PAROHIA SFINŢII ARHANGHELI-HUEDIN

Capitolul 1

1. După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, şi au zis: „Cine dintre noi să se suie întâi împotriva Canaaniţilor, ca să pornească lupta cu ei?”

2. Domnul a răspuns: „Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui.’

3. Şi Iuda a zis fratelui său Simeon: „Suie-te împreună cu mine în ţara care mi-a căzut la sorţ, şi să luptăm împotriva Canaaniţilor; şi voi merge şi eu cu tine în ţara care ţi-a căzut la sorţ.” Şi Simeon s-a dus cu el.

4. Iuda s-a suit, şi Domnul a dat pe Canaaniţi şi pe Fereziţi în mâinile lor; au ucis zece mii de oameni la Bezec.

5. Au găsit pe Adoni-Bezec la Bezec; au pornit lupta împotriva lui, şi au bătut pe Canaaniţi şi Fereziţi.

6. Adoni-Bezec a luat fuga; dar ei l-au urmărit şi l-au prins, şi i-au tăiat degetele cele mari de la mâini şi de la picioare.

7. Adoni-Bezec a zis: „Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea; Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut”. L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo.

8. Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii.

9. Fiii lui Iuda s-au pogorât apoi, ca să bată pe Canaaniţi, care locuiau muntele, ţinutul de miazăzi şi câmpia.

10. Iuda a pornit împotriva Canaaniţilor care locuiau la Hebron, numit mai înainte Chiriat-Arba; şi a bătut pe Şeşai, pe Ahiman şi Talmai.

11. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.

12. Caleb a zis: „Voi da pe fiica mea Acsa de nevastă cui va bate Chiriat-Seferul şi-l va lua.”

13. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a pus mâna pe cetate; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa Acsa.

14. Când a intrat ea la Otniel, l-a îndemnat să ceară un ogor de la tatăl ei. Ea s-a pogorât de pe măgar; şi Caleb i-a zis: „Ce vrei?”

15. Ea i-a răspuns: „Dă-mi un dar, căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă.” Şi Caleb i-a dat Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos.

16. Fiii Chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda la miazăzi de Arad, şi s-au dus de s-au aşezat între popor.

17. Iuda a pornit cu fratele său Simeon, şi au bătut pe Canaaniţi care locuiau la Ţefat; au nimicit cetatea cu desăvârşire, şi au numit-o Horma (Nimicire).

18. Iuda a mai pus mâna pe Gaza şi pe ţinutul ei, pe Ascalon şi pe ţinutul lui, şi pe Ecron şi pe ţinutul lui.

19. Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau care de fier.

20. Au dat Hebronul lui Calebm cum spusese Moise; şi el a izgonit de-acolo pe cei trei fii ai lui Anac.”

21. Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe Iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi Iebusiţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi.

22. Casa lui Iosif s-a suit şi ea împotriva Betelului, şi Domnul a fost cu ei.

23. Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai înainte se chema Luz.

24. Străjerii au văzut pe un om ieşind din cetate, şi i-au zis: „Arată-ne pe unde putem intra în cetate, şi vom avea milă de tine.”

25. El le-a arătat pe unde ar putea să intre în cetate. Şi au trecut cetatea prin ascuţişul sabiei; dar pe omul acela l-au lăsat să plece cu toată familia lui.

26. Omul acela s-a dus în ţara Hetiţilor; a zidit o cetate, şi i-a pus numele Luz, nume pe care l-a purtat până în ziua de azi.

27. Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui, din Taanac şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iibleam şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui; aşa încât Canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta.

28. Când Israel a fost destul de tare, a supus pe Canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgonit.

29. Efraim n-a izgonit pe Canaaniţii care locuiau la Ghezer, şi Canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer.

30. Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol; şi Canaaniţii au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuşi la un bir.

31. Nici Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, nici pe cei din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic şi din Rehob;

32. şi Aşeriţii au locuit în mijlocul Canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit.

33. Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat, şi a locuit în mijlocul Canaaniţilor, locuitorii ţării; dar locuitorii din Bet-Şemeş şi din Bet-Anat au fost supuşi la un bir.

34. Amoriţii au dat înapoi în munte pe fiii lui Dan, şi nu i-au lăsat să se coboare în câmpie.

35. Amoriţii au izbutit să rămână la Har-Heres, la Aialon şi la Şaalbim; dar mâna casei lui Iosif a apăsat asupra lor, şi au fost supuşi la un bir.

36. Ţinutul Amoriţilor se întindea de la suişul Acrabim, de la Sela, şi în sus.



Capitolul 2

1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: ,Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;

2. şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.’ Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?

3. Am zis atunci: ,Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”

4. După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.

5. Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng); şi au adus jertfe Domnului acolo.

6. Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.

7. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel.

8. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani.

9. L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.

10. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.

11. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.

12. Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul.

13. Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor.

14. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur, şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.

15. Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare.

16. Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.

17. Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor, şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.

18. Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau.

19. Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire.

20. Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu,

21. nu voi mai izgoni dinaintea lor nici unul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.

22. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.”

23. Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, şi nu S-a grăbit să le izgonească.



Capitolul 3

1. Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.

2. El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.

3. Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţi Canaaniţii, Sidoniţii, şi Heviţii care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.

4. Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise.

5. Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor;

6. au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor, şi au slujit dumnezeilor lor.

7. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul, şi au slujit Baalilor şi idolilor.

8. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.

9. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.

10. Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.

11. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.

12. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.

13. Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe Amaleciţi, şi a pornit. A bătut pe Israel, şi a luat cetatea Finicilor.

14. Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.

15. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.

16. Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.

17. A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras.

18. Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră.

19. El însuşi s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal, şi a zis: „Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.” Împăratul a zis: „Tăcere!” Şi toţi cei ce erau lângă el au ieşit afară.

20. Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară, şi a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.” Eglon s-a sculat de pe scaun.

21. Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă, şi i-a împlântat-o în pântece.

22. Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul fierului; căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese.

23. Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el, şi a tras zăvorul.

24. După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.”

25. Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.

26. Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării, şi a scăpat în Seira.

27. Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au pogorât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor.

28. El le-a zis: „Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri Moabiţi.” Ei s-au pogorât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.

29. Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.

30. În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.

31. După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.



Capitolul 4

1. Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud.

2. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.

3. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier, şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.

4. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevasta lui Lapidot.

5. Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.

6. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului, şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;

7. voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale”.

8. Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce”.

9. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei”. Şi Debora s-a sculat, şi s-a dus cu Barac la Chedeş.

10. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el.

11. Heber, Chenitul, se despărţise de Cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă Chedeş.

12. Au dat de ştire lui Sisera, că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Taborului.

13. Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonului toate carele: nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el.

14. Atunci Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul, merge înaintea ta”. Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el.

15. Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată tabăra. Sisera s-a dat jos din carul lui, şi a fugit pe jos.

16. Barac a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om.

17. Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, Chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, Chenitul, era pace.

18. Iael a ieşit înaintea lui Sisera, şi i-a zis: „Intră, domnul meu, intră la mine, şi nu te teme”. El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns sub o învelitoare.

19. El i-a zis: „Dă-mi te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete”. Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea, şi l-a acoperit.

20. El i-a mai zis: „Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: ,Este cineva aici?’ să răspunzi: ,Nu”.

21. Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el, şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns adânc în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit.

22. Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi”. El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă.

23. În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel.

24. Şi mâna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.



Capitolul 5

1. În ziua aceea, Debora a cântat această cântare, cu Barac, fiul lui Abinoam:

2. „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, Şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul!

3. Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi cânta Domnului, Voi cânta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel.

4. Doamne, când ai ieşit din Seir, Când ai plecat din câmpiile Edomului, Pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, Şi norii au turnat ape cu găleata;

5. Munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel”.

6. „Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, Pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, Şi călătorii apucau pe căi strâmbe.

7. Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, Până când m-am sculat eu, Debora, Până când m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel.

8. El îşi alesese noi dumnezei: Atunci războiul era la porţi; Dar nu vedeai nici scut, nici suliţă La patruzeci de mii în Israel.

9. Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, Spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul!

10. Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, Voi, care şedeţi pe covoare, Şi voi, care umblaţi pe drum, – cântaţi!

11. Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, Să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, Binefacerile cârmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s-a pogorât la porţi:

12. Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi o cântare! Scoală-te, Barac, Şi adu-ţi robii de război, Fiul lui Abinoam!

13. Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji.

14. Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, Şi din Zabulon cârmuitorii.

15. Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Şi Isahar a venit după Barac, A fost trimis pe urma lui în vale. La pârâurile lui Ruben, Au fost mari hotărâri!

16. Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor

17. Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, Şi s-a odihnit în limanurile lui.

18. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, Şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie.

19. Împăraţii au venit, s-au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N-au luat nici o pradă, nici argint.

20. Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera,

21. Pârâul Chison i-a luat, Pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji!

22. Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.

23. Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji”.

24. Binecuvântată să fie între femei Iael, Nevasta lui Heber, Chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!

25. El a cerut apă, şi ea i-a a dat lapte; În pahar împărătesc i-a adus unt.

26. Cu o mână a luat ţăruşul, Şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, A lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfărâmat şi străpuns tâmpla.

27. El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei; S-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; Acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă.

28. Pe fereastră, prin zăbrele, Se uită mama lui Sisera, şi strigă: „Pentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de încet?”

29. Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund, Şi ea îşi răspunde singură:

30. „Negreşit, au găsit pradă! Şi-o împart: O fată, două fete de fiecare om; Pradă de haine vopsite pentru Sisera; Pradă de haine vopsite cusute la gherghef, Două haine vopsite şi cusute la gherghef, De pus pe grumazul biruitorului!”

31. Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, când se arată în puterea lui”. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.



Capitolul 6

1. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.

2. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.

3. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului, şi porneau împotriva lui.

4. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.

5. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiiască.

6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.

7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,

8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.

9. V-am scăpat din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, şi v-am dat vouă ţara lor.

10. V-am zis: ,Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”

11. Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.

12. Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: ,Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?’ Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mâinile lui Madian!”

14. Domnul S-a uitat la el, şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”

15. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”

16. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om”.

17. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.

18. Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, şi să-l pun înaintea Ta”. Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”

19. Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azimi dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar, şi I le-a pus înainte.

20. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimile, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama”. Şi el a făcut aşa.

21. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.

22. Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă”.

23. Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”.

24. Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.

25. În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău, şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra.

26. Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia”.

27. Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.

28. Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.

29. Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta”.

30. Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui”.

31. Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal, să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul”.

32. În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul”.

33. Tot Madianul, Amalec şi fiii Răsăritului, s-au strâns împreună, au trecut Iordanul, şi au tăbărât în valea Isreel.

34. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.

35. A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iese înainte.

36. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus,

37. iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus”.

38. Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna, şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.

39. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă”.

40. Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.



Capitolul 7

1. Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale.

2. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea, şi să zică: ,Mâna mea m-a izbăvit’.

3. Vesteşte dar lucrul acesta în auzul poporului: ,Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Gaaladului”. Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors, şi au mai rămas zece mii.

4. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Pogoară-i la apă, şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: ,Acesta să meargă cu tine’, va merge cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: ,Acesta să nu meargă cu tine’, nu va merge cu tine”.

5. Ghedeon a pogorât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Pe toţi cei ce vor lipăi apă cu limba, cum lipăieşte câinele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă din genunchi”.

6. Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.

7. Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui, şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă.

8. Au luat merindele poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui, şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.

9. Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: „Scoală-te, şi pogoară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale.

10. Dacă ţi-e frică să te pogori, pogoară-te cu Pura, slujitorul tău.

11. Să asculţi ce vor zice, şi după aceea ţi se vor întări mâinile: pogoară-te dar în tabără.” „El s-a pogorât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei.

12. Madian, Amalec, şi toţi fiii Răsăritului, erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.

13. Ghedeon a sosit; şi iată că un om istorisea tovarăşului său un vis. El zicea: „Am visat un vis: şi se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, şi cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, şi cortul a fost dărâmat.”

14. Tovarăşul lui a răspuns, şi a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian şi toată tabăra.”

15. Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel, şi a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.”

16. A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni, şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare.

17. El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;

18. şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei, şi să ziceţi: ,Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”

19. Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiţă, şi au spart ulcioarele pe care le aveau în mână.

20. Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă şi trâmbiţele cu mâna dreaptă ca să sune, şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”

21. Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe, şi să fugă.

22. Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă; şi în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit până la Bet-Şita spre Ţerera, până la hotarul de la Abel-Mehola lângă Tabat.

23. Bărbaţii lui Israel s-au strâns, cei din Neftali, din Aşer şi din tot Manase, şi au urmărit pe Madian.

24. Ghedeon a trimis soli în tot muntele lui Efraim, ca să spună: „Pogorâţi-vă înaintea lui Madian, şi tăiaţi-le trecerea apelor până la Bet-Bara, şi Iordan.” Toţi bărbaţii lui Efraim s-au strâns, şi au pus stăpânire pe trecerea apelor până la Bet-Bara şi Iordan.”

25. Au pus mâna pe două căpetenii ale lui Madian: Oreb şi Zeeb; au ucis pe Oreb la stânca lui Oreb, şi au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. Au urmărit pe Madian, şi au adus capetele lui Oreb şi Zeeb la Ghedeon de cealaltă parte a Iordanului.



Capitolul 8

1. Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: „Ce înseamnă felul acesta de purtare faţă de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupţi împotriva lui Madian?” Şi au avut o mare ceartă cu el.

2. Ghedeon le-a răspuns: „Ce-am făcut eu pe lângă voi? Oare nu face mai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?”

3. În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb, şi Zeeb. Ce-am putut face eu deci pe lângă voi?” După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia.

4. Ghedeon a ajuns la Iordan, şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi, dar urmărind mereu pe vrăjmaş.

5. El a zis celor din Sucot: „Daţi, vă rog, câteva pâini poporului care mă însoţeşte, căci sunt obosiţi, şi sunt în urmărirea lui Zebah şi Ţalmuna, împăraţii Madianului.”

6. Căpeteniile din Sucot au răspuns: „Este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale?”

7. Şi Ghedeon a zis: „Ei bine! după ce Domnul va da în mâinile noastre pe Zebah şi pe Ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustie şi cu mărăcini.”

8. De acolo s-a suit la Penuel, şi a făcut celor din Penuel aceeaşi rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot.

9. Şi a zis şi celor din Penuel: „Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta.”

10. Zebah şi Ţalmuna erau la Carcor împreună cu oştirea lor de aproape cincisprezece mii de oameni; toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea fiilor Răsăritului: o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia, fuseseră ucişi.

11. Ghedeon s-a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit de Nobah şi de Iogbeha, şi a bătut oştirea care se credea la adăpost.

12. Zebah şi Ţalmuna au luat fuga; Ghedeon i-a urmărit, a prins pe cei doi împăraţi ai Madianului: Zebah şi Ţalmuna, şi a pus pe fugă toată oştirea.

13. Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la luptă prin suişul Heres.

14. A prins dintre cei din Sucot un tânăr pe care l-a întrebat, şi care i-a dat în scris numele căpeteniilor şi bătrânilor din Sucot; erau şaptezeci şi şapte de bărbaţi.

15. Apoi a venit la cei din Sucot, şi a zis: „Iată pe Zebah şi Ţalmuna, pentru care m-aţi batjocorit, zicând: ,Oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna este în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiţi?”

16. Şi a luat pe bătrânii cetăţii, şi a pedepsit pe oamenii din Sucot cu spini din pustie şi cu mărăcini.

17. A dărâmat şi turnul din Penuel, şi a ucis pe oamenii cetăţii.

18. El a zis lui Zebah şi lui Ţalmuna: „Cum erau oamenii pe care i-aţi ucis la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu de împărat.”

19. El a zis: „Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide.”

20. Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: „Scoală-te, şi ucide-i!” Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.

21. Zebah şi Ţalmuna au zis: „Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne! Căci cum e omul aşa e şi puterea lui.” Şi Ghedeon s-a sculat, şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna. A luat apoi lunişoarele de la gâtul cămilelor lor.

22. Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu, şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.”

23. Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”

24. Ghedeon le-a zis: „Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.” – Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau Ismaeliţi. –

25. Ei au zis: „Ţi le vom da cu plăcere.” Şi au întins o manta, pe care a aruncat fiecare verigile pe care le prădase.

26. Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon, a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur, şi hainele de purpură, pe care le purtau împăraţii Madianului, şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor.

27. Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.

28. Madianul a fost smerit înaintea copiilor lui Israel, şi n-a mai ridicat capul. Şi ţara a avut odihnă patruzeci de ani, în timpul vieţii lui Ghedeon.

29. Ierubaal, fiul lui Ioas, s-a întors, şi a locuit în casa lui.

30. Ghedeon a avut şaptezeci de fii, ieşiţi din el, căci a avut mai multe neveste.

31. Ţiitoarea lui, care era la Sihem, i-a născut de asemenea un fiu, căruia i-au pus numele Abimelec.

32. Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrâneţe fericită; şi a fost îngropat în mormântul tatălui său Ioas, la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.

33. După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel au început iarăşi să curvească cu Baalii şi au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor.

34. Copiii lui Israel nu şi-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmaşilor care-i înconjurau.

35. Şi n-au ţinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel.



Capitolul 9

1. Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui, şi iată cum le-a vorbit atât lor cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale:

2. „Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ,Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi, sau un singur om să stăpânească peste voi?’ Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.”

3. Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: „El este frate cu noi.”

4. I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el.

5. A venit în casa tatălui său la Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.

6. Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă, şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.

7. Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe vârful muntelui Garizim, şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: „Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

8. Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: ,Împărăţeşte peste noi!’

9. Dar măslinul le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’

10. Şi copacii au zis smochinului: ,Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!’

11. Dar smochinul le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’

12. Şi copacii au zis viţei: ,Vino, tu, şi domneşte peste noi.’

13. Dar viţa le-a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’

14. Atunci toţi copacii au zis spinului: ,Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.’

15. Şi spinul a răspuns copacilor: ,Dacă în adevăr vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin, şi să mistuie cedrii Libanului.’

16. Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? –

17. Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa în primejdie, şi v-a izbăvit din mâna lui Madian;

18. şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. –

19. Dacă în adevăr şi cu toată curăţia v-aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui!

20. Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo, şi să mistuie pe Abimelec!”

21. Iotam s-a dat înlături, şi a luat-o la fugă; s-a dus la Beer unde a locuit departe de fratele său Abimelec.

22. Abimelec stăpânise trei ani peste Israel.

23. Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec,

24. pentru ca şi cruzimea săvârşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi.

25. Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munţilor, nişte oameni, care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe lângă ei, pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec.

26. Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi, şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el!

27. Au ieşit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, şi au început să se înveselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat şi au băut, şi au blestemat pe Abimelec.

28. Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelec, şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, şi nu este Zebul, îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?

29. Oh! dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec”. Şi despre Abimelec zicea: „Strânge-ţi oştirea şi ieşi”!

30. Zebul, cârmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie.

31. A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea împotriva ta.

32. Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pândă în câmp.

33. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi când Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să-i faci ce-ţi vor îngădui puterile.

34. Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea, şi s-au pus la pândă lângă Sihem, împărţiţi în patru cete.

35. Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit, şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.

36. Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: „Iată un popor care se pogoară din vârful munţilor.” Zebul i-a răspuns: „Este umbra munţilor pe care-i iei drept oameni.”

37. Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: „Este chiar un popor care se pogoară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.”

38. Zebul i-a răspuns: „Unde îţi este acum gura, cu care ziceai: ,Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum, şi luptă-te cu el!”

39. Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului, şi s-a luptat cu Abimelec.

40. Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii.

41. Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, care n-au putut să rămână la Sihem.

42. A doua zi, poporul, a ieşit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de ştire,

43. şi-a luat ceata, a împărţit-o în trei părţi, şi s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieşea din cetate, s-a sculat împotriva lor, şi i-a bătut.

44. Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit înainte şi s-au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau în câmp, şi i-au bătut.

45. Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o, şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea până în temelie, şi a presărat sare peste ea.

46. La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit.

47. S-a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemnului s-au strâns acolo.

48. Atunci Abimelec s-a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.”

49. Şi au tăiat fiecare câte o ramură, şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lângă cetăţuie, şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au pierit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.

50. Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul, şi l-a luat.

51. În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei, şi s-au suit pe acoperişul turnului.

52. Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut, şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc.

53. Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec, şi i-a sfărâmat ţeasta capului.

54. Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele, şi i-a zis: „Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L-a omorât o femeie.” Tânărul l-a străpuns cu sabia, şi a murit.

55. Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.

56. Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui;

57. şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.



Capitolul 10

1. După Abimelec, s-a sculat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Şamir, în muntele lui Efraim.

2. Tola a fost judecător în Israel douăzeci şi trei de ani; apoi a murit, şi a fost îngropat la Şamir.

3. După el, s-a sculat Iair, Galaaditul, care a fost judecător în Israel douăzeci şi doi de ani.

4. El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de mânji de măgari, şi stăpâneau treizeci de cetăţi, numite şi azi cetăţile lui Iair, şi aşezate în ţara Galaadului.

5. Şi Iair a murit, şi a fost îngropat la Camon.

6. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor şi Astarteelor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon, şi dumnezeilor Filistenilor, şi au părăsit pe Domnul, şi nu I-au mai slujit.

7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut în mâinile Filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon.

8. Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului în ţara Amoriţilor în Galaad.

9. Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată şi împotriva lui Iuda, împotriva lui Beniamin şi împotriva casei lui Efraim. Şi Israel era într-o mare strâmtorare.

10. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor.”

11. Domnul a zis copiilor lui Israel: „Nu v-am izbăvit Eu de Egipteni, de Amoriţi, de fiii lui Amon, şi de Filisteni?

12. Şi când v-au apăsat Sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor?

13. Dar voi M-aţi părăsit, şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi.

14. Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!”

15. Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!”

16. Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor, şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.

17. Fiii lui Amon s-au strâns şi au tăbărât în Galaad, şi copiii lui Israel s-au strâns şi au tăbărât la Miţpa.

18. Poporul, şi căpeteniile Galaadului şi-au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”



Capitolul 11

1. Iefta, Galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.

2. Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta, şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.”

3. Şi Iefta a fugit de la fraţii lui, şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătâi s-au strâns la Iefta, şi făceau plimbări cu el.

4. După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel.

5. Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob.

6. Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.”

7. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi, şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?”

8. Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”

9. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon, şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?”

10. Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Domnul să ne audă, şi să judece, dacă nu vom face ce spui.”

11. Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui, şi l-a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise.

12. Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon, ca să-i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?”

13. Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bună voie.”

14. Iefta a trimis iarăşi soli împăratului fiilor lui Amon,

15. ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Iefta. ,Israel n-a pus mâna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon.

16. Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers în pustie până la marea Roşie şi a ajuns la Cades.

17. Atunci Israel a trimis soli împăratului Edomului, ca să-i spună: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta.’ Dar împăratul Edomului n-a voit. A trimis şi la împăratul Moabului, şi nici el n-a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.

18. Apoi a mers prin pustie, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului, şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.

19. Israel a trimis soli lui Sihon, împăratul Amoriţilor, împăratul Hesbonului. Şi Israel i-a zis: ,Lasă-mă să trec prin ţara ta până la locul spre care mergem.’

20. Dar Sihon n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă pe ţinutul lui; şi-a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahat, şi a luptat împotriva lui Israel.

21. Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i-a bătut. Israel a pus mâna pe toată ţara Amoriţilor, care erau aşezaţi în ţara aceasta.

22. Au pus mâna pe tot ţinutul Amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc, şi de la pustie până la Iordan.

23. Şi acum, când Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe Amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpâneşti ţara?

24. Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpâni? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim!

25. Eşti tu mai bun decât Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?

26. Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului: pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?

27. Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.”

28. Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.

29. Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe în Galaad; şi din Miţpe din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.

30. Iefta a făcut o juruinţă Domnului, şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,

31. oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului, şi-l voi aduce ca ardere de tot.”

32. Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i-a dat în mâinile lui.

33. Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.

34. Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată.

35. Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele, şi a zis: „Ah! fata mea! adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce.”

36. Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.”

37. Şi ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă pogor în munţi, şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele.”

38. El a răspuns: „Du-te!” Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarăşele ei, şi şi-a plâns fecioria pe munţi.

39. După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul

40. că, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an.



Capitolul 12

1. Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miază noapte, şi au zis lui Iefta: „Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”

2. Iefta le-a răspuns: „Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor.

3. Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc, şi am pornit împotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi dar azi împotriva mea ca să-mi faceţi război?”

4. Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului, şi a început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că Efraimiţii ziceau: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!”

5. Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim, zicea: „Lasă-mă să trec!” bărbaţii Galaadului îl întrebau: „Eşti Efraimit?” Dacă răspundea: „Nu”,

6. atunci îi ziceau: „Ei bine, zi Şibolet.” Şi el zicea: „Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau, şi-l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.

7. Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, Galaaditul, a murit, şi a fost îngropat într-una din cetăţile Galaadului.

8. După el, a fost judecător în Israel Ibţan din Betleem.

9. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară, şi a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel şapte ani;

10. apoi Ibţan a murit, şi a fost îngropat în Betleem.

11. După el a fost judecător în Israel Elon din Zabulon. El a fost judecător în Israel zece ani;

12. apoi Elon din Zabulon a murit, şi a fost îngropat la Aialon, în ţara lui Zabulon.

13. După el, a fost judecător în Israel, Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul.

14. El a avut patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi, care călăreau pe şaptezeci de mânji de măgari. El a fost judecător în Israel opt ani;

15. apoi Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul, a murit şi a fost la îngropat Piraton, în ţara lui Efraim, pe muntele Amaleciţilor.



Capitolul 13

1. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile Filistenilor, timp de patruzeci de ani.

2. Era un om în Ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă, şi nu năştea.

3. Îngerul Domnului S-a arătat femeii, şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă, şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu.

4. Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănânci nimic necurat.

5. Căci vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor.”

6. Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este, şi nici nu mi-a spus care-i este numele.

7. Dar mi-a zis: „Tu vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin nici băutură tare, şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui”.

8. Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină odată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”

9. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.

10. Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei, şi i-a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi s-a arătat iarăşi”.

11. Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela, şi i-a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu”.

12. Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?”

13. Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.

14. Să nu guste nici un rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”

15. Manoah a zis Îngerului Domnului: „Îngăduie-mi să Te opresc, şi să-Ţi pregătesc un ied”.

16. Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului”. Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.

17. Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?”

18. Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.”

19. Manoah a luat iedul şi darul de mâncare, şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevasta sa priveau.

20. Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevasta sa au căzut cu faţa la pământ.

21. Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului,

22. şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”

23. Nevasta sa i-a răspuns: „Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea, şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri”.

24. Femeia a născut un fiu, şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat.

25. Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.



Capitolul 14

1. Samson s-a pogorât la Timna, şi a văzut acolo o femeie din fetele Filistenilor.

2. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale, şi a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele Filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă”.

3. Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.”

4. Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpâneau peste Israel.

5. Samson s-a pogorât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind.

6. Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.

7. S-a pogorât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut.

8. După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia, şi s-a abătut să vadă hoitul leului. Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere.

9. A luat mierea în mână, şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat, şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.

10. Tatăl lui Samson s-a pogorât la femeia aceea. Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii.

11. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi, care au stat împreună cu el.

12. Samson le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale ospăţului, şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.

13. Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb”. „Ei i-au zis:” „Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim”.

14. Şi el le-a zis: „Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, Şi din cel tare a ieşit dulceaţă”.

15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson: „Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?”

16. Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: „Tu n-ai decât ură pentru mine, şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!” Şi el i-a răspuns: „N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie”?

17. Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.

18. Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte de apusul soarelui: „Ce este mai dulce decât mierea, şi ce este mai tare decât leul? Şi el le-a zis: ,Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea, Nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea”.

19. Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a pogorât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie, şi s-a suit la casa tatălui său.

20. Nevasta sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prieten el.



Capitolul 15

1. După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta, şi i-a dus un ied. El a zis: „Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei”.

2. Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. „Am crezut că o urăşti”, a zis el, „şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o dar în locul ei.”

3. Samson le-a zis: „De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de Filisteni, dacă le voi face rău”.

4. Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi, şi a luat nişte făclii: apoi a legat vulpile coadă de coadă, şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.

5. A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele Filistenilor, şi a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini.

6. Filistenii au zis: „Cine a făcut lucrul acesta?” Li s-a răspuns: „Samson, ginerele Timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui”. Şi Filistenii s-au suit, şi au ars-o pe ea şi pe tatăl ei.

7. Samson le-a zis: „Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce-mi voi răzbuna pe voi”.

8. I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a pogorât şi a locuit în crăpătura stâncii Etam.

9. Atunci Filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda, şi s-au întins până la Lehi.

10. Bărbaţii din Iuda au zis: „Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă”.

11. Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au pogorât la crăpătura stâncii Etam, şi au zis lui Samson: „Nu ştii că Filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?” El le-a răspuns: „Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.”

12. Ei i-au zis: „Noi ne-am pogorât să te legăm, ca să te dăm în mâinile Filistenilor.” Samson le-a zis: „Juraţi-mi că nu mă veţi omorî”.

13. Ei i-au răspuns: „Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Şi l-au legat cu două funii noi, şi l-au scos din stâncă.

14. Când a ajuns la Lehi, Filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca nişte fire de in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâini.

15. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.

16. Şi Samson a zis: „Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; Cu o falcă de măgar, am ucis o mie de oameni”.

17. După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi (Aruncarea fălcii).

18. Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul, şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete, şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur?”

19. Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat, şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este şi astăzi la Lehi.

20. Samson a fost două zeci de ani judecător în Israel, pe vremea Filistenilor.



Capitolul 16

1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.

2. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici”. Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî”.

3. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.

4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.

5. Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: „Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.

6. Dalila a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit”.

7. Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om”.

8. Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă”. Şi ea l-a legat cu funiile acestea.

9. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta Samson”! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.

10. Dalila a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat”.

11. El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om”.

12. Dalila a luat nişte funii noi, şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.

13. Dalila a zis lui Samson: „Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat”. El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii”.

14. Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.

15. Ea i-a zis: „Cum poţi spune: ,Te iubesc!’ când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.”

16. Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte,

17. şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om”.

18. Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui”. Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâini.

19. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

20. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

21. Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.

22. Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.

23. Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se înveselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.”

24. Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.”

25. În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.

26. Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazem de ei.”

27. Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson, cum juca.

28. Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: „Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”

29. Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.

30. Samson a zis: „Să mor împreună cu Filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.

31. Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.



Capitolul 17

1. Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

2. El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint, care ţi s-au luat, şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Şi mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”

3. El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint; şi mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi.”

4. El a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat două sute sicli de argint, şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.

5. Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

6. În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

7. Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era Levit, şi locuia pentru o vreme acolo.

8. Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica.

9. Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt Levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.”

10. Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie, şi mijloace de trai.”

11. Şi Levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui.

12. Mica a sfinţit pe Levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.

13. Şi Mica a zis: „Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul acesta.”



Capitolul 18

1. În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia Daniţilor îşi căuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nici o moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel.

2. Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.” Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.

3. Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului Levit, s-au apropiat şi i-au zis: „Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?”

4. El le-a răspuns: „Mica face cutare şi cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, şi eu îi sunt preot.”

5. Ei i-au zis: „Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.”

6. Şi preotul le-a răspuns: „Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.”

7. Cei cinci oameni au plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpânind peste ei; erau departe de Sidoniţi, şi n-aveau nici o legătură cu alţi oameni.

8. S-au întors la fraţii lor în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: „Ce veste ne aduceţi?”

9. „Haidem”, au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpânire pe ţara aceasta.

10. Când veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ.”

11. Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.

12. S-au suit, şi au tăbărât la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan).

13. Au trecut de acolo în muntele lui Efraim şi au ajuns până la casa lui Mica.

14. Atunci cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvântul şi au zis fraţilor lor: „Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.”

15. Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului Levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate!

16. Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea porţii.

17. Şi cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara, s-au suit şi au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor de război.

18. Când au intrat în casa lui Mica, şi au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, preotul le-a zis: „Ce faceţi?”

19. Ei au răspuns: „Taci, pune-ţi mâna la gură, şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?”

20. Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii, şi chipul cioplit, şi s-a unit cu ceata poporului.

21. Au pornit iarăşi la drum şi au plecat, punând înaintea lor copiii, vitele şi calabalâcurile.

22. După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns şi au urmărit pe fiii lui Dan.

23. Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors şi au zis lui Mica: „Ce ai, şi ce înseamnă gloata aceasta de oameni?”

24. El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe care mi-i făcusem, mi i-aţi luat împreună cu preotul şi aţi plecat: ce-mi mai rămâne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi: ,Ce ai?”

25. Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ţi auzim glasul; căci altfel nişte oameni amărâţi se vor arunca asupra voastră, şi te vei pierde şi pe tine şi pe cei din casa ta.”

26. Şi fiii lui Dan şi-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors şi a venit acasă.

27. Au ridicat dar ce făcuse Mica, şi au luat pe preotul care era în slujba lui, şi s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul sabiei, şi au ars cetatea.

28. Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n-aveau nici o legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, şi au locuit în ea;

29. au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.

30. Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, până pe vremea robirii ţării.

31. Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo.



Capitolul 19

1. Pe vremea când nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.

2. Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.

3. Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei; şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie.

4. Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Au mâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.

5. A patra zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi Levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.”

6. Şi au şezut de au mâncat şi au băut amândoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: „Hotărăşte-te dar să rămâi aici la noapte, şi să ţi se înveselească inima.”

7. Bărbatul se scula să plece; dar în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.

8. În ziua a cincea, s-a sculat dis-de-dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: „Întăreşte-ţi mai întâi inima, te rog; şi rămâi până ce se va pleca ziua spre seară.” Şi au mâncat amândoi.

9. Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi dar peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte, şi să ţi se înveselească inima; mâine vă veţi scula dis-de-dimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.”

10. Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşeuaţi şi cu ţiitoarea lui.

11. Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haidem, să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a Iebusiţilor, şi să rămânem în ea peste noapte”.

12. Stăpânul său i-a răspuns: „Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibea.”

13. A mai zis slugii sale: „Haidem, să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibea sau Rama, şi să rămânem acolo peste noapte”.

14. Au mers mai departe, şi apunea soarele când s-au apropiat de Ghibea, care este a lui Beniamin.

15. S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte în Ghibea. Levitul a intrat, şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă să rămână peste noapte.

16. Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului; omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, şi oamenii din locul acela erau Beniamiţi.

17. El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrânul i-a zis: „Încotro mergi, şi de unde vii?”

18. El i-a răspuns: „Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem până la marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.

19. Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pâine şi vin pentru mine, pentru roaba ta, şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.”

20. Bătrânul a zis: „Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte.”

21. L-a dus în casa lui, şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălat picioarele; apoi au mâncat şi au băut.

22. Pe când se înveseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.”

23. Stăpânul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: „Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţi mişelia aceasta.

24. Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită”.

25. Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea, şi le-a adus-o afară. Ei s-au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa: şi i-au dat drumul când se lumina de ziuă.

26. Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei, şi a rămas acolo până la ziuă.

27. Şi dimineaţa, bărbatul ei s-a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mâinile pe prag.

28. El i-a zis: „Scoală-te, şi haidem să mergem!” Ea n-a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar, şi a plecat acasă.

29. Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe care le-a trimis în tot ţinutul lui Israel.

30. Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luaţi aminte dar la lucrul aceasta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!”



Capitolul 20

1. Toţii copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa.

2. Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, care scoteau sabia.

3. Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: „Spuneţi cum s-a întâmplat această nelegiuire?”

4. Atunci Levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul, şi a zis: „Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibea lui Beniamin, ca să rămânem peste noapte acolo.

5. Locuitorii din Ghibea s-au sculat împotriva mea, şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gând să mă omoare, au siluit pe ţiitoarea mea, până când a murit.

6. Mi-am luat ţiitoarea, şi am tăiat-o în bucăţi, pe care le-am trimis în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvârşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel.

7. Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă, şi luaţi o hotărâre aici!”

8. Tot poporul s-a sculat ca un singur om, şi a zis: „Nici unul din noi să nu se ducă în cortul lui, şi nimeni să nu se întoarcă acasă.

9. Iată acum ce vom face cetăţii Ghibea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţ.

10. Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr-o mie, şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor, pentru ca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibea din Beniamin potrivit cu toată mişelia pe care a făcut-o ea în Israel.”

11. Astfel toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.

12. Seminţiile lui Israel au trimis nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să-i spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s-a făcut între voi?

13. Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să-i omorâm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel.” Dar Beniamiţii n-au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.

14. Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s-au strâns la Ghibea, ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.

15. Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi fost de douăzeci şi şase de mii de oameni, care scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibea, care alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.

16. În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi care nu se slujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.

17. S-a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s-a găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toţi bărbaţii de război.

18. Şi copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel, şi au întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Cine din noi să se suie întâi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?” Domnul a răspuns: „Iuda să se suie întâi.”

19. Copiii lui Israel au pornit dis-de-dimineaţă, şi au tăbărât la Ghibea.

20. Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor înaintea cetăţii Ghibea.

21. Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat la pământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.

22. Poporul, bărbaţii lui Israel, s-au îmbărbătat, şi s-au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întâi.

23. Şi copiii lui Israel s-au suit, şi au plâns înaintea Domnului până seara; au întrebat pe Domnul, şi au zis: „Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă împotriva lui.”

24. Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua.

25. Şi în aceeaşi zi, Beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibea, şi iarăşi au culcat la pământ optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele.

26. Toţii copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; au plâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului.

27. Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul – acolo se găsea atunci chivotul legământului lui Dumnezeu,

28. şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu, – şi au zis: „Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin, sau să mă las?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.”

29. Atunci Israel a pus nişte oameni la pândă în jurul cetăţii Ghibea.

30. Copiii lui Israel s-au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s-au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibea, ca şi în celelalte dăţi.

31. Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului, şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, care suie: unul la Betel şi altul la Ghibea prin câmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel.

32. Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!” Dar copiii lui Israel ziceau: „Să fugim, şi să-i tragem departe de cetate la drumul mare.”

33. Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile, şi s-au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, care stăteau la pândă, s-au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibea.

34. Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibea. Lupta a fost aprigă, şi Beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă.

35. Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele.

36. Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sunt bătuţi, căci aceştia făceau loc Beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe care-i puseseră la pândă împotriva cetăţii Ghibea.

37. Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei.

38. După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.

39. Atunci bărbaţii lui Israel s-au întors în luptă. Beniaminţii le omorâseră aproape treizeci de oameni, şi ziceau: „Negreşit, iată-i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintâi luptă!”

40. Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.

41. Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s-au înspăimântat, văzând prăpădul care avea să-i ajungă.

42. Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel, şi au fugit pe calea care duce în pustie., Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc.

43. Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, până în faţa cetăţii Ghibea înspre soare răsare.

44. Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.

45. Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustie la stânca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit până la Ghideom, şi au ucis din ei două mii.

46. Întreg numărul Beniamiţilor care au pierit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cinci de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.

47. Şase sute de oameni erau cei ce dăduseră dosul şi fugiseră spre pustie la stânca Rimon; acolo au rămas patru luni.

48. Bărbaţii lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin, şi i-au trecut prin ascuţişul sabiei, de la oamenii din cetăţi până la dobitoace, şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe care le-au găsit în cale.



Capitolul 21

1. Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: „Nici unul din noi să nu-şi dea fata după un Beniamit”.

2. Poporul a venit la Betel, şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi,

3. şi au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?”

4. A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă; au zidit acolo un altar, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire.

5. Copiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s-a suit la adunare înaintea Domnului?” Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s-ar sui la Domnul la Miţpa, şi ziseseră: „Să fie pedepsit cu moartea.”

6. Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin, şi ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel.

7. Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viaţă, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?”

8. Ei au zis deci: „Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul la Miţpa?” Şi nimeni din Iabes din Galaad nu venise în tabără, la adunare.

9. Au făcut numărătoarea poporului, şi nu era acolo nici unul din locuitorii din Iabes din Galaad.

10. Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi, dându-le porunca aceasta: „Duceţi-vă, şi treceţi prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din Iabes din Galaad, cu femeile şi copiii.

11. Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat”.

12. Au găsit între locuitorii din Iabes din Galaad patru sute de fete fecioare, care nu se culcaseră cu bărbat, şi le-au adus în tabără la Silo, care este în ţara Canaanului”.

13. Toată adunarea a trimis soli să vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon, şi să le vestească pacea.

14. În timpul acela Beniamiţii s-au întors şi li s-au dat de neveste acelea pe care le lăsaseră cu viaţă din femeile din Iabes din Galaad. Dar nu erau destule.

15. Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în seminţiile lui Israel.

16. Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămaşi, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?”

17. Şi au zis: „Cei ce au mai rămas din Beniamin, să-şi păstreze moştenirea, ca să nu se şteargă o seminţie din Israel.

18. Dar noi nu putem să dăm pe fetele noastre după ei, căci copiii lui Israel au jurat, zicând: „Blestemat să fie cine va da o nevastă unui Beniamit!”

19. Şi au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miază noapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem, şi la miază-zi de Lebona.”

20. Apoi au dat următoarea poruncă fiilor lui Beniamin: „Duceţi-vă şi staţi la pândă în vii.

21. Uitaţi-vă, şi când veţi vedea pe fetele din Silo ieşind să joace, să ieşiţi din vii, să vă luaţi fiecare câte o nevastă din fetele din Silo, şi să vă duceţi în ţara lui Beniamin.

22. Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: „Daţi-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi li le-aţi dat: numai atunci, aţi fi vinovaţi.

23. Fiii lui Beniamin au făcut aşa: şi-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le-au răpit; apoi au plecat şi s-au întors în moştenirea lor; au zidit iarăşi, cetăţile, şi au locuit acolo.

24. Şi în acelaşi timp copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminţia lui şi în familia lui, şi s-a întors fiecare în moştenirea lui.

25. Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.