• DANIEL




    Capitolul 1

    1. În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, şi l-a împresurat.

    2. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său.

    3. Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească,

    4. nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba Haldeilor.

    5. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului.

    6. Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.

    7. Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego.

    8. Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.

    9. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.

    10. Căpetenia famenilor a zis lui Daniel: „Mă tem numai de domnul meu împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră, şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea împăratului”.

    11. Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:

    12. „Încearcă pe robii tăi zece zile, şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut;

    13. să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului, şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!”

    14. El i-a ascultat în privinţa aceasta, şi i-a încercat zece zile.

    15. După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului.

    16. Îngrijitorul lua bucatele şi vinul care le erau rânduite, şi le dădea zarzavaturi.

    17. Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.

    18. La vremea sorocită de împărat ca să-i aducă la el, căpetenia famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar.

    19. Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului.

    20. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui.

    21. Aşa a dus-o Daniel până în anul dintâi al împăratului Cir.



    Capitolul 2

    1. În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte visuri. Duhul îi era tulburat, şi i-a pierit somnul.

    2. Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe Haldei, ca să-i spună visurile. Ei au venit, şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.

    3. Împăratul le-a zis: „Am visat un vis; duhul îmi este tulburat, şi aş vrea să ştiu visul acela.”

    4. Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veşnic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tâlcuirea lui!”

    5. Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis Haldeilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi face cunoscut visul şi tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării.

    6. Dar dacă-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!”

    7. Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, şi i-l vom tălmăci!”

    8. Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Văd, cu adevărat, că voiţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte.

    9. Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sunteţi în stare să mi-l şi tâlcuiţi!”

    10. Haldeii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pământ, care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată nici un împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la nici un vrăjitor, cititor în stele sau Haldeu!

    11. Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!”

    12. La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat, şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.

    13. Hotărârea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorâţi, şi căutau şi pe Daniel şi pe tovarăşii lui, ca să-i piardă.

    14. Atunci Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului.

    15. A luat cuvântul şi a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile.

    16. Şi Daniel s-a dus la împărat, şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea.

    17. Apoi Daniel s-a dus în casa lui, şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi Hanania, Mişael şi Azaria,

    18. rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.

    19. După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor.

    20. Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea.

    21. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

    22. El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina.

    23. Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”.

    24. După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus, şi i-a vorbit aşa: „Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tâlcuirea!”

    25. Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, şi i-a vorbit aşa: „Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!”

    26. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: „Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?”

    27. Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului.

    28. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău.

    29. În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Cel ce descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla.

    30. Însă dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.

    31. Tu, împărate, te uitai, şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare, şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta, şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare.

    32. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă;

    33. fluierele picioarele, de fier; picioarele, parte de fier, şi parte de lut.

    34. Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului, şi le-a făcut bucăţi.

    35. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul.

    36. Iată visul. Acum îi vom spune şi tâlcuirea înaintea împăratului.

    37. Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.

    38. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur!

    39. După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpâni peste tot pământul.

    40. Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.

    41. Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.

    42. Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă.

    43. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.

    44. Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.

    45. Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mâini, şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tâlcuirea lui este temeinică.”

    46. Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme.

    47. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!”

    48. Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului, şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.

    49. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.



    Capitolul 3

    1. Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.

    2. Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului, pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.

    3. Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, şi toate căpeteniile ţinuturilor, s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar.

    4. Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!

    5. În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.

    6. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” –

    7. De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.

    8. Cu prilejul acesta, şi în aceeaşi vreme, câţiva Haldei s-au apropiat şi au pârât pe Iudei.

    9. Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic împărate!

    10. Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pământ, şi să se închine chipului de aur;

    11. şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pământ, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.

    12. Dar, sunt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!”

    13. Atunci Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.

    14. Nebucadneţar a luat cuvântul, şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat?

    15. Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?”

    16. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.

    17. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

    18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!”

    19. La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie, şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să-l încălzească.

    20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să-i arunce în cuptorul aprins.

    21. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor, şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.

    22. Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii, care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.

    23. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.

    24. Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat, şi s-a sculat repede. A luat cuvântul, şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!”

    25. El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!”

    26. Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.

    27. Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.

    28. Nebucadneţar a luat cuvântul, şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!

    29. Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că… nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.”

    30. După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.



    Capitolul 4

    1. „Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!

    2. Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.

    3. Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuieşte din neam în neam!

    4. Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu.

    5. Am visat un vis, care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.

    6. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tâlcuiască visul.

    7. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.

    8. La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:

    9. – „Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tâlcuieşte-mi vedeniile, pe care le-am avut în vis.

    10. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap, când eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.

    11. Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri, şi se vedea de la marginile întregului pământ.

    12. Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.

    13. În vedeniile care-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s-a pogorât din ceruri un străjer sfânt.

    14. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: „Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el, şi păsările din ramurile lui!

    15. Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.

    16. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el.

    17. Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!”

    18. Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.”

    19. Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul, şi a zis: „Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!”. Şi Beltşaţar a răspuns: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tâlcuirea lui pentru potrivnicii tăi!

    20. Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic, încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului;

    21. copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,

    22. eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri, şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.

    23. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt pogorându-se şi zicând: „Tăiaţi copacul, şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el”.

    24. Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul.

    25. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului, şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

    26. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.

    27. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!

    28. Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.

    29. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,

    30. împăratul a luat cuvântul, şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”

    31. Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!

    32. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” –

    33. Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghearele păsărilor.”

    34. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.

    35. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”

    36. În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.

    37. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”



    Capitolul 5

    1. Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.

    2. Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe care le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

    3. Au adus îndată vasele de aur, care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.

    4. Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.

    5. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână, care a scris.

    6. Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul.

    7. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât, şi va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.”

    8. Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului.

    9. Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi.

    10. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!

    11. În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,

    12. şi anume, pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!”

    13. Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul, şi a zis lui Daniel: „Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul?

    14. Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.

    15. Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuiască; dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte.

    16. Am aflat că tu poţi să tâlcuieşti şi să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gât, şi vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!”

    17. Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi împăratului scrierea, şi i-o voi tâlcui.

    18. Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;

    19. şi din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi cobora pe cine voia.

    20. Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;

    21. a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.

    22. Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri.

    23. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care nici nu văd, nici n-aud, şi nici nu pricep nimic, şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!

    24. De aceea a trimis El acest cap de mână, care a scris scrierea aceasta.

    25. Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cântărit, şi împărţit!”

    26. Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt.

    27. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor!

    28. Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!”

    29. Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.

    30. Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât.

    31. Şi a pus mâna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.



    Capitolul 6

    1. Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută două zeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia;

    2. a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă.

    3. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.

    4. Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios, şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici un lucru rău.

    5. Atunci oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!”

    6. Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate Dariu!”

    7. Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.

    8. Acum, împărate, întăreşte oprirea, şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea Mezilor şi Perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.”

    9. În urma celor de mai sus, împăratul Dariu a scris porunca şi oprirea.

    10. Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.

    11. Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.

    12. Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire, care spune că oricine va înălţa, timp de trei zeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei? „Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba!”

    13. Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”

    14. Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel; şi până la asfinţitul soarelui s-a trudit să-l scape.

    15. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba!”

    16. Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!”

    17. Au adus o piatră, şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.

    18. Împăratul s-a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nici o ţiitoare, şi n-a putut să doarmă.

    19. În revărsatul zorilor, însă, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei.

    20. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul, şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?”

    21. Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!

    22. Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”

    23. Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult, şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

    24. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.

    25. După aceea, împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug!

    26. Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.

    27. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”

    28. Daniel a dus-o bine sub domnia lui Dariu şi sub domnia lui Cir, Persanul.



    Capitolul 7

    1. În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie.

    2. Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare.

    3. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.

    4. Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.

    5. Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: „Scoală-te, şi mănâncă multă carne!”

    6. După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpânire.

    7. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.

    8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie.

    9. Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.

    10. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.

    11. Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.

    12. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.

    13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.

    14. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

    15. Eu, Daniel m-am tulburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat.

    16. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo, şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel:

    17. „Aceste patru fiare mari, sunt patru împăraţi, care se vor ridica pe pământ.

    18. Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.

    19. În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea;

    20. şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.

    21. Am văzut de asemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit,

    22. până când a veni Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.

    23. El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.

    24. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi.

    25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp… de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme.

    26. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.

    27. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!

    28. Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele, şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.



    Capitolul 8

    1. În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.

    2. Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai.

    3. Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că într-un râu stătea un berbec, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.

    4. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.

    5. Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus, şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.

    6. A venit până la berbecul care avea coarne, şi pe care-l văzusem stând în râu, şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.

    7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec, şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ, şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.

    8. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.

    9. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată.

    10. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele, şi le-a călcat în picioare.

    11. S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt.

    12. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ, şi a izbutit în ce a început.

    13. Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea?”

    14. Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit!”

    15. Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfăţişarea unui om.

    16. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”

    17. El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat, şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!”

    18. Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins, şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.

    19. Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.

    20. Berbecul, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor.

    21. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat.

    22. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt, sunt patru împărăţii, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.

    23. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.

    24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.

    25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.

    26. Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.”

    27. Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.



    Capitolul 9

    1. În anul dintâi al lui Dariu, fiul lui Ahaşveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia Haldeilor,

    2. în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia.

    3. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.

    4. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!

    5. Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.

    6. N-am ascultat pe robii Tăi proorocii, care au vorbit, în Numele Tău, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri, şi către tot poporul ţării.

    7. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine!

    8. Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!

    9. La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!

    10. N-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, proorocii;

    11. ci tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.

    12. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre, care ne-au cârmuit, şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.

    13. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre, şi n-am luat aminte la adevărul Tău.

    14. De aceea şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru, este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.

    15. Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică, şi Ţi-ai făcut un Nume, aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit…, am săvârşit nelegiuire.

    16. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea ta Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.

    17. Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău, şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit…!

    18. Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre, şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.

    19. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”

    20. Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu;

    21. pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.

    22. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.

    23. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!

    24. Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.

    25. Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.

    26. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.

    27. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”



    Capitolul 10

    1. În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta, şi a priceput vedenia.

    2. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.

    3. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.

    4. În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).

    5. Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.

    6. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.

    7. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!

    8. Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.

    9. Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.

    10. Şi iată că o mână m-a atins, şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.

    11. Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe care ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.

    12. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!

    13. Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei.

    14. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”

    15. Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ, şi am tăcut.

    16. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor, s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază…, şi am pierdut orice putere!

    17. Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit, şi nu mai am nici suflare!”

    18. Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou, şi m-a întărit.

    19. Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri, şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.”

    20. El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!

    21. Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail.



    Capitolul 11

    1. În anul dintâi al lui Dariu, Medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijinesc.

    2. Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.

    3. Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere, şi va face ce va voi.

    4. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui, şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele, şi va trece la alţii afară de aceştia.

    5. Împăratul de la miază zi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el, şi va domni întemeind o mare împărăţie.

    6. După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miază zi va veni ca nevastă la împăratul de la miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea.

    7. În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea, şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miază noapte, va face ce va voi cu ea, şi va fi biruitor.

    8. Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miază noapte.

    9. Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului de la miază zi, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa.

    10. Totuşi, fiii săi vor începe iarăşi războiul, şi vor strânge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un râu, care iese din matcă, şi-l vor împinge iarăşi înapoi până la cetăţuie.

    11. Împăratul de la miază-zi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miază-noapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miază-noapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite.

    12. Atunci inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.

    13. Căci împăratul de la miază-noapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi; şi după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.

    14. În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miază-zi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.

    15. Împăratul de la miază-noapte va înainta, va ridica întărituri, şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miază-zi, nici chiar floarea oamenilor împăratului, nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.

    16. Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână.

    17. Îşi va pune de gând să ia în stăpânire toată împărăţia lui, şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiica sa de nevastă, cu gând să-l piardă; dar lucrul acesta nu se va întâmpla, şi nu-i va izbândi.

    18. Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave, şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă, şi o va întoarce asupra lui.

    19. Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea, şi nu-l vor mai găsi.

    20. Cel ce-i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război.

    21. În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată, şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire.

    22. „Oştile se vor revărsa ca un râu înaintea lui dar vor fi nimicite, împreună cu o căpetenie a legământului.

    23. După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni, şi va birui cu puţină lume.

    24. Va intra, pe neaşteptate, în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme.

    25. Apoi, va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.

    26. Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu, şi morţii vor cădea în mare număr.

    27. Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.

    28. Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui.

    29. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miază-zi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte

    30. Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.

    31. Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.

    32. Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.

    33. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.

    34. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.

    35. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.

    36. Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.

    37. Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.

    38. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.

    39. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţi moşii ca răsplată.

    40. La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi…, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.

    41. Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui.

    42. Îşi va întinde mâna peste felurite ţări, şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.

    43. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el.

    44. Dar nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.

    45. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.



    Capitolul 12

    1. În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

    2. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

    3. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.

    4. Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”

    5. Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu, şi altul dincolo de malul râului.

    6. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”

    7. Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.”

    8. Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”

    9. El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.

    10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.

    11. De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.

    12. Ferice de cine va aştepta, şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!

    13. Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi… odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.”