PAROHIA SFINŢII ARHANGHELI-HUEDIN

Capitolul 1

1. Cântarea cântărilor, făcută de Solomon.

2. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul,

3. mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele!

4. Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui… Ne vom înveseli şi ne vom bucura de tine; vom lăuda dezmierdările tale mai mult decât vinul! Pe drept eşti iubit.

5. Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului, şi cum sunt covoarele lui Solomon.

6. Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine, şi m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o.

7. Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? –

8. Dacă nu ştii, o tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor, şi paşte-ţi iezii lângă colibele păstorilor.

9. Cu iapa înhămată la carele lui Faraon, te asemăn eu pe tine, scumpa mea.

10. Ce frumoşi îţi sunt obrajii în mijlocul lănţişoarelor de la gât, şi ce frumos îţi este gâtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare!

11. Îţi vom face deci lănţişoare de aur, cu stropituri de argint. –

12. Cât stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.

13. Preaiubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între ţâţele mele.

14. Preaiubitul meu este pentru mine un strugure de măliniţă, din viile din En-Ghedi. –

15. Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti, cu ochii tăi de porumbiţă! –

16. Ce frumos eşti, preaiubitule, ce plăcut eşti! Verdeaţa este patul nostru! –

17. Cedrii sunt grinzile caselor noastre, şi chiparoşii sunt pardoselele noastre. –



Capitolul 2

1. Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –

2. Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. –

3. Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

4. El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.

5. Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.

6. Să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! –

7. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea! –

8. Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.

9. Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.

10. Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!

11. Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s-a dus.

12. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

13. Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.

14. Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.

15. Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.

16. Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.

17. Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.



Capitolul 3

1. Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit…

2. M-am sculat, atunci, şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit!

3. M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”

4. Abia trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit. –

5. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea. –

6. Ce se vede suindu-se din pustie, ca nişte stâlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămâie, înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir? –

7. Iată, este pataşca lui Solomon, cu şaizeci de viteji, de jur împrejur, cei mai viteji din Israel.

8. Toţi sunt înarmaţi cu săbii, şi toţi sunt deprinşi la luptă, fiecare cu sabia la coapsă, ca să n-aibă nimic de temut în timpul nopţii.

9. Împăratul Solomon şi-a făcut această pataşcă din lemn din Liban.

10. Stâlpii i-a făcut de argint, rezemătoarea de aur, scaunul de purpură; iar mijlocul împodobit cu o ţesătură aleasă, lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului.

11. Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. –



Capitolul 4

1. Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad.

2. Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse, care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi nici una din ele nu este stearpă.

3. Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz, şi gura ta este drăguţă; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta.

4. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji.

5. Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare, care pasc între crini.

6. Până se răcoreşte ziua, şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie.

7. Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.

8. Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!

9. Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!

10. Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul, şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!

11. Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului.

12. Eşti o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

13. Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;

14. nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.

15. O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.

16. Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui, şi să mănânce din roadele ei alese! –



Capitolul 5

1. Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurul de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste! –

2. Adormisem, dar inima îmi veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” –

3. „Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele: cum să le murdăresc iarăşi?

4. Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci.

5. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă, şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului.

6. Am deschis iubitului meu; dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam, când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.

7. Păzitorii care dau ocol cetăţii m-au întâlnit; m-au bătut, m-au rănit; mi-au luat marama străjerii de pe ziduri.

8. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste! –

9. Ce are iubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte? –

10. Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.

11. Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul.

12. Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte, şi odihnindu-se în faţa lui plină.

13. Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc saduri mirositoare; buzele lui sunt nişte crini, din care curge cea mai aleasă smirnă.

14. Mâinile lui sunt nişte inele de aur, ferecate cu pietre de hrisolit; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir;

15. picioarele lui sunt nişte stâlpi de marmură albă, aşezaţi pe nişte temelii de aur curat. Înfăţişarea lui este ca Libanul, pare un tânăr ales ca cedrii.

16. Cerul gurii lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa lui este plină de farmec. Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului! –



Capitolul 6

1. Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine? –

2. Iubitul meu s-a pogorât la grădina lui, la stratul de miresme, ca să-şi pască turma în grădini, şi să culeagă crini.

3. Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini. –

4. Frumoasă eşti, iubito, ca Tirţa, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor.

5. Întoarce-ţi ochii de la mine, căci mă tulbură. Perii tăi sunt ca o turmă de capre, care poposesc pe coama Galaadului.

6. Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi, care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi nici una din ele nu este stearpă.

7. Obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta…

8. Am şaizeci de împărătese, optzeci de ţiitoare, şi fete fără număr,

9. dar numai una singură este porumbiţa mea, neprihănita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a celei ce a născut-o. Fetele o văd, şi o numesc fericită; împărătesele şi ţiitoarele de asemenea o laudă. –

10. „Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor?” –

11. M-am pogorât în grădina cu nuci, să văd verdeaţa din vale, să văd dacă a înmugurit via, şi dacă au înflorit rodiile.

12. Dar fără să bag de seamă, dorinţa mea m-a dus la carele poporului unui om ales. –

13. Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim. – Ce aveţi voi să vă uitaţi la Sulamita ca la nişte fete ce joacă în cor?



Capitolul 7

1. Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât, lucrate de mâinile unui meşter iscusit.

2. Pântecele tău este un pahar rotund, de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grâu, încins cu crini.

3. Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.

4. Gâtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului, care priveşte spre Damasc.

5. Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău este ca purpura împărătească: până şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!…

6. Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!

7. Statura ta este ca finicul, şi ţâţele tale ca nişte struguri.

8. Îmi zic: „Mă voi sui în finic, şi-i voi apuca crăcile!” Atunci ţâţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.

9. Şi gura ta toarnă un vin ales, care curge lin ca răspuns la dezmierdările mele, şi alunecă pe buzele noastre când adormim!

10. Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.

11. Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp, să rămânem noaptea în sate!

12. Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii, să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea, şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.

13. Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.



Capitolul 8

1. O! de ai fi fratele meu, care a sub la ţâţele mamei mele! Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţine de rău.

2. Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.

3. Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –

4. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea. –

5. Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei şi zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea.” –

6. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

7. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.

8. Avem o soră micuţă, care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?

9. Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru. –

10. Eu sunt un zid, şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

11. Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.

12. Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul! –

13. Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud! –

14. Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!