• SFINTELE TAINE ALE BISERICII ORTODOXE

    Taina Sfântului Botez
    Taina Mirungerii
    Taina Sfintei Împărtăşanii
    Taina Spovedaniei
    Taina Preoţiei
    Taina Cununiei
    Taina Sfântului Maslu

    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Taina Sfantului Botez

    După cum intrăm în curte prin poartă şi în casă prin uşă, tot aşa omul intră în împărăţia lui Dumnezeu prin sfîntul botez. De aceea, părinţii bisericeşti din vechime, în scrierile lor, au numit taina botezului: “uşa mîntuirii”.
    In lumea aceasta văzută şi simţită omul vine prin naştere firească din părinţi trupeşti, iar pentru împărăţia lui Dumnezeu omul se naşte prin sfîntul botez - “din apă şi din Duh”. De aceea, în Sfînta Scriptură botezul creştinesc se numeşte încă “naşterea cea de a doua” sau “baia naşterii celei de a doua”.
    Din părinţi trupeşti se naşte pentru o viaţă vremelnică, pămîntească, se naşte pentru lumea aceasta trecătoare şi înşelătoare. Iar prin botez omul se naşte pentru o viaţă veşnică, duhovnicească, făcîndu-se cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu celei slăvite, care este gătită tuturor credincioşilor prin jertfa de cruce a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
    Ce minunată şi dumnezeiască lucrare este sfîntul botez! Ce taină mai presus de minte şi de înţelegere omenească! Prin scufundarea în apă, prin anumite semne văzute, ce însoţesc sfîntul botez, prin binecuvîntarea preotului, se revarsă Duhul lui Dumnezeu dătător de viaţă, făcîndu-ne din oameni muritori şi supuşi păcatului copii ai lui Dumnezeu şi moşteni ai împărăţiei Sale.
    Pentru ce, dar, ne botezăm?
    Mai întîi - pentru că însuşi Domnul a zis: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
    Apoi, trimiţînd pe Sfinţii Săi Apostoli la propovăduire în lume, le-a poruncit: “Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19).


    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Taina Mirungerii

    Dupa invatatura crestina ortodoxa taina mirungerii sta in strinsa legatura cu botezul, cu care se oficiaza impreuna, urmind imediat dupa afundarea in apa a celui botezat. Ea impartaseste noului botezat harul Duhului Sfint pentru cresterea si intarirea sa duhovniceasca. De aceea, ea se numeste de unii Sfinti Parinti: pecete, intarire, perfectiune.
    Deci, ea este acea taina prin care ungindu-se noul botezat, cu sfintul Mir la membrele principale ale corpului si prin rostirea cuvintelor <>, se pogoara peste el harul Sfintului Duh si se actualizeaza harurile botezului, intarindu-se si crescind in el puterile sale duhovnicesti.
    Instituirea tainei de catre Domnul Hristos nu se arata in mod expres in Noul Testament. Insa, ea se administreaza dupa exemplul si asemanarea Mintuitorului insusi. El a fost Unsul prin excelenta cu Duhul Sfint ipostatic, precum Insusi a marturisit-o: <> (Luca IV, 16). A fost uns cu Duhul spre slujirea si activitatea Sa, precum afirma Sf. Petru: <> (Fapte X, 38). A fost Unsul prin excelenta, dupa cum in Vechiul Testament erau unsi proorocii, arhiereii si imparatii. Caci in adevar, Domnul Hristos a indeplinit misiunea de : profet, arhiereu si imparat.
    Domnul Hristos a fagaduit pe Duhul Sfint Apostolilor Sai: <> (Ioan XIV, 16-17). Sau: <> (Ioan XV, 26). Dar nu numai apostolilor Sai a promis pe Duhul Sfint, ci si tuturor celor care vor crede in El. <> (Ioan VII, 38-39). Dupa preaslavirea Domnului Hristos, adica invierea si inaltarea Sa la cer, Duhul Sfint s-a pogorit asupra Apostolilor Sai, in ziua Cincizecimii, iar Sf. Petru spunea, cu aceasta ocazie, in cuvintarea sa ca s-a implinit profetia lui Ioil (III, 1-2) si Dumnezeu a revarsat Duhul Sau cel sfint peste ei si va revarsa si peste cei ce vor crede, cei botezati (Fapte II, 17-18).

    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Taina Sfintei Impartasanii

    Sfânta Impărtăsanie ii uneste pe credinciosi cu Mantuitorul Iisus Hristos, dar îi uneste si între ei prin aceeasi credintă si prin dragoste crestinească ; ei sunt una si aceeasi obste crestinească în fata aceluiasi sfânt altar, împărtăsindu-se de toate darurile dumnezeiesti din unul si aceiasi potir.
    Sfânta împărtăsanie nu este numai o Taină, ci si o jertfă reală, nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului si a sângelui lui Iisus Hristos. Acelasi Hristos S-a jertfit pe cruce si Se jertfeste în Sfânta Euharistie. Deosebirea este că jertfa de pe cruce este sângeroasă, pe cand cea din Sfânta Euharistie este nesângeroasă, însă strâns unită cu cea de pe cruce pe care o actualizează până la sfârsitul veacurilor
    Sfânta Impărtăsanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe însusi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăsindu-ne cu Trupul si Sângele Său.
    Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau împărtăsanii în Joia înaintea mintuitoarelor Sale Patimi, la Cina cea de Taină. Atunci, luând pâinea si binecuvântând-o, a frant-o si, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicand : Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26—28). După aceea le-a poruncit : «Aceasta să faceti întru pomenirea Mea» (Luca XXII, 19).
    Sfânta Taină a împărtăsaniei se savarseste numai de episcop si preot, în virtutea puterii date lor de Mântuitorul Hristos, prin sfintii apostoli (Luca XXII, 19) si numai în cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul si centrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul si Sângele Domnului sunt painea din grâu curat si dospită si vinul, tot curat, din struguri.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Taina Spovedaniei
    Este Taina in care Dumnezeu iarta, prin duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc la scaunul spovedaniei, in fata preotului.
    Ea are diferite numiri. Se numeste pocainta, pentru ca cel ce o primeste trebuie sa regrete in mod sincer, pacatele savarsite si marturisite preotului duhovnic; marturisire sau spovedanie, intrucat crestinul isi marturiseste pacatele in fata preotului; al doilea Botez, pentru ca prin ea se spala pacatele intocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru ca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, pentru ca ne impaca cu Dumnezeu.
    Mantuitorul Hristos a ingaduit aceasta Taina sfintilor Sai apostoli cand le-a spus : “Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi dupa Sfanta Sa inviere din morti, cand aratandu-Se apostolilor le-a zis : “Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21?23). Puterea de a lega si dezlega pacatele o are numai Mantuitorul Hristos, cum ne-a aratat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat aceasta putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
    Recunoasterea pacatelor se face prin marturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, in fata preotului-duhovnic. Pacatul apasa constiinta noastra ca o piatra si o raneste dureros. Dar prin marturisire, sufletul se usureaza, inima dobandeste liniste, constiinta castiga impacare si rana se vindeca. Dupa cum bucuriile cer sa fie marturisite si prin aceasta isi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer marturisite si astfel sufletul se usureaza.
    Pacatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie sa fie martunsit in fata preotului duhovnic, cu adanca parere de rau, cu hotararea de a nu mai gresi, cu credinta puternica in Hristos si cu nadejdea in indurarea Lui. Aceasta, pentru a ne pastra mereu curata haina sufletului nostru, pentru a nu ne desparti de Dumnezeu. Sfantul apostol Iacob ne indeamna, zicand : “Marturisiti-va unul (credinciosul) altuia (preotului) pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacob V, 16). Asadar, cand ne simtim apasati de pacate, cand suntem bolnavi sufleteste, sa alergam la preotii Sfintei Biserici si lor sa ne marturisim, ca prin rugaciunea si dezlegarea lor sa dobandim iertarea pacatelor (Iacob V, 14?15). Si in alt loc ni se graieste despre indatorirea crestina de a ne marturisi pacatele: “Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele, El ? Iisus Hristos ? este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos, si cuvantul Lui nu este Intru noi” (1 Ioan I, 8?10).
    Lucru deosebit de insemnat nu este insa numai marturisirea pacatelor, ci cainta, adica parerea de rau si durerea sufleteasca pe care o simte crestinul pentru pacatele savarsite in felurite chipuri. Caci fara de cainta, Sfanta Marturisire sau Pocainta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si impacarea cu Dumnezeu. Iar cainta trebuie sa fie sincera, deplina (pentru toate pacatele) si sa izvorasca din credinta, nadejdea si iubirea lui Dumnezeu.
    Aceeasi insemnatate o are si hotarirea de indreptare, curajul prin care punem hotar intre viata trecuta si cea viitoare; o hotarare sfanta, ca vom duce de acum inainte o viata noua, viata in Hristos, facand fapte vrednice de pocainta (Matei III, 7).Marturisirea sau insirarea pacatelor fara cainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor (Luca XIII, 5).
    Cerintele unei bune marturisiri a pacatelor trebuie implinite printr-o pregatire din buna vreme, cu deosebire prin post si rugaciune. Caci postul smereste trupul, iar rugaciunea deschide sufletul credinciosului in fata lui Dumnezeu. De asemenea, sa cercetam in cei masura ne-am implinit datoriile catre Dumnezeu, catre Sfanta Biserica, apoi catre aproapele, catre familie, catre noi insine, catre Patrie, si asa sa pasim catre Sfanta Taina a Spovedaniei.
    Stiut este ca Sfanta Marturisire se administreaza celor ce se pregatesc a primi Sfanta Cuminecatura. De aceea si graieste sfantul apostol Pavel: “Sa se cerceteze (insa) omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar” (1 Cor. XI, 28), adica sa ia Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Iisus Hristos numai dupa vrednica marturisire.
    Dupa ascultarea celor marturisite de crestin, daca din ele se vadeste cainta si hotarare de indreptare, preotul-duhovnic il dezleaga pe acesta prin cuvintele: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.
    Potrivit cu greutatea pacatelor marturisite si dupa cea mai buna socotinta a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se da, inainte de dezlegare, un canon de pocainta, ca de pilda : rugaciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si indeosebi la Sfanta Liturghie din duminici si sarbatori, fapte de milostenie, infranari de la anumite mancaruri sau fapte. Toate acestea nu urmaresc pedepsirea celui ce s-a marturisit, ci indreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre insanatosire duhovniceasca, spre intarire in virtute si indepartare de pacat.
    Roadele Sfintei Marturisiri sunt de nepretuit. Caci ea ne dezbraca de haina intinata a pacatelor si ne imbraca in haina cea noua a virtutilor crestine, in haina luminoasa a harului dumnezeiesc ; din starea de pacat si de osanda, ea ne trece in starea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, ne sporeste evlavia, rodeste curatia sufletului, pacea cugetului, indreptarea vietii spre castigarea fericirii vremelnice si vesnice.
    Soroacele Sfintei Marturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne spovedim cat mai des, dar mai ales cu prilejurile aratate in legatura cu Sfanta Cuminecatura.
    -------------------------------------------------------------------------------------------------


    Taina Preotiei

    Hirotonia (Preotia) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.
    Sfânta Taină a Preotiei se împărtăseste asadar unor bărbati anume pregătiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a învătat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărătiei lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie si de a săvârsi fapte minunate. Adresându-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23).
    Sfintii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preotiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoti în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimem» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).
    In trei directii se exercită puterea si slujirea preotească si anume: Puterea învătătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odată cu cea sfintitoare, prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua» (Matei XXVIII, 19,20). Puterea sfintitoare a fost dată si în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele : «Aceasta adică Sfânta Euharistie să o faceti spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfântul apostol Pavel: «Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele : «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).
    Sfintii apostoli au împărtăsit harul Preotiei prin punerea mâinilor ierarhiei bisericesti, (adică episcopilor, preotilor si diaconilor), având credinta luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-si are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată si sfântul Ioan Gură de Aur : «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu si mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (sfântul Ioan Gură de Aur).
    Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum îi scrie si sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei : «Nu fi nepăsător fată de harul care este întru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preotimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele» (2 Tim. I, 6).
    -------------------------------------------------------------------------------------------------
    Taina Cununiei

    Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.
    Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).
    Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1.11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5,6).
    Credincios următor întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe soti să-si iubească sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii să fie supuse bărbatilor lor ca Domnului, «pentru că bărbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserică» (Efes. V, 32).
    Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se săvârseste în biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se află în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însă în timpul posturilor si în anumite sărbători ale anului. Exceptia de la această regulă o poate încuviinta numai episcopul.
    Cununia se încheie pentru intreaga viată a celor ce o primesc ; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fată de celălalt, o poate desface, căci ea înseamnă nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o nouă căsătorie, după desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul rămas văduv prin deces.

    -------------------------------------------------------------------------------------------------

    Taina Sfantului Maslu

    Este a saptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit a părtilor însemnate ale trupului, credinciosii dobândesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.
    Această Taină a fost instituită de însusi Mântuitorul când a tnmis pe sfiintii apostoli la propovăduire, zicându-le : «Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi» (Marcu XVI, 17,18). Sfintii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : «Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau» (Marcu VI, 13).
    Urmând apostolilor, episcopii si preotii au săvârsit si ei această Sfântă Taină, cum ne arată sfântul Iacob : «Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preotii Bisericii si ei să se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob V 14,15).
    Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa ; el grăieste tocmai despre lucrarea sfântă încredintată sfintilor apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos, lucrare săvârsită de ei în tot locul si la tot credinciosul care avea trebuintă de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfantului Maslu se săvârseste, de regulă, la patul bolnavului; în restul cazurilor, în biserică.
    Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preotilor si prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit, împărtaseste credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupesti si sufletesti, pentru iertarea pacatelor si pentru întărirea sufletului.
    Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de sapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinta trupească si sufletească; din untdelemnul sfintit de preotii slujitori ai Tainei si ungerea cu el de sapte ori a trupului bolnavului.
    Urmările Sfântului Maslu sint vindecarea de bolile trupesti si sufletesti si iertarea păcatelor pe care bolnavul ar fi uitat să le mărturisească la Sfânta Spovedanie.
    Săvârsitorii Sfantului Maslu sunt preotii, pentru că Sfântul Iacob zice: «să cheme preotii Bisericii» iar nu preotul. Rânduiala slujbei este întocmită pentru sapte preoti; însă o pot face si cinci trei sau cel putin doi preoti.
    Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată si nici numai de cel aflat în pragul mortii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.
    PAROHIA SFINŢII ARHANGHELI-HUEDIN
     

Newer Entries »
« Older Entries