine si pozitivul prin excelentă, ori pe satana cu tot răul lui. Vom da răspuns în ziua Judecătii pentru fiecare cuvânt pe care 1-am rostit în viată (Matei 12, 36). Să ne ferim în toată viata noastră a spune cuvinte rele si dimpotrivă, să rostim cât mai multe cuvinte ziditoare de suflet după cuvântul Sântului Pavel care spune: Din gura noastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuintă, ca să dea har celor ce ascultă" (Efes. 4, 29).

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE ODIHNĂ


    Cunoastem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamemilor între alte porunci si pe aceea a muncii si a odihnei, după cuvântul care spune: Lucrează sase zile..., iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Iesire 20, 9-10). Asadar le-a spus să lucreze sase zile si în a saptea să se odihnească. Cu atât mai mult, în crestinism există aceste zile de odihnă: Duminica si Sărbătorile însemnate cu Cruce rosie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic si mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, altii îsi fac casă, alte gospodine îsi fac curătenie, îsi spală etc. Aceste păcate, o dată făcute, iarăsi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărtiri etc., fară ca oamenii respectivi să-si dea seama de ce si de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât si peste copiii lor. Duminica si în Sărbătorile cu Cruce Rosie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbatii nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărti duhovnicesti, să ne rugăm etc.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL BEŢIEI


    Unul din marile păcate ce macină omenirea dintotdeauna este păcatul betiei. La unii oameni acest păcat este incurabil, devine o patimă de netămăduit. Se ajunge la o asemenea stare datorită lipsei de Spovedanie la timp, datorită lipsei de credintă, datorită lipsei de vointă sau datorită unor necazuri pe care omul nu poate să le depăsească si nu cere ajutorul Bisericii. Pentru a nu se ajunge la acest păcat se recomandă cele mai sus amintite: Spovedanie la timp, cumpătare încă din fragedă copilărie, evitarea de anturaje, depărtarea de prieteni ce ne influentează la asemenea patimă. Betia poate aduce cele mai mari rele asupra noastră ca persoane, asupra familiei noastre si asupra societătii în care trăim. Betia aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, despărtiri, sinucideri, desfrânări etc.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE ŞI ALTE LUCRURI DIAVOLEŞTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR


    Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe. Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE POST


    Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât si zilele de Miercuri si de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simturi ale noastre. Postul mai are si un caracter de jertfa pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort constient prin care noi oferim lui Dumnezeu, fiinta noastră întreagă, trupul si sufletul. Când nu ne înfrânăm si nu păstrăm aceste reguli minime, cădem în stadiul animalitătii irationale. Acei oameni care nu postesc nici măcar Miercurea si Vinerea, niciodată nu pot simti prezenta lui Dumnezeu, nu pot să aibă bucurii duhovnicesti în viată, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne ajută în viată când îi cerem ajutorul, dar numai dacă reusim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omenesti. Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă întelegere si dragoste între soti, izbăveste de dusmani, dă întelepciune si luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrajitoriile si toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveste de patimi si boli, curătă păcatele si ne dă mântuire. A tine Miercurea si Vinerea post în casă este o regulă minimă crestină. Dacă nu o tinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovnicesti sau la o simtire crestină matură.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL NEEDUCĂRII COPIILOR ÎN SPIRITUL RELIGIOS ŞI ÎN CREDINŢA DE DUMNEZEU


    O maximă responsabilitate pentru părinti este aceea de a insufla copiilor lor, încă din fragedă copilărie, credinta în Dumnezeu. Cel mai productiv teren pentru sădirea credintei în Dumnezeu este sufletul copilului. Dacă nu este educat copilul de mic să creadă în Dumnezeu, să se roage lui Dumnezeu, să se spovedească, să meargă la biserică, să se împărtăsească etc., când creste mare este foarte greu sau devine imposibil. O multime de oameni se plâng de copiii lor când ajung mari, că nu-i ascultă, că fac numai rele. Educatia religioasă este fundamentală pentru formarea personalitătii unui copil. După cum îngrijesti de o plantă să crească mare si să dea rod, tot asa trebuie să în grijim si de un copil pentru a da rod cât mai bogat mai târziu. Nu este suficientă îngrijirea trupească (îmbrăcăminte si mâncare), deoarece acestea nu-1 formează si nu-1 modelează în viată, ci mai importantă este îngrijirea sufletească, deoarece aceasta este vesnică, aceasta îl înnobilează, îi dă bunătate, dragoste, milă si toate virtutile. Dacă s-ar face o educatie religioasă atât în familie, cât si la scoală, omenirea ar avea mult de câstigat: s-ar reduce suferinta si păcatele din lume, s-ar crea un echilibru al universului s-ar prelungi viata acestei lumi. Ca părinte, când educi un copil nu este suficient să-i spui doar, ci trebuie să faci împreună cu el, să te arăti exemplu personal si viu. Să îngenunchezi împreună cu el în fata icoanei la rugăciune, să-l iei de mână si să mergi la biserica, să te feresti a vorbi orice cuvânt rău, a face orice gest necontrolat, pentru că el te copiază întocmai.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL PORNOGRAFIEI


    Psihologică a satanei pentru intinarea mintii, inimii, trupului si a întregii fîinte umane este pornografia. Acest păcat a luat proportii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omemrea. Imaginatia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiintei umane. O imagine, o fotografie când o vezi ti se întipăreste în minte si poate să ne-o reaminteasca diavolul si peste zeci de ani de zile. Când privesti mai ales la o fotografie pomografică sau la un film pornografic este cel mai nociv lucru pe care-l poti face. Mai ales acei tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu si le vor putea alunga din minte sau poate chiar toată viata vor fi obsedati. Trebuie să fim foarte atenti la ceea ce privim, la ceea ce înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginatie. Nu trebuie să existe niciodată curiozitate. Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea să întineze toate mintile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai în vărstă. Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă la multi oameni cum poartă la ei sau în masini asemenea spurcăciuni de fotografii. Cum de nu le este rusine de copii sau cum de nu se tem că pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte usor. Ne întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, sa aibă mintea la Dumnezeu, când el tot timpul are în fată asemenea imagini murdare pornografice. Parcă a luat diavolul mintile cu totul unor asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situatii răul care este în lume. Feriti mintile curate ale copiilor! Nu le spurcati! Ajutati-vă ajutând pe acesti copii!

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL AVORTULUI


    Pentru ce se căsătoresc oamenii? Pentru a îndeplini trei scopuri: să înmultească neamul omenesc, să se ajute reciproc, să stârpeascâ patimile desfrânării. Deci doi tineri când se căsătoresc, dacă încalcă unul din cele trei scopuri, fac un mare păcat. Unul din cele trei scopuri care se încalcă foarte des este cel al înmultirii oamenilor, al procreării. Nu lasă mersul normal al vietii, ci îsi programează câti copii să facă, după bunul lor plac. Lasă un copil sau doi să se nască si restul îi aruncă la canal. Cea mai oribilă crimă este avortul, când mama îsi omoară propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotrivă nasc câti pui le dă Dumnezeu si îi iubesc foarte mult. Toate păcatele se pot ierta, spun Sfintii Părinti, dar păcatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, nevointe, al unei pocăinte care pot dura viata întreagă. Sângele acelui prunc nevinovat strigă din pământ. Acei prunci avortati plâng înaintea lui Dumnezeu si cer răzbunarea sângelui vărsat de mamă. Cel mai mare bine pe care-1 poti face în viată, ca om căsătorit, este să dai viată mai departe. Oricât ai posti, oricât te-ai ruga, oricât ai da de pomană, oricâtă nevointă ai face în viată, nu este mai mare lucru ca atunci când dai viată unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti îngerii si întregul cer se bucură când se naste un copil. Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane. Dacă refuză a da nastere, a da viată, refuză ea însăsi a avea viată vesnică. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifică faptul că nu nasc copii mai multi datorită contextului în care trăiesc: că nu au cu ce să-i hrănească si să-i crească. Insă aceasta este o mare cursă pe care le-o întinde satana. Trebuie să fim constienti că Dumnezeu niciodată nu va da voie să se nască un copil fară a avea asigurată bucătica lui de pâine. Este un mers firesc si natural al lucrurilor să se întâmple asa. Atunci când nu avem credintă în Dumnezeu se produce nefirescul, nenaturalul. Atunci când cineva avortează nu are credintă în Bunul Dumnezeu, în faptul că El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta în Dumnezeu se ajunge la păcatul pruncuciderii, adică al avortului.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL FURTULUI


    Cel care fură si introduce la el în casă lucrul furat, duce blestemul lui Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să avem în casă un lucru furat. Trebuie ori să se înapoieze lncrul în chip discret, la cel de la care s-a luat, ori să se dea altei persoane. Omul care este păgubit blesteamă pe cel care l-a furat. Acel blestem va veni cândva asupra celui care a furat. S-au întâmplat multe cazuri când s-au furat lucruri si s-au tinut în casă ori s-au folosit. După un timp au venit peste hot boli foarte grele, până la paralizie, ori au venit peste copii lui. Peste unii a adus diavolul certuri sau peste altii au venit diferite patimi. Nu s-au spovedit, nu au arun cat lucrul furat din casa lor si au venit peste ei mari pedepse de la Dumnezeu. Chiar dacă nu vine imediat, va veni mai târziu când nici nu se asteaptă omul sau dacă nu vine pedeapsa peste cel care a furat, sigur va veni peste copiii lui. S-au întâmplat cazuri când cineva a furat de la un om sărac. Acel om a plâns înaintea lui Dumnezeu si nu după mult timp a văzut minune, cum Dumnezeu i-a adus lucrul înapoi si l-a pedepsit pe cel care a furat. Niciodată să nu ne bucurăm de un lucru care nu-i al nostru, să-l dăm la altcineva dacă ne-a parvenit în vreun fel sau altul.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL CURVIEI


    Păcatul curviei este când cineva necăsătorit se împreunează cu altă persoană. Chiar si ginerele cu mireasa, înainte de a se cununa în biserică, nu au voie să se împreune. Dacă se împreună, fac păcatul curviei. Mireasa, când se îmbracă în haina albă, simbolizează curătenia ei sufletească si trupească si deci dacă s-a împreunat, chiar cu viitorul ei sot, si-a întinat acea haină albă si nu mai are voie să o îmbrace. Atât băiatul, cât si fata, dacă s-au împreunat cu alte persoane înainte de căsătoria lor, au făcut păcatul curviei. De asemenea femeile văduve sau bărbatii văduvi, dacă gresesc cu alte persoane fac păcatul curviei.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    PĂCATUL PRECURVIEI


    Păcatul precurviei este infidelitatea conjugală. Adică după ce s-a căsătorit cineva si greseste cu altă persoană face păcatul precurviei. Deci păcatul curviei îl face cel necăsătorit, iar păcatul precurviei îl face cel care s-a cununat. Păcatul precurviei este mult mai greu decât al curviei deoarece atunci când cineva se căsătoreste depune jurământ înaintea lui Dumnezeu că va păstra fidelitatea conjugală până în mormânt, adică nu va însela sotia niciodată sau sotia nu-l va însela pe sot niciodată. În momentul când unul din soti cade în acest păcat de infidelitate, cade în păcatul precurviei. Păcatul curviei se pedepseste cu 7 ani oprire de la împărtăsanie, iar cel al precurviei cu 15 ani, deci dublu. Din cauza acestui păcat al precurviei se întâmplă toate relele în familie.
    Când sotul, spre exemplu, a căzut în păcat cu altă femeie, s-a spurcat, cu alte cuvinte cu ea, după aceea se îm preună cu femeia lui, o spurcă si pe femeia lui si implicit spurcă toată casa. Această spurcăciune înseamna introducerea diavolilor în casa sa. Dacă este constient de acest fapt grav, părăseste păcatul, nu îl mai face, se spovedeste, face canonul rânduit de preot si se căieste din toată inima lui. Atunci Dumnezeu îl poate ierta si nu se mai răsfrânge asupra familiei sale. Însă dacă acea persoană nu încearcă să părăsească păcatul, nu se spovedeste sau, mai grav, nici nu ia în seamă gravitatea acestui păcat si continuă să-l facă, urmările catastrofale în familie sunt inevitabile. O dată ce bărbatul se împreună cu acea femeie străină se produce o legătură ilegală ce afectează legătura lui legală cu sotia sa. Iubirea nu poate fi manifestată la două persoane în acelasi grad. Cu siguranta iubirea de sotie se diminuează si trece pe locul secundar; dacă se continuă asa poate să se stingă defînitiv dragostea sotului fată de sotie. De aici încolo apar marile probleme. Apar certurile, apare gelozia, apar invidia, ura, bătăile, iar dacă se continuă mai mult timp se ajunge până la despărtire.Iată ce poate face precurvia!
    Femeile foarte usor cad în această plasă atunci când au serviciu si pleacă de acasă. Locul femeii este acasă.
    Un alt mare păcat al precurviei este împreunarea între rude. Este atunci când cineva păcatuieste cu o rudă: verisor, unchi, nasi sau, mai grav, incestul, când părintii păcătuiesc cu proprii lor copii.
    Iar altul din cele mai grave păcate ale precurviei este perversitatea sexuală. Acest păcat poate fi facut de către soti în mod anormal si nenatural, în chip animalic si demonic sau, mai grav, când se face între persoane de acelasi sex. Aceste păcate făcute de oameni depăsesc chiar si animalele. Aceste păcate aduc foc din cer peste omenire, asemenea celor două cetăti Sodoma si Gomora din Vechiul Testament, care au fost arse cu focul coborât din cer din pricina acestor păcate.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Extrase din "SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANIEI PE ÎNŢELESUL TUTUROR" - de PROTOS. IOACHIM PÂRVULESCU (Mânăstirea Lainici)