PAROHIA SFINŢII ARHANGHELI-HUEDIN

Adam se plimba intr-o gradina minunata. Florile infloreau, iar pasarile cantau. Pomii erau incarcati de fructe gustoase: struguri, mere si inca multe altele. Mai erau acolo si tot felul de animale. Si toate animalele erau dragalase, nefacand nimanui nici un rau. Ce minunat era in gradina aceea frumoasa!
Stii tu cum se numea gradina? Se numea gradina Edenului. Cateodata o numim si paradis. Si stii tu cine mai era acolo? Era Domnul Dumnezeu. El a facut aceasta gradina si i-a dat-o lui Adam ca sa locuiasca in ea. Dumnezeu avea mare grija de Adam, ca un tata de fiul sau. El vroia ca Adam sa fie fericit si multumit din plin.
Odata, pe cand se plimba Adam prin paradis, Domnul veni la el, iar Adam auzi vocea lui Dumnezeu si se bucura foarte mult.
Acesta era lucrul cel mai minunat pentru el, sa stie ca Dumnezeu era aproape de el. Adam trebuia sa ingrijeasca toata gradina. Avea voie sa manance cat vroia din toate fructele minunate. Dar in acea gradina se afla un pom din a carui fruct nu avea voie sa manance. Pomul era in mijlocul gradinii si se numea pomul cunostintei binelui si raului.
Si Dumnezeu i-a spus: "Ai voie sa mananci din toti pomii, numai din acesta unul nu. Caci daca vei manca din el vei muri."
Adam asculta de cuvantul lui Dumnezeu.
Trecea mereu pe langa pomul acel, dar nu se oprea niciodata. Caci nu vroia sa-1 supere pe Dumnezeu.
Intr-o zi, Dumnezeu i-a adus lui Adam toate animalele, ca el sa le dea cate un nume. Si numele care il dadea Adam, acela le ramanea. Iata-le, doua cate doua formand un sir lung, lung de tot. Mai intai venira doua animale mari, Adam le numi elefanti, apoi venira doi lei, doi serpi, doua oi si Adam le dadu la toate cate un nume. Dar dupa ce animalele plecara, Adam ramase trist. Caci toate animalele erau doua cate doua, iar el era singur.
Dumnezeu insa stia bine la ce se gandea Adam. Dumnezeu veghease asupra lui Adam, asa ca el nici nu mai trebuia sa-si spuna dorinta. Atunci Domnul spuse: "Nu este bine ca omul sa fie singur."
Apoi lasa sa cada un somn adanc peste Adam. Si cand Adam se trezi era o femeie langa el. I-o daduse Dumnezeu, iar ea se numi Eva.
Ce mare bucurie pe Adam! Acum nu mai era singur.
O lua pe Eva si-i arata toata gradina. Ii atrase atentia si asupra pomului din care nu aveau voie sa manance.
Cat erau de veseli si de fericiti amandoi. Nu aveau niciodata dureri si nu erau niciodata bolnavi.
N-aveau nici un motiv sa le fie frica de ceva si nici sa fie tristi. Traiau foarte aproape de Dumnezeu. Dumnezeu era tatal lor, iar ei erau copiii Lui.
Cum erau ei de fericiti, n-a mai fost nici un om vreodata pe lume.
Intr-o zi insa totul se schimba. Si aceasta era vina lui Adam si a lui Eva! Eva se plimba singura prin gradina. Ajunse langa pomul din care nu aveau voie sa manance. Acolo auzi pe cineva vorbind.
Cine era acela? Nu era nici Adam si nu era nici Dumnezeu.
Eva se opri curioasa si ce-i vazura ochii? Un sarpe. Acesta se uita cu ochii sai sclipitori la ea si zise: ,,Ia spune, este adevarat ca n-aveti voie sa mancati din nici un pom? A spus Dumnezeu intr-adevar asa ceva?"
Eva raspunse: "Da de unde, avem voie sa mancam din toti pomii, numai din acest pom nu. Caci atunci vom muri. Asa a spus Dumnezeu."
Sarpele se uita siret la ea si sopti:
"Nici vorba, nu veti muri! Dumnezeu spune numai asa, dar nu este adevarat. Din contra, veti fi si mai fericiti. Veti fi exact ca si Dumnezeu de intelepti si de puternici. Crede-ma numai, caci eu stiu mai bine decat Domnul. Mancati caci nu vi se va intampla nimic." Eva privi fructele. Ele straluceau asa de frumos in bataia soarelui. Precis ca erau foarte gustoase! Si apoi facu ce-i spusese sarpele. Culese fructe din pom si manca. Ii dadu si lui Adam, si Adam manca si el. Dumnezeu le-o interzisese categoric si ei totusi o facura. Acesta era un pacat mare.
Indata Adam si Eva au si stiut ca sarpele mintise.
Au simtit-o imediat.
Deodata nu mai erau fericiti. Le era frica si le era rusine caci, descoperira ca erau goi. La aceasta nu se gandisera niciodata. Acuma insa o vedeau. Culesera frunze mari si-si facura sorturi din ele.
Apoi, auzira vocea lui Dumnezeu, acea voce care altadata le aducea atata bucurie. Dar iata ca dintr-o data aceasta voce ii infricosa. Fugira repede de acolo si se ascunsera de Dumnezeu printre tufisuri, sperand ca El sa nu-i gaseasca.
Dar, Dumnezeu ii gasi!
Il striga pe Adam si ii zise: "Unde esti? Vino incoace imediat."
Bineinteles ca acum trebuiau sa iasa din ascunzis. Dumnezeu ii descoperise. Iesira tremurand la iveala si nici nu mai indrazneau sa se uite la Dumnezeu.
Dumnezeu ii intreba: "Ati mancat din pomul acela? Vocea Lui era foarte suparata, dar si trista. Adam zise: ,"Da, Doamne, dar Eva mi-a dat sa mananc." Si Eva sopti: "Da, Doamne, dar sarpele mi-a spus ca as avea voie sa mananc." O, si ce se mai supara Dumnezeu pe sarpe! Sau mai bine zis pe dusmanul cel rau, care ii sopti sarpelui acele cuvinte. Acela era de fapt vinovatul. Satana, asa se numea dusmanul cel rau. El era invidios pe Dumnezeu si vroia sa distruga opera frumoasa a lui Dumnezeu, si de data aceasta ii reusi. Iar pentru ca Adam si Eva au fost neascultatori nu mai puteau ramane asa de aproape de Dumnezeu. Trebuiau sa paraseasca frumosul paradis.
Dar cu toate acestea Dumnezeu inca isi mai iubea copiii Sai neascultatori. El le-a promis ca intr-o zi totul va fi iarasi bine. I-a spus Evei, ca va avea copii; si ca intr-o zi se va naste un copil, care va fi mai tare decat Satana. Acesta il va pedepsi pe Satana si va avea grija sa nu mai faca nici un rau. Cine va fi acest copilas?
Domnul Isus Hristos.
Cand va veni Isus, Dumnezeu nu va mai fi suparat pe oameni. Ei vor putea locui din nou aproape de Dumnezeu, intr-un loc cu mult mai frumos decat in paradis: in cer.
Da, Dumnezeu inca isi mai iubea copiii si avea grija de ei.
Facu lui Adam si Eva haine din piele de animale si El insusi ii imbraca cu ele. Asa nu le mai era frig. Acum insa trebuiau sa plece din paradis fara sa se mai intoarca vreodata, caci la intrare statea un inger, care nu lasa pe nimeni sa intre. Bietul Adam si biata Eva! Ce trist era totul acum. Dar era vina lor. Si cat de nefericiti erau ei acum! Odata insa, cand va veni copilasul, totul va fi iarasi bine.
Si cand se gandeau la aceasta se mai inveseleau putin.

*sursa : www.copilul.ro